ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


În contextul împlinirii a 140 ani de la proclamarea independenței de stat a României, în Aula Academiei Române din București a avut loc marți, 9 mai 2017, o sesiune solemnă.

Între personalitățile care au susținut comunicări la evenimentul din Ziua Independenței României s-a numărat și istoricul Acad. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca.

Astăzi, la 140 de ani de la proclamarea independenței României, o rememorare a relațiilor dintre Țările Române și Imperiul Otoman, de-a lungul timpului, este necesară nu doar pentru istorici.

„Am văzut recent, scris cu litere de-o șchioapă – este drept, nu într-o revistă de istorie, ci într-un cotidian – un titlu care conținea o întreagă frază: „Am stat 400 de ani sub jugul otoman, iar tribut au plătit inclusiv marii voievozi”. Firește, după astfel de aserțiuni din mass-media, urmează întrebări „normale”, de genul: Ce procentaj dintre români s-au turcizat/ islamizat? Unde sunt moscheile istorice din București și Iași? Care pași/ bei au fost guvernatori ai Țărilor Române devenite provincii otomane? etc.

Aceasta se întâmplă mai ales în relație cu faptul că, în Occident, inclusiv în multe universități, țările creștine supuse Imperiului Otoman în Evul Mediu sunt prezentate „la pachet”, otova, iar hărțile nu fac nicio distincție între regimul otoman de la sudul Dunării de Jos și cel de la nordul fluviului.

Legăturile Țărilor Române cu Poarta Otomană în Evul Mediu și în Epoca Modernă timpurie au fost tratate de către istorici, dar mai ales de către amatorii de istorie în registre diferite, în funcție de sentimentele personale, de educația fiecăruia, de epocile în care au trăit, de comandamentele politice cărora le-au răspuns, de țările din care proveneau etc.

Astfel, istoricii turci din trecutul imperial, dar și din epoca renașterii naționale au scos în evidență gloria otomană și supunerea creștinilor sub „flamura verde a Profetului”, fără evidențierea prea multor nuanțe. La fel, istoricii din Europa Occidentală, de la specialiști până la autorii de manuale școlare, au privit lucrurile în mare, prezentând drept supuse Porții toate țările din Europa de Sud-Est și colorând hărțile în același fel peste tot.

Nici autorii din țările creștine dependente de otomani în Evul Mediu și în epoca modernă nu au fost mai obiectivi, mai ales în epoca formării statelor naționale independente. Aceștia au scos în evidență luptele antiotomane, desfășurate în numele Crucii, secole la rând, de către greci, bulgari, albanezi, sârbi, români, unguri, polonezi, croați etc., popoare ai căror lideri au avut conștiința reală de „porți ale Creștinătății”, pentru sine și țările lor.”, a spus acad. Ioan-Aurel Pop.

Acesta a tras o concluzie asupra a tot ce s-a întâmplat în Țările Române înainte de această proclamație de independență.

„Prin urmare, nu trebuie să fim decât realiști și să prezentăm faptele conform desfășurării lor. Nu avem de ce să ne punem cenușă în cap, inventând înfrângeri și umilințe care nu au fost și nici să ne transformăm în glorioși învingători permanenți ai turcilor.

Românii, în frunte monarhii lor și cu boierimea, au apărat aceste țări cum s-au priceput, cu înaintări și reculuri, fără acte de eroism gratuit, împins spre sinucidere, dar și fără lașități, trădări și închinări perpetue.

Spre a valoriza corect soarta românilor în raport cu Poarta otomană este absolut necesar să-i comparăm pe români cu vecinii lor direcți, cu bulgarii și cu sârbii (ortodocși ocupați complet de otomani și trăitori în provincii ale Imperiului), cu ungurii (catolici, intrați în rezistența occidentală, dar destrămați ca stat la 1526-1541, cu orașul-capitală devenit centru de pașalâc), cu polonezii (catolici, plătitori și ei de tribut sultanilor și aplecați spre compromisuri cu aceștia).

Vecinii mai îndepărtați vin și ei cu exemple inedite: Raguza ajungea stat tributar Porții, într-un regim similar țărilor noastre; împăratul romano-german accepta să plătească otomanilor subsidii (tribut mascat) ca să conserve pacea; Veneția făcea uneori la fel, iar Franța – „preacatolicul” Regat al Franței – încheia alianță cu sultanul tocmai când creștinii aveau mai mare nevoie de sprijinul său.

Independența nu este o caracteristică a Evului Mediu, ci a Epocii Moderne și Contemporane. Concepția medievală presupunea dependența oricui, ca persoană și ca entitate, de cineva sau de o instituție. În frunte era împăratul (supus și el Domnului), urmau regii (supuși împăratului), principii (supuși regilor), ducii/ conții (supuși principilor) etc.

Prin urmare, lumea premodernă trebuie înțeleasă în funcție de valorile sale și nu de cele ale contemporaneității.

Țările Române au împărtășit în Evul Mediu ideile de ierarhie, supunere, credință, privilegiu etc. și nu pe cele de libertate, egalitate, frăție, democrație, concurență etc., tipice timpurilor moderne. În cadrul acelor valori și idei s-au validat și românii, alături de alte popoare, cu rezultate mai bune sau mai rele, ca viața. Important este că au fost și că sunt încă pe acest pământ!”

Citiți AICI întregul discurs

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews