Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinților români). Predica Pr. Vasile Gordon

În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.
Căci aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului: comunicarea cu Dumnezeu și cu sfinții (spre deosebire de tristețea iadului care constă, între altele, în necomunicare, sau comunicare doar cu duhurile respingătoare ale întunericului).
Pomenirea sfinților ne aduce întotdeauna în minte frumoasa și inspirata exclamație a psalmistului David: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!" (Psalm 67, 36), totodată îndemnul liturgic al aceluiași: „Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții Lui!”(Ps. 150, 1).
Acestui îndemn am urmat și noi astăzi, iubiți credincioși și în duminica aceasta, a sfinților români. Cu dreaptă socotință părinții Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinților, sfințenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creație în duminica Cincizecimii.
Această rânduire datează cel puțin din sec. al IV-lea, de când se păstrează o predică a Sfântului Ioan Gură de Aur la toți sfinții martiri (P. G. tom. L, col. 705-712). Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 ca pentru sfinții români să se facă pomenirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.
Până nu demult în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuți doar sfinții din alte ținuturi, fapt care a creat impresia, pentru creștinii mai puțin informați, că noi, românii, nu am fi avut sfinți.
Adevărul se cunoaște bine acum: nu am avut sfinți canonizați oficial și trecuți în calendar, dar în conștiința și evlavia românilor ei au fost cinstiți fără încetare. De aceea, canonizările din anii 1955 și 1992 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut... .
Poporul nostru a avut și are, desigur, eroii săi naționali, alături de poeți, scriitori, artiști etc., de mare valoare, dar trebuie să se știe limpede că are un mare număr de sfinți, cunoscuți și necunoscuți, pe care noi i-am numi eroi naționali, pentru viața și misiunea lor exemplară.
Despre mulți dintre ei știm puține lucruri, pe alții nu-i cunoaștem încă, dar când Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veșniciei îi vom întâlni, cu voia Domnului, pe toți, vom vorbi cu ei și ne vom bucura de vederea lor.

Până când Dumnezeu ne va ferici cu vederea, față către față, a sfinților noștri, să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie, desigur pe cei cunoscuți, dar neuitând să îndreptăm un gând cucernic și către cei necunoscuți.
Spațiul limitat, propus pentru a-i evoca nu ne îngăduie să înșirăm amănunte din viața și faptele lor, ci doar să amintim ziua pomenirii, numele, vremea și locul viețuirii, totodată ceea ce credem că a fost dominant în slujirea lor.
Ordinea pomenirii este conformă cu ordinea lunilor anului bisericesc:
- 13 sept. - Cv. Ioan de la Prislop, sec. XV-XVI, Tara Hațegului (Prislop), care a dus o viață retrasă într-o chilie, numită și azi „a sfântului”;
- 15 sept. - Sfântului Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, † 1656, viețuitor la Partoș-Banat, fost mitropolit de Timișoara, mare făcător de minuni;
- 27 sept. - Sfântului Ier. Antim Ivireanul, † 1716, mitropolit al Țării Românești (1708-1716), martirizat de turci, mare predicator, tipograf, ctitor al Mt. Antim din București;
- 14 oct. - Cv. Paraschiva de la Iași, sec. XI, n. Epivat, Tracia, viață retrasă în pustnicii; din 1641 sfintele ei moaște sunt aduse la Iași de către domnitorul Vasile Lupu;
- 21 oct. - Cv. Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae Oprea Miclăuș, Preot Moise Măcinic din Sibiel și Preot Ioan din Galeș, toți mărturisitori și apărători ai ortodoxiei în Ardeal, în sec. al XVIII-lea; în afară de Sofronie, care a murit nu se știe pe unde prin Țara Românească, toți ceilalți au murit în închisoarea Kufstein (Munții Tirolului, Austria), aruncați din ordinul împărăției, unde se duseseră să ceară dreptate pentru români;
- 15 nov. - Cv. Paisie de la Neamț (Velicikovschi), originar din Poltava-Ucraina, viețuitor la Athos, de unde a adus în Moldova rânduieli monastice severe, dar înțelepte, inclusiv rugăciunea inimii; stabilit la Mt. Neamț, unde trece în veșnicie, la 15 nov. 1794;
- 23 nov. - Cv. Antonie de la Schitul Iezer-Vâlcea, sec. XVII-XVIII, mare iubitor de pustnicie, cel mai renumit sihastru al Olteniei, renovator al Schitului Iezer;
- 7 dec. - Sfântului Mc. Filoteea de la Argeș, n. la Târnovo, sec. XIII, ucisă de tatăl ei cu securea, pentru că împărțea mâncare la săraci; sfintele ei moaște se găsesc la Mânăstire Curtea de Argeș;
- 18 dec. - Cv. Daniil Sihastru, duhovnicul lui Ștefan cel Mare, retras în chiliile de la Putna și Voroneț; înmormântat la Mt. Voroneț;
- 25 ian. - Sfântului Ier. Bretanion, episcop de Tomis († 381), prieten cu Sfântului Vasile cel Mare, cu care corespondează; îl înfruntă cu curaj pe împăratul arian Valens;
- 28 feb. - Cv. Casian Dobrogeanul - originar din Casimcea, n. Dobrogei, viețuitor la Betleem, Egipt și Constantinopol, unde va fi hirotonit diacon de Sfântului Ioan Gură de Aur; merge la Roma și în Galia, la Marsilia, unde pune bazele monahismului apusean; aici moare, în 435;
- 29 feb. - Cv. Gherman din Dobrogea - prieten și consătean cu Casian, cu care va călători în Siria, Palestina, Egipt, Constantinopol - unde va fi și el hirotonit de Sfântului Ioan Gura de Aur; merge la Roma, unde, alături de Casian, va lua apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, prigonit în acea vreme. Moare la Roma prin anii 405-415;
- 26 martie - Sfântului Mc. Montanus preotul și soția sa Maxima, înecați în râul Sava, la 26 martie 304, lângă Singidunum, Belgradul de azi (locuit în acele vremuri de strămoșii noștri daco-romani), pe vremea persecuției lui Dioclețian și Maximian Galeriu;
- 11 aprilie - Sfântului Ier. Calinic de la Cernica, n. în București, în suburbia Sfântului Visarion, călugărit la Mânăstirea Pasărea, viețuitor la Cernica, lângă București, episcop de Râmnic (1850-1867); † 1868; sfintele moaște la Mânăstirea Cernica; viețuitor smerit și mare făcător de minuni;
- 12 aprilie - Sfântului Sava de la Buzău, înecat în râul Mouseos (Buzău), în anul 372, la vârsta de 38 de ani, pe vremea persecuției lui Atanaric; Sfintele lui Moaște sunt trimise Sfântului Vasile cel Mare, de către Iunius Soranus, guvernator al Dobrogei;
- 20 aprilie - Sfântului Teotim, episcop de Tomis, prețuit pentru viața lui sfântă; are și scrieri cu caracter moralizator; prin anii 400-403 ia apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur;
- 24 aprilie - Sfântului Ier. Ilie Iorest, originar din Ardeal, călugăr la Putna, misionar în Ardeal, mitropolit de Alba-Iulia (1641-1643), luptător împotriva calvinismului, închis de Gh. Rakoczy, pelerin în Rusia după ajutoare, retras la Putna unde moare la adânci bătrâneți;
- Sfântului Ier. Sava Brancovici, n. la Ineu-Arad, protopop de Ineu și mitropolit de Ardeal (1656-1659), persecutat de calvini, pelerin în Rusia după ajutoare; va fi închis de Mihail Apaffi; moare, bolnav, în 1683;
- Sfântului Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, năsăudean de origine, episcop de Maramureș (sediul la Sfântului Mihail din Peri), 1690-1691; chemat la Viena pentru a părăsi ortodoxia, refuză; închis, scos din scaun, † 1711;
- 12 mai - Sfântului Mc. Ioan Valahul, rob la turci la 15 ani (1659), cumpărat de un „sodomit” pentru scopuri murdare, fapt pentru care Ioan îl ucide; ademenit de agareanca văduvă și pentru că refuză „propunerea”, va fi închis și spânzurat;
-27 mai - Sfântului Mc. Iuliu Veteranul (i se spune „veteranul” pentru că a participat la 6 războaie); i se taie capul cu sabia de către persecutorul Dioclețian, la Durostor;
- 2 iunie - Sfântului Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, n. aprox. 1300 în Trapezunt, negustor; un dregător tătar îl persecuta pentru a-l trece la legea lui. Refuză. I se taie capul cu sabia. Alexandru cel Bun îi cumpără Sfintele Moaște (1402) și le așează în Bis. Mirăuților-Suceava;
- 4 iunie - Sfântului Mc. Zotic, Atal, Camasis și Filip, nume de martiri descoperite într-o grotă la Niculițel-Tulcea; martirizați pe vremea lui Dioclețian sau Liciniu. Sfintele lor Moaște se găsesc azi la Mt. Cocoș-Tulcea;
- 24 iunie - Sfântului Niceta de Remesiana (azi Niș, în Jugoslavia), daco-roman, în sec. 4-5 episcop de Remesiana, dar și misionari la „besi”, strămoși ai noștri din sudul și nordul Dunării; are și scrieri teologice, imne (între care cunoscutul „Pre Tine Dumnezeule Te lăudăm”);
- 30 iunie - Sfântului Ier. Ghelasie de la Râmeți (jud. Alba), sec. XIII-XIV, cel mai vechi nume de episcop cunoscut în Transilvania;
- 1 iulie - Sfântului Ier. Leontie de la Rădăuți, sec. XIV, călugăr la Mt. Bogdana, pe vremea lui Bogdan I; episcop de Rădăuți, sub domnia lui Alexandru cel Bun; se retrage în pustnicie la Schitul Laura; Sfântului moaște au dispărut fără urmă;
- 2 iulie - Sfântului Voevod Ștefan cel Mare (1457-1504), ale cărui fapte deosebite le știu și copiii din clasele primare; canonizarea lui este contestată de către cei ce nu vor să vadă linia dominantă a vieții lui: mare ctitor de biserici și mânăstiri și apărător al creștinătății și granițelor pământului strămoșesc. Sfintele lui moaște se găsesc la Mt. Putna;
- 8 iulie - Sfântului Mc. Epictet preotul și Astion monahul, martirizați prin tăierea capului sub Dioclețian (aprox. 290) la Halmiris, pe malul lacului Razelm de azi;
- 18 iulie - Sfântului Mc. Emilian de la Durostorum (Silistra de azi, Bulgaria), militar, martirizat prin aruncarea în foc, în 362, pe vremea lui Iulian Apostatul;
- 5 august - Cv. Ioan Iacob de la Neamț, n. 1913 în Crăiniceni-Botoșani, orfan de mic, viețuitor la Neamț, Turnu, Sfântului Sava-Palestina (lângă Iordan), unde a fost și stareț (1947-1952); retras într-o peșteră din pustia Hozeva (†1960); a lăsat frumoase poezii în manuscris;
- 7 aug. - Cv. Teodora de la Sihla, n. în Vânători-Neamț (≈ 1650), căsătorită, dar pentru că n-a avut copii, în bună înțelegere cu soțul au îmbrățișat amândoi haina îngerească, ea retrăgându-se, cu binecuvântarea starețului Varsanufie de la Neamț, în Munții Sihlei (într-o peșteră, numită azi „a Sfintei Teodora”), el la Mt. Poiana Mărului. Sfintele ei Moaște se găsesc la Mt. Pecerska-Kiev, în așteptarea repatrierii;
- Sfântului Mc. Constantin Vodă Brâncoveanu, martirizat de turci, pentru că nu a vrut să se lepede de credința ortodoxă, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și de Sfetnicul Ianache, la 16 aug. 1714, la Constantinopol.
Așa cum afirmam la începutul cuvântului, nu am pomenit decât sfinții români cunoscuți (și nici dintre aceștia pe toți).
Iată, așadar, că ținutul românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu și cu sfinți, nu doar cu eroi, poeți, academicieni etc., cu care, de altfel, ne mândrim fără rezerve. Sfinților români, cunoscuți și necunoscuți (încă), rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi! Amin.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

Sinaxarul demnității românești: 27 aprilie, TRAIAN TRIFAN. ”Lupta noastră nu este limitată în timp, ci permanentă”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Istorie
Persoane: Iisus Hristos Vasile Gordon (preot)
Locații: România
Subiecte: Sărbători creştine Sfânta predică de duminică
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)