ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dintr-un loc părăsit, Cetatea Rupea din Braşov a devenit un obiectiv turistic extrem de vizitat şi o importantă sursă de venit pentru localitate.

Cetatea a fost readusă la viaţă după reabilitare.Vizitatorii sunt încântați că au fost păstrate întocmai arhitectura, dar și de peisajul, ce poate fi admirat din cel mai înalt punct al cetății.

În cei doi ani de când a fost reintrodusă în circuitul turistic, Cetetea Rupea a atras de zece ori mai mulţi vizitatori față de cât estimau autoritățile. 20% dintre turişti sunt străini, cei mai mulţi europeni, dar și americani și japonezi.

„De la deschidere până în momentul de față am avut 121.600”, a declarat Adrian Gălbează, administrator cetate Rupea, potrivit digi24.ro.

Cu atâţia vizitatori, monumentul istoric a devenit o importantă sursă de venit pentru localitate.

„Este mulțumitor. Dacă facem așa, o medie la opt lei, că sunt și bilete de cinci lei ale copiilor și la grupuri organizate, și 10 lei este maximul, ar veni vreo nouă miliarde realizate în doi ani”, a spus Flavius Dumitrescu, primarul orașului Rupea.

Cetatea Rupea a fost atestată documentar în secolul al XIV-lea, când sașii, răsculați împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei, s-au refugiat aici. La vremea respectivă, a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale și meșteșugăreşti din Transilvania.