ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 1 iunie, istoria consemnează execuția, prin împușcare, a Mareșalului Ion Antonescu fost conducător al statului român în perioada celui de-al doilea război mondial. Se spune că la execuție (video în baza articolului) a asistat și Silviu Brucan, ca tânăr „ziarist”, recte agent NKVD.

Pe acest subiect circulă mai multe legende. Pentru a lămuri câteva aspecte, am apelat la istoricul Nicolae Adrian Alexe, care cu amabilitate ne-a trimis acest text spre publicare. Articolul a fost publicat și pe siteul resboiu.ro, unde găsiți și mai multe fotografii.

Execuția și plutonul de execuție al lui Ion Antonescu

Dragi cititori, la data de 1 iunie 1946, era executată, la Penitenciarul Jilava, sentința de condamnare la moarte a lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Z. Vasiliu. În istoria noastră am avut două execuții celebre, ambele imortalizate pe peliculă, a celor amintiți și a soților Ceaușescu. Prezentul articol își dorește să clarifice unele aspecte ale acestei execuții, mai ales compunerea plutonului de execuție (nu am lista nominală, nu vreau să vă dezamăgesc de la început) și demontarea unor mituri legate de execuție. Articolul nu va vorbi, evident, despre ce au făcut bun sau rău cei patru condamnați și nici despre procesul lor. Sper ca aceste rânduri să nu nască controverse sau gânduri extremiste. Istoria a dezbătut și va dezbate faptele lor, nu putem ignora aceste personaje, au făcut parte din istorie. O să scriu strict „tehnic” despre această execuție.

Articolul de față (de popularizare) este și un preludiu al unuia mai detaliat (cu note de subsol, etc.) despre această execuție, pe care îl voi redacta peste ceva timp. Subiectul pare unul morbid, dar merită clarificate unele aspecte, mai ales că sunt câteva relatări patetice  ale execuției (în afară de cele „oficiale”), care sigur au fost scris de oameni care nici nu au participat la ea (nu le mai enumerăm, acestea se găsesc în cărțile indicate în bibliografie; în afară de acelea, am folosit și un document de arhivă necunoscut, pe care îl voi publica în acel articol mai amplu). Imaginile și filmarea sunt cunoscute și pot fi găsite ușor pe internet (nu la o rezoluție chiar bună).

Regulamentul asupra normelor de urmat la executarea pedepsei cu moartea din 1942: aici aici și aici
Față de Nicolae și Elena Ceaușescu, executați conform „indicațiilor prețioase” date pe loc de generalul-locotenent Victor Atanasie Stănculescu (cu pistoale mitralieră, de la șold, în rafale, întreg încărcătorul, ca la comisarul Corrado Cattani din filmul „Caracatița”), Ion Antonescu a fost executat „ca la carte”, conform regulamentului promulgat de el însuși, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 96 din 27 aprilie 1942. Nu mai intrăm în detalii, lăsăm cititorul să se informeze direct de la sursă (nu am mai întâlnit până acum publicat acest regulament, așa că o putem socoti o premieră).

Compunerea plutonului de execuție

Plutonul de execuție a fost format din 32 oameni (30 gardieni gardieni publici și 2 șefi de secție de gardieni publici) plus comandantul plutonului, șeful de detașament de gardieni publici clasa a II-a, Vasile Frugină. Cei 32 au tras cu carabinele, în total 8 oameni pentru un condamnat, exact ca în regulament. Numele celor 32 nu-l știm, nici cum s-a făcut selecția. Într-un document lapidar se menționează  că s-au oferit 17 gardieni, din care au fost aleși 12 (Buzatu 2009, pagina 166, vezi Bibliografia). O fi fost o primă serie, devreme ce în final au fost 32 plus un comandant.

În perioada regală, gardienii publici (până în 1929 aceștia se numea sergenți de stradă) constituiau circa 60-80% din personalul uniformizat al poliției (în funcție de perioadă și structură); ei pot fi echivalați cu actuala poliție de ordine publică, de circulație, cu formațiunile de intervenție rapidă sau chiar cu actualele formațiuni teritoriale și mobile ale jandarmeriei. A nu se confunda cu gardienii publici înființați în 1993, nu au nicio legătură cu ei. În București existau, la acea vreme, câte un detașament de gardieni pentru fiecare din cele patru sectoare plus câte un detașament de circulație, intervenție (batalionul de carabinieri) și pază. Detașamentele erau împărțite în secții.

Chiar în unele documente s-a strecurat greșeala, cum că cei care au format plutonul de execuție erau gardieni de penitenciar (în altele sunt numiți corect, gardieni publici). În primul rând uniformele ne arată că sunt gardieni publici ai poliției. Ținutele sunt model 1931, rămase în vigoare, cu mici modificări, până în 1949. Le lipsesc doar eghileții. Uniformele aveau culoarea maro (havană, în limbaj de epocă), cu guler, petlițe și vipuști roșii. Doi la mână, Jilava era penitenciar militar, nu avea personalul unei închisori civile (în perioada regală penitenciarele și poliția erau demilitarizate). Comandantul penitenciarului Jilava era colonel de jandarmi Dumitru Pristavu, iar pesonalul de pază era format din militari. Doar în perioada deținerii lor acolo, cei patru au avut câte un agent de siguranță care îi supraveghea mereu, în celulă. În plus, unul din documente menționează că plutonul a venit din afară, a intrat în penitenciar pe poartă.

Se menționează că Ion Antonescu a cerut să fie împușcat de armată. Regulamentul prevedea clar: doar pe front execuțiile erau efectuate de militari. Mai rămâneau gardienii de penitenciar (inexistenți la Jilava) și gardienii publici ai poliției.

Mituri de demontat

Din pluton nu a făcut parte Alexandru Vișinescu, care în 1946 avea 21 de ani, ori la 21 de ani te lua în armată, că era vârsta majoratului. Ca să fi angajat în poliție trebuia să fi făcut armata, deci minim la 23 ani. S-a scris o carte despre acest individ, s-a explicat acolo că nu a făcut parte din pluton, dar se continuă distribuirea de știri stupide, cum că el a omul „care a tras în Antonescu”.

Alt mit fabricat e acela cum că membrii plutonului erau comuniști (eventual și evrei), îmbrăcați în gardieni. E adevărat că în poliție fuseseră angajați mulți, agreați de comuniști, dar nu erau membri ilegaliști ai PCR.



Desfășurarea execuției

Se poate citi mai ales în lucrările lui Gheorghe Buzatu mai multe relatări, inclusiv procesul-verbal oficial. Execuția a fost de-a dreptul ratată (ca și a Ceaușeștilor, unde nu s-a filmat decât ultima rafală, iar Elenei i s-a zdrobit capul): gardienii trag, dar pe lângă sau în burțile condamnaților. Se cunoaște faptul că Ion Antonescu s-a ridicat pe cot și le-a zis să tragă cum trebuie. Mai trag iar, apoi Vasile Frugină trece și împușcă pe fiecare în cap. Chiar și așa, Vasiliu și Antonescu mai trăiau. Au urmat mai multe focuri în corpul și capul celor doi, care se încăpățânau să mai dea semne de viață. Sau poate erau doar spasmele morții și medicul era și el șocat. În fine, de la prima salvă a plutonului (ora 18.03) și până la constatarea decesului lui Vasiliu au trecut 12 minute (ora 18.15). Chiar un oficial comunist a spus că în loc să semene a act solemn de justiție, execuția a semănat cu un masacru.

Am găsit în cercetările mele de arhivă că gardienii poliției, apoi milițieni, ca și gardienii de penitenciare, trăgeau prost de tot. Nu e de mirare că nu au reușit să omoare din prima pe nimeni. Vă mai amintiți o replică din filmul „Roșcovanul”, în care directorul casei de corecție îi spune „domnului instructor (acela cu zât-ul)” cum că „ce, parcă toți gardienii sunt trăgători de elită?” – faptul este inspirat din realitatea de atunci. Probabil nimeni din pluton nu fusese pe front, nu erau obișnuiți cu luptele, iar camerele de filmat i-au făcut și mai timorați.



Vasile Frugină, comandantul plutonului de execuție

Cel care a dat loviturile de grație (apare cu pistolul în imagini), era șeful de detașament clasa a II-a Vasile Frugină (apare greșit în genericul filmării ca „Rugină”). Este și singurul membru al plutonului de execuție al cărui nume îl știm. În filmarea execuției se observă că are trei stele pe epolet, însemnul gradului de șef de detașament clasa a II-a. Legea poliției din 1929 prevedea că șefii de detașamente de gardieni publici se selectează din șefii de secție de gardieni publici (prin înaintare) sau dintre ofițerii de rezervă. Vasile Frugină era fost ofițer de rezervă în cadrul Batalionului de Parașutiști între 1944-1945, ulterior demobilizat (informație furnizată de către istoricul militar Eugen Dorin Spătaru, pe baza cercetării de arhivă). Mai multe date nu știm despre el, decât data încadrării în Poliție, 15 mai 1945:




Armele cu care au fost executați

Cei patru au fost executați cu bătrânele carabine (puști scurte) austriece Mannlicher model 1893, aceleași pe care le-a avut și Antonescu, ca elev al Școlii de ofițeri de cavalerie. Asta pentru că poliția avea de obicei arme mai vechi în dotare. Din imagini și filmare nu putem deduce ce tip de pistol a avut Frugină – unele documente vorbesc de revolver, dar poate fi o eroare, este posibil ca acesta să fie un pistol.

Concluzii

La final, putem sintetiza următoarele: Ion Antonescu și ceilalți trei executați la Jilava în dat de 1 iunie 1946 au fost împușcați conform Regulamentului din 1942; plutonul de execuție a fost format din 32 de gardieni publici plus comandantul (șef de detașament de gardieni publici), Vasile Frugină, adică din polițiști, nu din gardieni de penitenciare. Dar din cauza faptului că erau niște trăgători slabi, execuția s-a prelungit la… 12 minte. Documentele ne spun că pe Cloșca l-au tras pe roată cam o oră, în schimb, datorită tăriei de caracter, lui Horea i-a fost scurtat supliciul la câteva minute – ciudat că după 161 ani, o execuție dura cam tot atât. Ca și execuția soților Ceaușescu, a fost o execuție ratată, mult prea sângeroasă; însă prima a fost executată regulamentar (ne referim la execuția în sine, nu la corectitudinea și legalitatea procesului), față de ultima.

Autor: Nicolae Adrian Alexe
VIDEO: Procesul și execuția Mareșalului Ion Antonescu (1 iunie 1946):
Bibliografie selectivă

Gheorghe Buzatu, Execuția Mareșalului Antonescu, Casa editorială Demiurg, Iași, 2009;
Procesul Mareșalului Antonescu. Documente, 3 volume, Ed. Europa Nova, București 1996 (I și II); Ed. SAECULUM I.O., București, 1998 (vol. III);
***, Marele Cartier General, Secția Operațiilor, Descrierea, conservarea și îngrijirea armei md. 1893, a carabinei md. 1893, a revolverului md. 1896 și a munițiunilor lor, Tipografia Serviciului Geografic, Iași, 1917;
Descrierea uniformelor ofițerilor de poliție și a gardienilor publici, Decretul regal nr. 3443 din 20 octombrie 1931, publicat în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr.250/26 octombrie 1931, p. 8886-8895;
Monitorul Oficial nr. 131/12 iunie 1945, p. 4922;
Regulamentul asupra normelor de urmat la executarea pedepsei cu moartea, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, an CX, nr. 96 din 27 aprilie 1942, p. 12-14 (8414-8416);
Iuliu Pascu, Dreptul polițienesc român, I, tipografia „Reforma socială”, București, 1929 (în lucrare este cuprinsă Legea poliției din 1929, ale cărei prevederi erau în general valabile în 1946);
Andrei Muraru, Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, Ed. Polirom, Iași, 2017.