Vedeți râvna mironosițelor? Bărbăția și tăria credinței lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeți bărbăția acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunși și încuiați într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu și miresme să ungă trupul lui Iisus.

Iubiți credincioși,

Dintre marile virtuți care au împodobit viața sfintelor femei mironosițe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia și bărbăția de suflet. Câtă pază și întărire au pus iudeii și Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea și să-L fure! Piatră mare au răsturnat peste Mormântul Domnului, cu peceți au sigilat piatra, ostași tari și înarmați au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat și înfricoșat pe sfintele femei mironosițe. Râvna lor cea mare, sfânta evlavie și bărbăția lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând seamă de toată paza Mormântului. Un cuget și un gând stăpânea mintea și inima lor: să slujească cu toată credința și evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor.

A zis oarecând Solomon: „Femeie bărbat cine a văzut?”. Dar iată aici femei mai bărbați decât bărbații. Bărbații, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel fierbinte și tare în credință, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă „s-a căit și a plâns cu amar” (Luca XXII, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase și neputincioase și care de multe ori se înfricoșează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată mai tari și mai bărbătoase decât bărbații. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostașilor nu se înfricoșează, nici straja de la Mormântul Domnului nu le tulbură inima.

Ucenicii, bărbați, se tem și se risipesc în toate părțile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie și cumpără mir și aromate, ca să ungă trupul cel de viață făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-ați temut să umblați noaptea singure și cum ați îndrăznit să vă apropiați de acel loc, pe care îl păzeau ostașii împărătești și cum nu v-ați înspăimîntat, ci căutați să prăvăliți pietre, să stricați pecețile, să deschideți mormântul și să ungeți cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea sfântă, din evlavia și bărbăția cea mare a sufletelor voastre.

Femei neputincioase erați cu firea, dar nu cu mintea și inima voastră, căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinței femeiești, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăția bărbaților s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura, care zice că: „Puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune” (II Corinteni XII, 9) și iarăși „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (I Corinteni I, 27; Psalm VIII, 2; Matei XXI, 16). Cu adevărat în inima voastră erau cuvintele Preasfântului nostru Mântuitor care a zis: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Matei X, 28). Și iarăși zice Duhul Sfânt: „Îmbărbătați-vă și să se întărească inima voastră, toți cei ce nădăjduiți în Domnul” (Psalm XXX, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta Apostolilor ați arătat-o. Voi mai înainte de Sfinții Mucenici, credința și bărbăția de suflet a lor ați lucrat-o.

Ilie, marele prooroc, cu râvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormântul Domnului i-ați rușinat. Ghedeon, învingând cu trei sute de ostași oarecând, oastea cea numeroasă a Madianiților a sfărâmat-o (Judecători VII, 25). Voi, însă, împreună cu drepții bărbați, Iosif și Nicodim, mai tari decât toate întăriturile iudeilor și ale lui Pilat v-ați arătat și slujitoare neînfricate până la jertfă ați fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească și să-Și dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica veșnicului nostru Mântuitor, cu mare râvnă și bărbăție de suflet v-ați îmbrăcat și cea mai timpurie slujbă către Mântuitorul ați arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-ați învrednicit a propovădui Învierea Domnului.

Iubiți credincioși,

Cine sunt acele sfinte femei mironosițe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii și care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului și să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt? Sfânta Evanghelie ne amintește pe scurt numele și faptele lor.

Cea dintâi și cea mai plină de râvnă și bărbăție duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.

Alte sfinte mironosițe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu XVI, 1) și a lui Iosi (Marcu XV, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan XIX, 25) și Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei XXVII, 56; XXVIII, 1; Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 10). ApoiIoana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana și multe altele care îi slujeau din avutul lor (Luca VIII, 3). Printre mironosițe sunt numărate și cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta și Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinții Apostoli, în drum spre Ierusalim, sau Galileea.

Care erau virtuțile principale ale acestor femei mironosițe? Mai întâi credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viață curată, sfântă, de rugăciune și post, de înfrânare și milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele și cu avutul lor ospătau și odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus și pe sfinții Săi ucenici.

Dar credința și râvna sfintelor femei mironosițe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă și Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui și mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Cea mai mare bărbăție au dovedit-o însă femeile mironosițe în vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit și Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe, erau sfintele femei mironosițe, în frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.

Curajul și bărbăția sufletului s-au văzut la femeile mironosițe și pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi și suspine adânci, încât Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștrii... Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi?”. (Luca XXIII, 28, 31).

Pe Golgota sfintele femei mironosițe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însângerat și căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămașă și întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile și picioarele Domnului și au leșinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăință a tâlharilor și rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: „Eli, Eli, lama sabahtani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. (Matei XXVII, 46).

Femeile mironosițe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morților din morminte și au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigași: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”. (Luca XXIII, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât ucenicii, au văzut aruncându-se sorți pentru cămașa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, și au auzit cuvântul Lui cel mai de pe urmă: „Părinte, în mâinile Tale încredințez Duhul Meu!” (Luca XXIII, 46).

Iată cât de mare era râvna, tăria credinței, și bărbăția sufletului sfintelor femei mironosițe! Nu se temeau de ostașii romani atât de sângeroși. Nu se înfricoșau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului pe Cruce, ca cei ce nu au nădejde!

Însă, bărbăția sfintelor femei mironosițe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de față și vineri seara, la coborârea Domnului de pe Cruce și, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu și miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfășurat în giulgiu, L-au pus în mormânt și au prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosie, adică Maica Domnului,priveau unde L-au pus. Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămînii, adică Duminica, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare. Și intrând în mormânt au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus. Și ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică și de uimire și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Și înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli,care se tânguiau și plângeau” (Marcu XV, 46-47; XVI, 1-10).

Vedeți râvna mironosițelor? Bărbăția și tăria credinței lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeți bărbăția acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunși și încuiați într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu și miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plângeau și se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul. Ei așteptau cu spaimă vești de la Golgota, iar ele intrând în mormânt, au primit vestea, de la Arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunându-le: „Nu mai plângeți!”. Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, și au spus apostolilor că Hristos a Înviat. Nu mai este în mormânt!

Iată câtă bărbăție și credință, câtă tărie și îndrăzneală la aceste femei. Bărbații stau ascunși și ele aleargă la mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul de viață și văd giulgiurile așezate alături. Nu se tem de întunericul nopții, nici de ostașii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă și să sărute sfântul Lui trup. Femeile mironosițe sunt cele dintâi, și cele mai vrednice martore ale răstignirii, morții, Îngropării și Învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor și lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul și iadul au fost biruite și Raiul s-a deschis.

Unde mai sunt acum femei creștine, iubitoare de Hristos, tari în credință și în fapte bune, ca femeile mironosițe din Sfânta Evanghelie? Și totuși numărul sfintelor femei în Biserica creștină s-a înmulțit, întrecînd uneori pe cel al bărbaților.

Să ne gândim la numărul mare al sfintelor mucenițe, precum: Tecla, cea întocmai cu Apostolii; Varvara, care a fost ucisă pentru Hristos de tatăl ei; Ecaterina; Irina; Maria; Sofia cu cele trei fiice ale ei; Fevronia; Tatiana; sau Filoteia de la Argeș. Mare este și numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri și pustietăți și au ajuns vase ale Sfântului Duh și făcătoare de minuni. Dintre acestea amintim doar câteva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca și Cuvioasele Parascheva de la Iași, Teodora de la Sihla și multe altele.

Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosițe și rugătoare ale Bisericii pentru noi toți.

Iubiți credincioși,

Astăzi este ziua femeilor creștine. Ele sunt urmașele femeilor mironosițe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinței, sufletul familiei. Femeile creștine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mențin, mai mult decât bărbații, flacăra credinței și tradițiile străbune, focul sfânt al rugăciunii și evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt și mame bune, creștine devotate, soții cinstite și ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărților bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele mențin căldura duhovnicească a credinței, a dragostei, a răbdării și a împăcării, în biserică, în familie, în societate.

De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite și model în toate are atâta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educație creștină bună. Sunt atâtea mame care își ucid majoritatea copiilor, iar puținii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu, sau îi lasă de capul lor și ajung să fie o povară pentru familie și o rușine pentru societate.

Mamelor, sunteți mironosițele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceți Domnului, nu miresme de mult preț, ci credința voastră curată și copii buni, bine educați și credincioși. Vorbiți-le mai mult de Dumnezeu, de sfinți, de Biserică și de înaintași. Nu-i smintiți cu nimic și dați-le să citească cărți bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteți contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societății. Adăugați untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieși mâine suflete mari, oameni buni, preoți credincioși, dascăli luminați, creștini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiți la datorie ca și mamele noastre. Gândiți-vă ce mame sfinte am avut!

Tinere fecioare, păstrați neîntinată pentru Domnul cinstea și buna voastră credință până veți dobândi și voi calitatea de mame în societate și în Biserică. La fel și dumneavoastră văduvelor și bătrânelor mame, supravegheați pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceți! Mamele tinere au nevoie de exemplul și de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii și nepoții, de rugăciunile, de lacrimile și mustrarea voastră.

Începeți toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată și cu mai multă smerenie și răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve și fecioare cinstite și credincioase, înseamnă pentru ziua de mâine, mai mulți copii în case, mai mulți credincioși la biserici, mai multă pace în familie, mai puține beții, divorțuri și avorturi în lume, mai puține boli și lacrimi pe pământ și mai multe suflete în Rai! Amin.

Hristos a înviat!