Provenind dintr-o familie tradiţional românească, Brâncuşi avea, pe lângă simţul artistic, multă credinţă şi un talent deosebit în cântarea bisericească.

Artistul a fost slujitor al Bisericii, în calitate de cântăreţ şi paraclisier bisericesc. Cât timp a studiat la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova,între anii 1894-1898, el a fost şi cantăreţ la Biserica Madona Dudu.

Apoi, între anii 1898-1902, urmează cursurile Şcolii de Arte Frumoase, din Bucureşti, perioadă în care este şi cântăreţ la Biserica Mavrogheni.

În anul 1905, Constantin Brancuşi este admis la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase, din Paris. Ajuns în Paris, Brâncuşi va continua să slujească în Biserică, angajându-se ca paraclisier şi cântăreţ, în Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Până în ultimele clipe de viaţă, Brâncuşi a fost un om cu frică de Dumnezeu. În primăvara anului 1957, Constantin Brancuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris. După ce se spovedeşte şi se împărtăşeşte, sculptorul gorjean îi mărturiseşte: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea".

Deşi bolnav, Brâncuşi a hotărât să rămână acasă, cerând ca patul său să fie mutat din camera lui obişnuită în atelierul în care a sculptat peste 40 de ani, unde L-a întâlnit pe Dumnezeu. Cu ultimele puteri, bătrânul sculptor a spus: "Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup... mă aflu printre lucrurile esenţiale. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu."

Imaginea de mai jos a apărut pe Facebook, fiind preluată dintr-un album vechi de fotografii iar mai mulţi istorici teologi susţin că Brâncuşi apare în ipostaza de ipodiacon al Catedralei Creştin-Ortodoxe din Paris.