Ascultă cum Psalmistul se minunează de plăsmuire zicând: „Cât de mari sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 24). Psalmistul însă nu înșiră aceste lucruri cu de-amănuntul, ci numai se închină adâncului celui necuprins al înțelepciunii dumnezeiești.

„Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul, ca să se ispitească de diavolul” (Matei 4, 1).

Nu arunca vinovăția păcatelor tale asupra Satanei.

Astăzi vom vedea că, deși Satana ne ispitește, el totuși nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înșine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este ușuratic la minte și nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat și se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreșit voiește să ne piardă; eu știu aceasta și nimeni nu o tăgăduiește. Dar să luați aminte la cele pe care am să le zic acum.

Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună și aleasă este ea, totuși celor neîngrijitori le slujește spre pietre.

Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită și vrednică de mirare? Este ea oare rea și îndreptată spre pierderea noastră? Cine ar putea să fie așa de nebun și nepriceput încât să hulească plăsmuirea și să o învinovățească? Așadar, ce să zicem despre dânsa? Nu este rea, ci mărită, fiind o dovadă despre înțelepciunea, puterea și bunătatea lui Dumnezeu.

Ascultă cum Psalmistul se minunează de plăsmuire zicând: „Cât de mari sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 24). Psalmistul însă nu înșiră aceste lucruri cu de-amănuntul, ci numai se închină adâncului celui necuprins al înțelepciunii dumnezeiești.

Iară cum că Dumnezeu a făcut spre folosul nostru plăsmuirea cea atât de mărită și de faimoasă, de asemenea ne-o spune Sfânta Scriptură, în cartea înțelepciunii, unde se zice: „Din mărimea și frumusețea făpturilor se cunoaște însuși făcătorul lor” (Iisus Sirah 13, 5). Ascultă încă și pe Apostolul Pavel, când scrie: „Ființa cea nevăzută a lui Dumnezeu de la zidirea lumii, din făpturi socotindu-se, se vede” (Romani 1, 20).

Fiecare din aceste graiuri biblice ne dau a înțelege prin cuprinderea lor că făptura ne duce la cunoștința Făcătorului ei, care este Dumnezeu. Deci, când vedem că această făptură, mărită și vrednică de mirare pentru mulți, s-a făcut pricină de necucernicie - putem noi oare să învinovățim făptura? Nu, desigur nu, ci pe aceia care așa de rău s-au slujit de dânsa.

Dar poate veți întreba: cum poate făptura, care duce la cunoștința lui Dumnezeu, să fie pricina necucerniciei? Apostolul răspunde la aceasta așa: „Ei s-au întunecat în cugetele lor și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” (Romani 1, 21 - 25). El aici cu nici un cuvânt nu pomenește de Satana, sau de vreun duh rău, ci vorbește numai despre făptură, care altminteri duce la cunoștința lui Dumnezeu. Dar cum oare s-a făcut ea pricina necucerniciei? Nu prin ea însăși, nici prin propria ei însușire, ci prin lenevirea și ușurătatea oamenilor care nu au socotit deosebirea între făptură și Făcătorul.

Vom dori oare nimicirea făpturii, când ea pentru mintea cea ușuratică a multora s-a făcut pricina răului? Dar ce vorbesc eu despre făptură? Să vorbim despre membrele noastre proprii, încă și acestea se fac pricină a pierderii noastre, când noi suntem nebăgători de seamă și ușuratică. Nu din sine și prin propria lor însușire membrele trupului nostru se fac pricină a pieirii noastre, ci prin vinovăția noastră.

Iată, ochiul ți s-a dat pentru ca să privești făptura lui Dumnezeu si să lauzi pe Făcătorul și Domnul. Insă dacă tu întrebuințezi rău ochiul, atunci el se face pentru tine îndemn spre necurăție si desfrânare. Limba ți s-a dat ca să lauzi și să preamăresti pe Domnul Dumnezeu. Iar dacă o vei întrebuința rău, atunci ea se face ajutătoare la hulirea lui Dumnezeu.

Mâinile ți s-au dat ca să le întinzi către Dumnezeu întru rugăciune. Iar dacă tu nu vei fi cu priveghere asupra ta, le vei întinde și la lăcomia averii și la răpire. Picioarele ți s-au dat ca să alergi cu dânsele la lucrurile cele bune. Însă dacă tu ești leneș și ușuratic la minte, vei alerga cu dânsele și la răutăți.

Așadar, vezi că celui leneș și ușuratic la minte toate îi sunt vătămătoare. Ceea ce pentru alții este doctoria cea mai vindecătoare, lui îi aduce moarte. Aceasta însă nu vine de la doctorie, ci de la om și de la slăbiciunea lui. Dumnezeu a făcut cerul cel înstelat pentru ca tu să admiri pe Făcătorul și să te închini Lui.

Însă unii au lăsat pe Făcătorul și s-au închinat stelelor. Aceasta iarăși provine de la ușurătatea minții și de la nebunia lor. Dar ce vorbesc eu despre făptură? Poate oare să fie ceva mai mântuitor decât Sfânta Cruce? Și însăși crucea s-a făcut sminteală celor slabi. „Cuvântul crucii este celor pieritori nebunie, iară celor ce se mântuiesc, puterea lui Dumnezeu este”, precum zice Apostolul (I Corinteni 1, 18). Și iarăși: „Noi predicăm pe Hristos cel răstignit, iudeilor sminteală, iară păgânilor nebunie” (I Corinteni 1, 23).

Și cine a fost mai iscusit în predicarea Evangheliei decât Pavel și Apostolii? Și totuși Apostolii au fost multora „miros de moarte” (adică pricină de pierzare veșnică). Pavel zice așa: „Unora suntem mireasmă a morții, spre moarte, iar altora mireasmă a vieții, spre viață” (II Corinteni 2, 16).

Așadar, vezi că unui slab chiar Pavel poate să-i aducă vătămare, pe când pe cel tare nici Satana nu poate să-l vatăme vreodată. Trebuie oare să vorbim și de Hristos? Ce se poate asemăna cu mântuirea ce vine de la Dânsul? Ce este mai binecuvântat decât venirea Lui pe pământ?

Însă tocmai această arătare mântuitoare și binefăcătoare a Domnului, pentru mulți s-a făcut pricină de o mai mare pedeapsă. Însuși Domnul adeverește aceasta: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta - zice El - ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi” (Ioan 9, 39).

Ce va să zică aceasta? S-a făcut oare lumina pricină a întunericului? Negreșit nu, nu lumina, ci slăbiciunea ochilor, adică a ochilor celor duhovnicești, care nu puteau primi lumina, aceea a fost pricina orbirii.

Deci vezi că celui slab toate i se fac spre pagubă, celui tare toate spre folos, iar în păcatele noastre și în pierderea noastră nu Satana, ci propria noastră voință este vinovată. Toate vin de la voie. Noi admitem că la foarte multe păcate Satana ne ademenește; însă la cele mai multe noi înșine ne dedăm, prin trândăvia și lenevirea noastră.

Nicăieri nu zice Sfânta Scriptură că, la fratricidul lui Cain Satana ar fi fost în joc. Dar să presupunem că Satana a șoptit lui Cain gândul cel rău, totuși vinovăția păcatului rămâne asupra aceluia care a primit șoptirea, a urmat ei și i-a dat cel dintâi prilej de a se apropia de sufletul său.

De asemenea, nici amăgirea Evei nu se poate în totul prescrie Satanei, ci femeia a fost înșelată și de propria ei poftă. Aceasta o arată însăși Sfânta Scriptură prin cuvintele: „Și a văzut femeia că bun este pomul la mâncare și plăcut ochilor la vedere, și luând din rodul lui, a mâncat” (Facere 3, 6).

Însă zicând eu acestea, nu voiesc să eliberez pe Satana de ocară, că el pândește pe fiii omenești, ci voiesc să zic numai că, dacă noi n-am păcătui cu propria noastră voință, nimeni n-ar putea să ne arunce în pierzare. Iară cel ce se lasă amăgit așa lesne ca Eva, sau precum Cain, acela de dinainte trebuie să fi fost ușuratic la minte și nu cu destulă pază asupra sa, căci Satana n-ar fi avut atâta putere dacă sufletul ar fi fost priveghetor și cu îngrijire de mântuirea sa.

Însă dacă vrei să știi, diavolul poate să ne fie nouă chiar folositor. Dacă noi vom ști să ne servim bine de dânsul, el ne folosește și noi câștigăm printr-însul nu puțin. Dar cum putem noi trage folos de la diavol?

a) El ne ține în priveghere și ne înspăimântă de păcat. Diavolul ne folosește când noi ne temem de turbarea lui, de pândirile lui cele de-a pururea și de răutățile lui, care totdeauna se repetă, când nu lăsăm sufletul nostru să dormiteze, ci suntem deștepți și totdeauna gândim la Dumnezeu. Dar ca să vedeți că această învățătură nu este numai a mea, ci și a Apostolului Pavel, ascultați-l pe dânsul cum, aproape cu aceleași cuvinte deșteaptă pe credincioșii care dormitează. Așa, în Epistola sa către Efeseni, el zice: „Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor și a domniilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor răutății” (Efeseni 6, 12). Zicând el acestea, n-a avut scopul de a descuraja duhurile ascultătorilor săi, ci a voit a le deștepta, încă și Sfântul Petru zice: „Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită; căruia stați-i împotrivă, întăriți fiind în credință” (Petru 5, 8).

Aceasta a zis el, spre a ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Căci cel ce vede pe vrăjmaș venind, aleargă mai tare la acela care poate să-l ajute si se lipește de dânsul. Așa fac și copiii. De văd ceva, de care se tem, aleargă în brațele mamei, se apucă de hainele ei și cu aceasta se apără. Și adeseori se țin așa de tare, încât cineva nu poate să-i desprindă. Dimpotrivă, dacă ei nu se sperie de nimica, adeseori nu se duc la mama lor, chiar când îi strigă și voiește ca ei să vină la dânsa. Tocmai așa se întâmplă și cu noi.

Când Satana ne înfricoșează și ne înspăimântă, ne facem cuminți, năzuim la Dumnezeu cu mai multă râvnă.

b) Dumnezeu n-a nimicit pe Satana pentru ca să te facă pe tine mai tare, pentru ca mai mult să preamărească pe luptător si să-i dea mai multe prilejuri de a arăta vitejia sa. Așadar, când cineva întreabă pentru ce n-a stârpit Dumnezeu pe diavolul, răspunde-i că celor priveghetori și păzitori de sine, Satana nu numai că nu le face vătămare, dar le folosește; nu pentru că aceasta ar fi propria lui voință, căci el este rău, ci folosul acesta decurge din vitejia celor priveghetori, care răutatea lui o întorc în folosul lor.

Așa s-a luptat el cu cucernicul Iov, deși nu pentru a-l face mai mărit, ci pentru a-l răsturna. Acest scop si acest plan l-a avut el, pentru că este rău și voiește a pierde pe oameni. Cu toate acestea el n-a putut să vatăme pe cel drept; mai vârtos acesta a tras folos din luptă. Diavolul a arătat numai răutatea sa, iară cel cucernic vitejia sa.

Totuși Satana biruiește pe mulți, vei zice tu. Negreșit, însă nu tăria lui, ci slăbiciunea acelora este vinovată de aceasta.

c) În sfârșit, Satana trebuie să ne chinuiască pentru ca să ne facem mai buni. Cum că Satana poate să folosească oamenilor, putem încă să învățăm de la Apostolul Pavel, când el scrie așa despre amestecătorul de sânge de la Corint: „Dați-l pre unul ca acela Satanei, spre chinuirea trupului, pentru ca duhul să se mântuiască” (I Corinteni 5, 5). Iată, aici Satana este pricină de mântuire, negreșit nu după voia lui, ci prin înțelepciunea Apostolului.

Precum adeseori doctorii fac leacuri clin lucrurile cele vătămătoare, plante otrăvitoare, așa a făcut și Apostolul. El a de la Satana ceea ce este la el folositor, adică îndemânarea lui de a pedepsi pe cineva. El adeseori s-a slujit cu Satana ca un călău sau slugă la schingiuire. Însă călăii schingiuiesc pe făcătorii de rele cum voiesc ei, sau după propria lor părere, ci și după cum poruncesc judecătorii. Căci călăul la îndeplinirea pedepsei trebuie să se conducă după voia celui ce a rostit hotărârea.

Vezi cât de mare este vrednicia și însemnătatea Apostolului? El, o ființă trupească, se slujea de alta fără de trup ca de un rob. Și precum Domnul Dumnezeu a poruncit diavolului pentru Iov: „Atinge-te de trupul lui, iară de sufletul lui să te ferești” (Iov 2, 6), ca să-i pună margine și hoctar, pe care Satana, această fiară sălbatică, să nu le poată trece, așa urmează și Apostolul.

Când a dat Satanei pe amestecătorul de sânge, a zis: „Spre pieirea trupului” (I Corinteni 5, 5), adică sufletul lui nu trebuie să-l piardă Satana. Vezi câtă putere are robul lui Dumnezeu? Așadar, nu te teme de Satana, căci el este căzut si slab. Dimpotrivă, nimeni nu este mai tare decât omul care are o îmbucurătoare încredere în Dumnezeu.

Toate acestea le zic eu nu pentru a scăpa pe Satana de toată ocara, ci pentru a ne scăpa pe noi ele neîngrijire și ele ușurătatea minții. Satana dorește foarte ca noi să aruncăm asupra lui vinovăția păcatelor noastre, și prin aceasta să ne amăgim și să ne adormim pe noi înșine, să săvârșim tot felul de păcate și necurmat să înmulțim și să mărim pedeapsa noastră, pierzând toată iertarea.

Noi, însă, să nu facem una ca aceasta, ci să ne venim întâi cunoștința de noi înșine. Să învățăm a cunoaște rănile noastre și atunci vom nimeri și leacul cel cuvenit; dimpotrivă, când cineva nu-și cunoaște boala sa, nu se îngrijește nici de vindecarea ei. Noi am săvârșit multe păcate, știu aceasta; noi toți ne numărăm între cei vinovați, însă noi totdeauna trebuie să nădăjduim iertarea si totdeauna putem să ne pocăim. Tu ești bătrân și stai la capătul vieții. Să nu crezi că pentru tine n-ar mai fi timp de pocăință, nici să te deznădăjduiești de mântuirea ta, ci gândește la tâlharul care chiar pe cruce s-a mântuit.

Ce este mai scurt decât un minut si totuși el a fost de ajuns spre a-i face mântuirea? De ești tânăr, nu te bizui pe tinerețea ta si nu-ți închipui că ai să trăiești îndelung. „Ziua Domnului vine ca furul noaptea” (Tesaloniceni 5, 2) și Dumnezeu a ascuns ceasul morții noastre pentru ca noi să arătăm râvna și îngrijirea noastră pentru mântuire.

Nu vezi tu, oare, cum în toate zilele mulți sunt răpiți de moarte înainte de vreme. De aceea Sirah ne sfătuiește: „Nu întârzia a te întoarce la Domnul și nu lăsa din zi în zi” ( Iisus Sirah 5, 8), ca nu cumva, în întârzierea ta, să fi smuls. Sfătuirea cea de mai sus trebuie să o bage de seamă bătrânul, pe aceasta din urmă tânărul.

Dar poate că tu trăiești în siguranță, ești bogat, ai toate cu prisosință și nu te apasă nici o nenorocire. Dar ascultă pe Apostolul Pavel, care scrie: „Când vor zice: pace și liniște, atunci fără de veste va veni peste dânșii pieirea” ( I Tesaloniceni 5, 3). Soarta omenească totdeauna este supusă schimbării, iar ceasul morții noastre nu stă în voia noastră.

Dimpotrivă, în voia noastră este orice faptă bună și unde ea se află, diavolul nu poate avea nici o putere, nici moartea nu ne va găsi nepregătiți.

Fie ca Hristos să ne dăruiască aceasta, căci El, Domnul nostru, este bun și plin de iubirea de oameni. Amin.
Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews