Anunțul despre suferința regelui Mihai a împărțit mediul virtual în două: pe de-o parte sunt cei care îl idolatrizează pe fostul suveran, iar de cealaltă sunt cei care îl contestă și (parcă) se bucură de iminenta sa trecere la Domnul. 

La mijloc se găsesc cei care nu pot decât să respecte suferința unui semen de-al lor, indiferent de cine a fost și ce funcție a deținut. Cred că în această categorie mă înscriu și eu.

Mărturisesc că în trecut l-am criticat pe Rege pentru actul de la 23 august, dar și de altele. Mai târziu am realizat însă că făceam o mare, mare prostie și o nedreptate. Pur și simplu, nu poți acuza un tânăr de 23 de ani pentru că face greșeli politice sau de altă natură.

Când m-am gândit la felul în care percepeam eu lumea la 23 de ani, m-am rușinat și am realizat că nici măcar nu pot pretinde că pot înțelege măcar 1% din presiunea pe care a simțit-o atunci Mihai I. În timpul unui război mondial. Nu ai cum! Nimic nu te poate pregăti pentru o decizie precum trebuia s-o ia el, atunci.  Din punctul ăsta de vedere, găsesc jenant modul în care persoane care la 23 de ani trăiau doar pentru a se îmbăta la un grătar cu "băieții" îl critică pe bătrânul monarh pentru ce s-a întâmplat acum 70 de ani. Să insulți un om aflat pe patul de moarte, fie că este Regele Mihai sau Ion Iliescu, mi se pare semn de josnicie și de neputință.

Pe de altă parte, dacă domnia sa a fost prea scurtă și deci imposibil de judecat, ca om, nici Regele Mihai nu este lipsit de păcate și slăbiciune. Aș menționa aici doar faptul că soția sa, Regina Ana, nu vorbește nici azi, limba supușilor săi. Oricum am lua-o, asta spune ceva.

Dar nu despre asta este vorba. Dacă aceia care-l înjură pe Rege pentru ceea ce a făcut sau n-a făcut acum 70 de ani greșesc, consider că e la fel de eronat să vedem în Mihai I o soluție salvatoare, care numai din cauza unora și a altora ( de-obicei Iliescu e menționat), ne-a fost răpită.

Deși consider că românii sunt un popor pentru care monarhia este sistemul ideal de conducere a statului, nu cred că simpla prezență a Regelui Mihai ar fi schimbat ceva. Cei care refuză orice fel de nuanțare și cei care nu văd slăbiciunile din prestația Majestății Sale de după 1947 sunt cei care se agață de imaginea lui, crezând că odată cu el va învia și România pe care acesta o reprezintă. Or, din păcate, România aceea a murit în temnițele comuniste, prin păduri, prin munți, prin mânăstiri și pe oriunde s-a rezistat "modernizării" aduse de tancurile sovietice. Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple însă, ar fi fost un referendum național pe tema monarhie vs republică. Consider că măcar atâta lucru ar fi meritat și dinastia inaugurată aici de Regele Carol I.

Mai cred că odată cu sfârșitul pământesc al ultimului rege al dinastiei Hohenzollern va marca și finalul monarhiei în România. În orice caz, având în vedere pericolele prin care trece poporul român, nici nu cred că mai are vreo relevanță forma de organizare.Dacă prin intermediul Proniei va mai apărea o persoană de care să se lege speranțele românilor, aceștia se vor uni în jurul ei și fără să fie încoronată, formal. România este în aceste momente ca o mașină care se îndreaptă cu 120 km/h spre un hău infinit. A ne certa acum pe monarhie vs republică este ca și cum, în loc să oprească mașina și să schimbe direcția, pasagerii s-ar lua la bătaie pe titulatura celui aflat la volan: șofer sau conducător auto?

De aceea, haideți să nu ne mai certăm (și) pe tema formei de guvernământ.Haideți să nu ne mai certăm pe deciziile Regelui Mihai, ale Mareșalului Antonescu, ale lui Carol I sau Nicolae Ceaușescu. Să-i lăsăm să se odihnească, acolo unde sunt și să-i lăsăm pe urmașii noștri să-i judece.

Dacă ne mai certăm mult, despre ei se va vorbi ca despre conducătorii unui popor dispărut din istorie. Asta vrem?

Trăiască Regele, trăiască România!