La 9 martie 1949 pe Valea Tibrului, în Alba,se dădea o luptă pe viață și pe moarte. Grupul de partizani anticomuniști condus de Ștefan Popa fusese descoperit de Securitate în urma unei trădări. 

Ștefan Popa era fiul preotului ortodox din Decea, absolvent al liceului din Turda și student la Facultatea de Drept din Cluj. În timpul liceului se încadrase în Frățiile de Cruce, între 1940-1941 deținând funcția de șef FDC Turda, iar în timpul facultății activase în cadrul Corpului Studențesc Legionar Cluj. Valul arestărilor masive operate de Securitate în mai 1948 în rândurile legionarilor îl ocolise pe Ștefan Popa.Știindu-se urmărit,decide să părăsească Clujul. Înainte de a pleca, intră în legatură cu studentul Cornel Pop, cel care se ocupa de reorganizarea Mișcării Legionare în Ardeal.Ștefan Popa primește misiunea de a reorganiza legionarii din județul Alba. Din București va fi coordonat de Șerban Secu – șeful Comandamentului Legionar pe țară.

Laboratorul ImunoMedica


În acest sens intră în legătură legionarii din Alba pe care îi cunoștea dinainte. Îl contactează pe Nicolae Moldoveanu, Victor Gruiță, Mârza Pavel, Săbăduș Petru etc. Ia legătura și cu Traian Gligor și Traian Mârza, camarazii săi care organizaseră deja un grup de rezistență în Cricău. Ștefan Popa preia conducerea grupului. Urmează întâlniri și discuții cu mai multe grupri de rezistență armată anticomunistă conduse de: Leon Șușman, Maiorului Dabija, Alexandru Maxim, frații Macavei,Cornel Pascu, Petru Mărgineanu, frații Spaniol etc. 

Ștefan Popa își stabilește zona de acțiune și refugiu pe versantul estic al Munților Apuseni.Înființează nuclee de susținere în toate satele din zonă. Nucleele, formate din oameni de încredere, aveau ca misiune colectarea de muniție, armament, alimente, în vederea declanșării unei acțiuni masive în momentul în care SUA va intra în război împotriva URSS-ului...

În noiembrie 1948 Traian Gligor și Traian Mârza sunt surprinși în satul Vălișoara de câțiva activiști de partid și sunt obligați să riposteze. Scapă din încercuire, dar nu se mai întorc în grup, temându-se să nu-l expună. Cei doi vor rămâne împreună până la moarte – care avea să vină câteva luni mai târziu.

În februarie 1949 liderii grupurilor de rezistențăanticomunistăPopa, Maxim, Pascu și Mărgineanu, se întâlnesc, discută și hotărăsc să fuzioneze sub conducerea lui Ștefan Popa. Legătura cu Bucureștiul urma să fie făcută prin Popa și Alexandru Maxim.Existau legături și cu celelalte organizații de rezistență din Alba și discuții avansate pentru crearea unei organizații unitare prin contopirea grupurilor Popa, Dabija, Macavei. 

Securitatea reușește să infiltreze între partizani pe maiorul Emil Oniga. În februarie 1949 acesta se afla la Teiuș cu Ștefan Popa. Securitatea pregătise capturarea lui Popa, operațiunea fiind condusă de Colonelul Gheorghe Crăciun. Deplasându-se spre Gara Teiuș,Oniga îl conduce pe Ștefan Popa pe o stradă lăturalnică unde era așteptat de 5 securiști care încearcă să îl imobilizeze și să îl urce într-o mașină. Ștefan Popa reușește să fugă speculând un moment de neatenție din partea agresorilor. 

Înțelegând că Oniga este trădătorul,Ștefan Popa trimite Maiorului Dabija și fraților Macaveio scrisoare de avertizare. Din păcate, scrisoarea deși ajunsă la destinație (prin partizanul Nicolae Moldoveanu), nu își atinge scopul. Dabija și Macavei, având încredere în Oniga, consideră că Ștefan Popa l-a judecat greșit și hotărăsc să lămurească problema după sosirea lui Popa în zonă. Această decizie va fi una fatală pentru toți. Din cauza trădarii lui Oniga grupul Dabija este descoperit la Muntele Mare în primele zile ale lunii martie 1949. Mare parte din luptători cad în luptă, mulți sunt arestați, câțiva scapă pentru moment – între ei maiorul Dabija.

Unii partizani scăpați din încercuire reușesc să ajungă la grupul Popa. Cu toții se refugiază pe Valea Tibrului știind că trupele de securitate sunt pe urmele lor. Vor fi surprinși aici în 8 martie 1949. Lupta se încinge, partizanii se apără și se refugiază spre locul numit Bogoloaia, unde se dă lupta finală în 9 martie 1949. Sunt împușcați în timpul luptei: Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu. Ceilalți, între care și Alexandru Maxim sunt arestați. 

În aceeași zi Securitatea ia urma lui Traian Gligor și Traian Mârza. Cei doi sunt descoperiți în localitatea Mesentea în casa Silviei Giurgiu. Partizanii sunt înconjurați de efective impresionante. Securitatea aduce pe lângă agenții săi, 25 de milițieni și de la Alba Iulia aduce un vehicul blindat de luptă! Deși rezistă ore întregi într-o luptă inegală, Mârza și Gligor sunt uciși de gloanțele Securității.

9 martie 1949, ziua în care neamului românesc a pierdut 5 eroi și a câștigat în cer 5 martiri... Două cruci dau astăzi mărturie pentru lupta, suferința și biruința lor:
- în 1991 s-a ridicat un Monument la Mesentea, în apropierea casei în care au fost împușcați Traian Mârza și Traian Gligor

- în 1993 pe Valea Tibrului s-a ridicat o cruce pe locul în care au fost împușcați Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu
 

Semne ale memoriei poporului român, cele două cruci spun povestea de luptă și de jertfă a fiilor neamului românesc, care ridicându-se împotriva urgiei comuniste au căzut bărbătește în luptă. Nu ocoliți semnele și locurile memoriei! Opriți-vă la umbra lor, aprindeți o lumânare, ascultați-le povestea!
 
 
 
În veci pomenirea lor!