Este greu să fii obiectiv atunci când scrii despre lovitura de palat care a consemnat iesirea României din Axă, și asta din mai multe motive.

În primul rând din cauza unor descreiarați nostalgici, unii după regimul de mână forte al Mareșalului, alții partizani fățis ai fostului rege, astăzi un pensionar venerabil care a ajuns la o vârstă înaintată. Desigur că există și o a treia categorie, suporterii legionarilor și dușmani ai ambelor personaje. Asta, dacă poți dușmăni în mod real un om mort sau pe unul care a fost întotdeauna, inclusiv în ziua de 23 August, lipsit de orice putere politică reală. Pentru că nu regele a decis arestarea lui Antonescu, ci clica de ofițeri din jurul palatului, majoritatea dornici de înavuțire sau beți după putere. Sigur, printre ei au existat și patrioți adevărați, ca generalii Rădescu sau Sănătescu, dar lovitura de palat trebuie analizată dintr-un punct obiectiv. Nu de alta, dar Mareșalul a fost cel puțin la fel de patriot, lucru care nu-l scuză de judecata istoriei.


Istoria știută

Pe urmă, trebuie să ținem cont de faptul că noi știm ce s-a întâmplat după aceea, lucru total necunoscut principalilor actori de la Palatul Regal, cu toate că anumite puncte nu le erau chiar necunoscute. Deci, să judecăm faptele prin prisma a ceea ce știam în data de 23 August. În primul rând, situația de pe front. Deși îngrijorătoare, situația Germaniei era încă bună, iar noile arme super-inteligente ale lui Hitler băgaseră spaima în Aliați. Avioanele cu reacție Messerschmidt, rachetele lansate din teritoriile ocupate care au îngrozit Londra sau tancul inexpugnabil poreclit Mouse erau dovezi clare că nemții duc și vor duce un război total. Pe de altă parte, România era într-o stare critică. Rușii intraseră deja în Moldova, Iașiul căzuse, iar trupele erau într-o debandadă totală. Aliatul german nu avea niciun fel de interes să-și sacrifice oamenii pentru noi, singura lor preocupare fiind să țină sub control Valea Prahovei, vitală pentru mașina de război nazistă. În plus, nemții, prin vocea generalului Hanssen, i-au transmis șefului statului și comandamentului român că sunt datori să-și apere patria, aici fiind vorba despre supraviețuire mai presus de orice.

Judecând la rece, trebuie să spunem că Actul de la 23 August s-a dovedit a fi fost necesar, indiferent cum s-ar fi terminat războiul. Țara noastră ar fi devenit teatru de luptă, ca Polonia, orașele și satele ar fi fost pustiite, iar despre soarta femeilor și a copiilor este suficient să ne imaginăm ce li s-ar fi întâmplat dacă privim actele similare comise de Armata Roșie în Germania sau în Ungaria. Cei 150.000 soldați care au fost luați prizonieri de sovietici după 23 August erau oricum prinși într-o menghină de genul Stalingrad: în față rușii, în spate germanii. Nu trebuie uitate nici bombardamentele aliate de tip terorist de deasupra Bucureștilor, lucru care însemna că Aliații dețin deja supremația aeriană.


CE s-a intamplat la 23 august 1944? Posibilul DIALOG ce a dus la arestarea mareșalului Ion Antonescu
Față în față

După părerea subsemnatului, atât Mihai, cât și Antonescu au dat dovadă de lașitate. Deși s-a dovedit a fi corectă din punct de vedere militar, regele și gașca sa au acționat abia atunci când soarta României era deja pecetluită. Oricât ar părea de ciudat, Serviciul de Informații Externe al Reichului obținuse stenograma discuțiilor de la Yalta, iar frontierele post-belice și împărțirea Europei în două blocuri fusese deja hotărâtă! Iar Mareșalul și Regele erau perfect conștienți de acest lucru. Rămânea în joc doar soarta oamenilor simpli, a soldaților neinstruiți sau prost înarmați, care ar fi fost spulberați de ura fără seamăn a animalelor sovietice. Dacă era conștient cu adevărat de funcția și importanța sa, Regele ar fi trebuit să abdice de bună voie după semnarea păcii, nu să se lase umilit de comuniști și de aliații lor, bolșevicii. Dacă Mareșalul avea un dram de bun simț, și-ar fi tras un glonț în tâmplă, ca Hitler, nu să aștepte să fie executat și condamnat la moarte în binecunoscutul stil sovietic. Mai era și o a treia forță, legionarii lui Horia Sima din guvernul-fantomă de la Viena, dar dacă ar fi venit aceștia la putere, Bucureștiul ar fi avut soarta Budapestei.

Punct de vedere german

Dacă admitem că soarta a sute, poate a milioane de români a putut fi salvată de ieșirea din război, trebuie să recunoaștem că pentru germani a fost un act de trădare, o lovitură de cuțit în spate din care nu și-au mai putut reveni. Zeci de divizii au fost retrase urgent din Balcani, lucru care a atras după sine venirea la putere a lui Tito și transformarea Iugoslaviei într-un câmp de execuții și de violuri fără precedent în istorie. Istoria este făcută de învingători, de aceea chiar sunt curios să aflu cum este tratat în Germania de azi Actul de la 23 August 1944. Din moment ce colonelul von Stauffenberg, cel care a comis atentatul cu bombă împotriva Fuhrerului este considerat un erou, oare tot la fel ne consideră și pe noi? La urma urmei, am dat o lovitură de moarte nazismului, nu-i așa? Ei bine, nu cred că este așa. Pe urmă, vine problema "întoarcerii armelor”. Asta e o altă gogoriță. Nu noi i-am atacat pe germani, ci iresponsabilul general de aviație Gerstenberg a ordonat aviației să bombardeze Bucureștiul. Pe urmă, comunicatul mincinos al Regelui, în care se afirmă că s-a semnat un armistițiu cu Aliații. Nu se semnase nimic, de fapt. Abia pe 12 septembrie, la Moscova, s-a semnat Convenția și s-a decis intrarea României în război alături de Aliați. În realitate, era vorba de o capitulare necondiționată. Dar, ca să revenim la atitudinea Mareșalului și la onoarea sa militară, trebuie spus că este de admirat, dar nu poți avea dreptul de a transforma țara într-o hecatombă doar pentru simplul fapt că ești un om de onoare.

Sărbătoare națională

Aici este vorba despre o rușine fără precedent în istoria țării noastre. OK, a fost un act necesar și salvator, dar rămâne pe veci, la fel de bine, un act de trădare din care noi am făcut Sărbătoare Națională! Un singur lucru a rămas neclar. Oare Germania ar fi făcut prima bomba atomică? Dacă rămâneam aliați și luptam "bis zum letzten Mann”, așa cum au procedat ungurii, armele secrete ale lui Hitler ar fi schimbat soarta războiului? Acest lucru nu va fi știut niciodată. Să nu ne facem iluzii. Ne-am despărțit de un Reich muribund, dar și de o Germanie care nu avea de gând să cedeze și nici nu a făcut-o. Dar, prețul plătit de această uriașă națiune și de unica lor civilizație a fost cam mare. Deși controversată, ziua de 23 August rămâne o zi mare pentru națiunea română. Așa cum este și data de 22 Decembrie 1989... Și acolo este de studiat dacă nu cumva, știind ce avea să urmeze, principalii protagoniști ar fi acționat altfel. Pe plan extern, însă, deși a fost un punct de cotitură în marea conflagrație mondială, comparat adesea cu Stalingradul, data de 23 August este rareori menționată de către vestici. Nu este momentul să discutăm motivele acestei atitudini, dar pentru majoritatea occidentalilor, și aici vorbim despre cei care au habar de istorie, 23 August 1944 înseamnă data eliberării Parisului. Atât și nimic mai mult