În duminica a treia după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al VI-lea, versetele 22-33, în care Domnul Iisus Hristos îi îndeamnă pe creștini să nu pună grijile vieții pe primul loc, ci căutarea Împărăției și Dreptîții lui Dumnezeu, condiție esențială pentru mântuirea sufletului, dar și a trupului, potrivit făgăduinței că „toate acestea se vor adăuga vouă”.

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijorați pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul, decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijorați? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, ci vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Ev. Matei 6, 22-33).

În predica rostită la Duminica a treia după Rusalii din anul 2004, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a evidențiat prioritatea sufletului asupra materiei, prioritatea spiritului asupra vieții trupești. Potrivit acestuia, întreaga specie umană nu poate fi întemeiată „doar pe economie și pe politică, ci este necesar un suflet pentru această lume, un suflet pentru Europa, iar acest suflet nu îl poate da decât credința, Biserica” și Duhul lui Dumnezeu.
 
„Iubiții mei, Sfânta Evanghelie de astăzi este menită să-i descumpănească pe cei neștiutori. Mai întâi, pe cei care nu știu să citească cu adevărat textul Sfintei Scripturi – este vorba de deosebirea dintre verbele „a te îngriji” și „a te îngrijora”. Unele traduceri mai neglijente spun aceste cuvinte: „Nu vă îngrijiți pentru hrana voastră, ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca sau ce veți bea”. Ei bine, traducerea corectă nu este „nu vă îngrijiți”, ci „nu vă îngrijorați”. A te îngriji de ceva – de sănătatea ta, de corpul tău, de sufletul tău – aceasta este o îndeletnicire elementară a fiecărui om. Fiecare se îngrijește de hrana lui, fiecare se îngrijește de îmbrăcămintea lui și a familiei sale, are răspunderi în familie, are grijă de corpul său, are grijă să se spele, are grijă să arate cuviincios în societate și să fie cuviincios îmbrăcat și bine îmbrăcat într-o sărbătoare sau împrejurare deosebită.

Carevasăzică, Mântuitorul Hristos nu ne oprește de la grija pe care trebuie să o avem față de condiția noastră materială. Ceea ce ne recomandă este să nu ne îngrijorăm. Îngrijorarea este grija care devine povară, care devine obsesie și care devine prioritară. Până la urmă, tâlcul Evangheliei de astăzi este cumpăna dintre suflet și trup, dintre ceea ce trebuie să îi dăm noi trupului și ceea ce trebuie să îi dăm sufletului. Iubiții mei, aceasta e foarte important, pentru că, dacă am face socoteala fiecare dintre noi câte ore pe zi îi acordăm noi trupului, adică hranei, îmbrăcămintei și înfrumusețării, să zicem, trupului și câte ore îi acordăm rugăciunii sau lui Dumnezeu sau sufletului nostru, vom vedea că suntem foarte deficitari, căci cea mai mare parte a timpului nostru o consacrăm trupului și foarte puțin sufletului.

Orice se întâmplă, trupul este trecător. Sufletul este nemuritor. Și sufletul este cel ce poartă lumina într-însul – lumina lui Dumnezeu, lumina Duhului Sfânt, lumina înțelepciunii, lumina rugăciunii, lumina culturii, lumina artei – toate acestea se petrec în suflet, chiar și binefacerea: când dai un bănuț unui cerșetor, de pomană, sufletul tău îți spune să i-l dai, mâna se întinde la porunca sufletului, care trece prin minte, nu este una automată; nu este trupul cel care oferă ceva, ci este sufletul. Cu alte cuvinte, viața noastră este și trebuie să fie dominată de suflet și, din acesta, de rațiune, pentru că sufletul este rațional. De ce este rațional? Pentru că este făcut de Dumnezeu, prin suflare asupra primului om și Dumnezeu, care este o Ființă rațională... De unde știm noi că Dumnezeu este o Ființă rațională? Pentru că tot universul este rațional! Asta o știu în special oamenii de știință, că nu este nimic întâmplător în cosmos. Totul este creat și totul se mișcă după niște calcule de matematică de foarte-foarte mare precizie. Or, o asemenea operă rațională nu putea să aibă drept autor decât o ființă rațională. Iar această Ființă rațională este Dumnezeu.

Așa se face că Dumnezeu a creat sufletul primul om și, deci, pe al nostru, al tuturor, din părinții noștri, prin asistența directă a lui Dumnezeu și, de aceea, sufletul nostru este rațional, adică știe ce face sau trebuie să știe ce să facă. Mai întâi și mai întâi, să discearnă între bine și între rău. Este o deosebire de animale: animalul mănâncă oricând; îi pui în față, el mănâncă și se îngrașă, pune pe el. Ce știe treaba aceasta? Pe câtă vreme, omul, să zicem, mănâncă rațional, are trei mese pe zi și acelea sunt cumpătate. Așa încât el își dirijează acțiunile, știe să le limiteze și, mai cu seamă, știe să-și reglementeze viața după această rânduială, care este rânduiala sufletului și, prin suflet, rânduiala lui Dumnezeu. De aceea se spune că sufletul este lumina trupului. Așa după cum ochiul este luminătorul trupului, așa și sufletul este luminătorul ființei noastre. Trupul... trupul este o masă de materie – 90% apă, se descompune, piere, se face țărână – știm aceasta. El nu conține lumină în el. Lumina ochiului este unul din cele cinci simțuri prin care noi percepem lumea înconjurătoare. Dar adevărata și nemuritoarea lumină o are sufletul. Și, atunci, dacă faci din sufletul tău trup și te îngrijești numai pentru cele ale trupului, nu ai lumina în tine. Și zice Sfânta Scriptură că dacă lumina din tine devine întuneric, cu cât mai mult întunericul.

Iubiții mei, nu este vorba de a exclude grija de cele trebuincioase traiului tău, ci este vorba de prioritate. Haideți să ne aducem aminte de cele două surori ale lui Lazăr, de Marta și Maria, în casa cărora poposise Iisus, fiindu-le apropiat, prieten de familie. Și ni se spune că Marta, cea mai mare, cea mai vârstnică, era o foarte bună gospodină și, pentru că venise prietenul lor în casă, se pregătea să facă ospăț mare, adică o masă foarte îmbelșugată, cu multe feluri de mâncare. Și trebăluia în bucătărie. În timp ce Maria venise lângă Iisus, se așezase în genunchi la picioarele Lui și-I asculta cuvintele. Iisus îi spunea cuvinte înțelepte, pe care El le spunea de obicei, și Maria I le sorbea cu toată ființa ei. În acest timp, Marta, puțin supărată și puțin nervoasă, intră în odaie și spune: „Învățătorule, uite că soră-mea m-a lăsat singură să trebăluiesc acolo în bucătărie și am atâta treabă de făcut, spune-i, Învățătorule, să vină să-mi ajute.” Și Iisus îi spune: „Marto, Marto, te îngrijești și te silești spre multe, dar un lucru trebuie. Iar Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea.” Este vorba aici de prioritate. Maria era soră cu Marta, dar ea era o fire contemplativă, prefera ca mai întâi să-și hrănească sufletul și după aceea să-și hrănească trupul. Dar să reținem un lucru, dragii mei: Domnul n-a dojenit-o pe Marta pentru că făcea treabă la bucătărie și pregătea ospăț. Nu, nu, n-a dojenit-o! Avem toate motivele să credem că, după ce Domnul a terminat conversația cu Maria, a stat la masă împreună cu ceilalți oaspeți, s-a înfruptat din bucatele gătite de Marta și a lăudat-o, așa cum face orice oaspete cuviincios față de gazda care i-a umplut masa cu bucate. Așadar, este vorba de prioritate. Între Marta și Maria, prioritatea o are Maria, dar fără ca Marta să fie repudiată. Cele două surori sunt complementare, se întregesc reciproc, și ele fac slujbă plăcută lui Dumnezeu. Dar, încă o dată, dacă e vorba să alegi între una și alta, atunci trebuie să alegi partea Mariei, adică setea și foamea după cuvântul lui Dumnezeu. 

Și vreau să mai rețineți un lucru, dragii mei. Spune Mântuitorul Hristos că Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată. Ce înseamnă aceasta? O masă, oricât de bine ar fi ea pregătită, trece. Mănânci bine, îți place, te saturi și a doua zi ești flămând, trebuie să mănânci din nou. Pe câtă vreme cuvântul lui Dumnezeu devine izvor de Apă Vie, din care, odată ce ai băut, nu mai însetezi niciodată. Este ceea ce ne dă Dumnezeu și nu ni se poate lua. Cuvântul lui Dumnezeu, odată primit, odată încolțit în sufletul omului, nu mai poate fi luat înapoi. Este aici o învățătură extraordinar de frumoasă. Tot ceea ce ne îngrijim noi să facem și pentru ceea ce ne îngrijorăm sunt ale lui Dumnezeu. Iisus dă un exemplu extraordinar: „De ce vă îngrijorați pentru îmbrăcămintea voastră? Ia uitați-vă la crinii câmpului, că ei nici nu țes și nici nu torc și, cu toate acestea, vă spun eu vouă, că nici Solomon, regele, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” Splendidă imagine! Și păsările cerului, care nici nu ară și nici nu seamănă și Dumnezeu are grijă de ele ca să nu moară de foame. Dumnezeu este Cel Ce are grijă de noi. 

La Sfânta Liturghie, auziți acele cuvinte: „Ale Tale dintru ale Tale Îți aducem...” V-am spus în una din predicile mele liturgice că noi, credincioșii, aducem dar de pâine și de vin, care vor fi prefăcute în Trupul și Sângele Domnului prin Taina Euharistiei. Le aducem, dar le aducem ca din partea noastră, dar nu din partea noastră. Sunt ale lui Dumnezeu, pentru că omul nu este în stare să facă, prin puterea lui, nici pâinea și nici vinul. Le-a făcut Dumnezeu dintru început, când a făcut primul bob de grâu, din care au răsărit celelalte, și prima viță de vie, din care au odrăslit celelalte. Și atunci, dacă facem o socoteală foarte simplă, vom vedea că totul, în primă și ultimă instanță, avem de la Dumnezeu.

Spuneam altădată, și o repet acum, că omul, încetul cu încetul, a izbutit să controleze întreaga natură. Dumnezeu, însă, și-a păstrat pentru sine meteorologia, mersul vremii. Meteorologii doar anunță cu aproximație dacă va ploua sau nu, deseori se înșeală, dar aceasta este mâna lui Dumnezeu. Omul nu poate să determine când plouă sau când să nu plouă, cât să plouă, cât să se reverse, cât să fie secetă sau să nu fie secetă; nu stă în puterea noastră. Cu toată știința noastră, cu toate zborurile noastre cosmice nu putem să determinăm mersul vremii.Și atunci tu, omule, dacă ești în stare să semeni grâul și ești în stare să-l îngrijești, ești sigur că prin munca ta și puterea ta grâul se va coace și va ajunge la tine în hambar pentru ca să devină pâine? Nu ești sigur. Când e vremea mai frumoasă, vine o vijelie, îl culcă la pământ, sau vin ploi interminabile, grâul începe să încolțească pe holde și nu mai e bun de nimic. Așadar, totul ține de meteorologie, iar meteorologia este mâna lui Dumnezeu. Dacă întrebați: „De ce Dumnezeu nu este bun? De ce trimite câte o vijelie sau câte o grindină?” Sunt rațiunile Lui, pe care nu le înțelegem. Pentru ca noi să băgăm de seamă, o dată mai mult, că El este Cel Ce dă și soarele, și norul, și ploaia binefăcătoare, și grindina distrugătoare. Dar este în mâna Lui, nu în mâna ta.

Și, de aceea, la Sfânta Liturghie, când pâinea și vinul sunt a se preface în Trupul și Sângele Domnului, spune preotul, cu voce tare: „Ale Tale dintru ale Tale, îți aducem Ție de toate și pentru toate.” „Ale Tale dintru ale Tale...” De la noi nu îți aducem nimic decât mulțumirea noastră, sentimentul nostru de mulțumire bazat pe credința noastră în Tine, Doamne, dar și pâinea și vinul pe care Ți le aducem sunt de la Tine, nu sunt de la noi, că nu noi le-am făcut; cel mult, le-am muncit, le-am îngrijit – asta-i cu totul altceva. Dar ele sunt minunea dintru început a lui Dumnezeu, cu care noi ne-am obișnuit atât de mult încât nu mai suntem capabili s-o percepem ca minune, ci o luăm drept fenomen natural, ca și când natura, în sine, nu ar fi opera lui Dumnezeu. „De aceea”, spune Mântuitorul Hristos în final, „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea vi se vor adăuga.” Dacă ai credință puternică și ești însetat după Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui Dumnezeu, care înseamnă și bunătatea Lui, atunci și mâncarea, și băutura, și îmbrăcămintea, și belșugul vin de la sine, nu fără muncă, dar vin. Important este ca toată viața ta materială să fie întemeiată pe credință și pe lumina sufletului. 

E important ce vă spun acum. De ce este important? Nu pentru că a mai trecut o Liturghie și o Evanghelie pe care am ascultat-o. Pentru că noi știm ce este materialismul și, până la urmă, acesta este tâlcul adânc al Evangheliei de astăzi: raportul dintre materialism și spiritualitate. Noi am trăit epoca comunismului ateu, care punea preț pe materialism – n-are importanță că îi spunea istoric sau dialectic, era materialism – și în care sufletul era tăgăduit. De Dumnezeu nu mai vorbesc. Noi am traversat această epocă, noi toți – și noi, slujitorii, și voi, credincioșii, am traversat-o greu, dar am ieșit din ea sănătoși. Am ieșit botezați, cununați, am ieșit cu credință în Dumnezeu. Și se menține și astăzi. 

Ne pândește un alt soi de materialism în lumea aceasta nouă care ni se propune; știm foarte bine. O lume în care să primeze economicul și politicul și din care credința sau religia și cultura sunt excluse sau aproape excluse. Prioritare devin elementele materiale. Celelalte, secundare, dacă se mai mențin cumva. De aceea, este datoria noastră, a Bisericii, să întreținem prioritatea sufletului asupra materiei, prioritatea spiritului asupra a ceea ce nu poate însemna decât animalitate. Nu este posibilă o omenire, o societate, o Europă și, dacă vreți, întreaga specie umană nu este posibilă cu adevărat, prin întemeierea ei, doar pe economie și pe politică. Este necesar un suflet pentru această lume, un suflet pentru Europa, iar acest suflet nu îl poate da decât credința, Biserica și bisericile lui Hristos toate, fiecare cu profilul ei, să înzestreze această Europă cu un duh al lui Dumnezeu, care să țină Lumina cea adevărată în sufletele tuturor cetățenilor. 

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat și pentru toate câte ne dă! Să-I mulțumim lui Dumnezeu și pentru bucuriile, și pentru tristețile noastre. Să-I mulțumim Lui Dumnezeu pentru izbânzile noastre și pentru încercările la care ne supune, că și ele au un rost – niște examene pe care noi trebuie să le dăm în viața noastră, fiecare în parte și toți laolaltă. Și, mulțumind lui Dumnezeu, așa vom moșteni Împărăția Cerurilor”, a subliniat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la Duminica a treia după Rusalii din anul 2004.  






2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.