După cum ActiveNews anunța în octombrie trecut, profesorul și istoricul Florian Bichir a lansat volumul  „Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viața și memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, la Editura Militară.

Cu sprijinul domnului Bichir, ActiveNews poate oferi cititorilor săi un scurt fragment din volumul care recuperează memoria unui mare ostaș al poporului român: Generalul Ioan Dumitrache.

„Activitatea și memoriile generalului Ioan Dumitrache sunt, fără îndoială, importante, dacă nu cumva capitale pentru cunoașterea istoriei noastre și mai ales a celui de-al Doilea Război Mondial. Este de notorietate că vânătorii de munte au reprezentat, pe toată durata Campaniei din Est, singurele trupe de elită ale infanteriei române. În jargonul de astăzi, un fel de „berete verzi”. Dintre diviziile române, cea mai cunoscută a fost Divizia 2 Munte.

Curajul luptătorilor de sub comanda generalului Dumitrache a făcut ca Divizia 2 Munte să-și dobândească
pe front un binemeritat renume, pe măsura hotărârii militarilor acestei mari unități: „Divizia de Cremene”(1).
 
Reputatul istoric Alesandru Duțu nota că „generalul Dumitrache a condus mari unități ale armatei române care au atins cel mai estic punct al celui de-al Doilea Război Mondial. Ostașii români de sub comanda sa au luptat în Munții Caucaz, Divizia 2 Munte română ajungând până aproape de Groznîi, capitala Ceceniei!”(2)”, a scris prof. Bichir în prefața volumului.

Fragmentul pe care vi-l punem la dispoziție :

Victoria de la Nalcik (pagina 19):

În luptele din centrul Caucazului a fost angajată și Divizia 2 Munte română, comandată de generalul Ioan Dumitrache, care a declanșat, în seara zilei de 22 august 1942, acțiunea de forțare a râului Baksan, fără pregătire

de artilerie. Surprinderea nu a reușit, deoarece, la ajungerea pe malul râului, unitățile au fost primite cu un foc năpraznic, de toate calibrele, care a provocat trupelor române mari pierderi. A doua zi, atacul Diviziei 2 Munte s-a
dezlănțuit pe tot frontul. Grupul 4 Vânători de Munte a ocupat, cu Batalioanele 7 și 15, satele Malka și Kisburun 2, însă inamicul a rezistat, favorizat fiind de configurația terenului. În noaptea de 23 spre 24 august, Batalionul
7 Vânători de Munte a reușit, printr-o manevră abilă, să ajungă pe malul de sud al râului, constituind un cap de pod pe care l-a păstrat în ciuda tuturor contraatacurilor executate de inamic, în special după 27 august. între 28 și
31 august, luptele au devenit dramatice, mai ales în zona Cotei 910, care domina întreaga zonă, prin care trecea șoseaua ce străbătea Caucazul de la nord de sud și care a trecut de mai multe ori dintr-o mâna în alta.

Eroismul vânătorilor români s-a dovedit și la asaltul Cotei 910, cotă despre care sergentul Rusu, din subordinea locotenentului Volumiu Botiș, spunea uitându-se peste umăr când o părăsea: „Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o
sece!”. Erau aceia care au supraviețuit, care și-au cules pe foi de cort camarazii făcuți bucăți de artileria sovietică, i-au încărcat în camioane, apoi au plecat mai departe, spre o nouă luptă pe viață și pe moarte. La asaltul Cotei 910 a căzut și comandantul Companiei 1, căpitanul Tiberiu Coloiu, superiorul locotenentului Botiș, cu piciorul retezat de la genunchi de o schijă. „Luați comanda și nu vă lăsați!”, a spus înainte de a fi evacuat la spitalul din Piatigorsk, unde a decedat, fiind înmormântat în cimitirul din oraș.
.
Iată Ordinul de Zi al generalului Ioan Dumitrache după cucerirea Cotei 910 de către Batalionul 7 Vânători de Munte:

Divizia 2 Munte
Comandantul
Ordin de zi nr. 2
din 2 septembrie 1942

În operațiile de forțare a râului Baksan (Caucaz) și în capul de pod dincolo de el pe înălțimile 910 s-au bătut cu vitejie toți ostașii diviziei. Batalionul 7 Vânători de Munte, în frunte, a surprins trecerea râului în satul din fața Cotei 910, a zdrobit apărarea inamică din sat și a pătruns vijelios pe înălțime; a înlesnit astfel dezvoltarea foarte repede a capului de pod – hotărâtor pentru bătălia viitoare – așa este socotit în ordinele Corpului [3] Blindat [Eberhard von] Mackensen. Cu toate pierderile grele, cu toate că au fost răniți comandantul, ajutorul comandantului și toți comandanții de companii, batalionul a pătruns și s-a menținut neclintit 10 (zece) zile sus pe înălțimile cucerite, zdrobind toate atacurile furioase și necontenit împrospătate de inamic. A constituit astfel reazemul întregii operații. Vitejii ostași și ofițeri ai Batalionului 7 Vânători de Munte merită nemărginită recunoștință și admirație, română și germană.

Locotenent-colonelul Ciubotaru Nicolae, comandantul batalionului, deși rănit, a stat la comandă și, cu ofițerii viteji ce i-au rămas, a ținut bravul său batalion pe culmea de glorie, unde se află și trebuie să stea totdeauna.
El a arătat și de astă dată că este viteaz și pune viața sa în cumpănă pentru batalion și țară.
Onoare Batalionului 7 Vânători de Munte!
Comandantul Diviziei 2 Munte,
General Ioan Dumitrache

La 17 octombrie, Divizia 2 Munte declanșează o ofensivă puternică și ocupă întregul sat Saiukovo. O zi mai târziu, generalul Ewald von Kleist, comandantul Armatei 1 Blindate, vine personal pe înălțimile cucerite de militarii
români și îi decorează pe soldații diviziei care se evidențiaseră în luptă, declarând: „Marea faptă de arme săvârșită de Divizia 2 Munte română dă posibilitatea Armatei 1 Blindate să treacă la operații decisive.” Ewald von Kleist (Braunfels, Hessa, 1881–Vladimir, 1954). Mareșal german. A fost, împreună cu Guderian, artizanul utilizării blindatelor ca armă autonomă. Căpitan de husari la Tannenberg (1914), a servit apoi în Statul Major și în Reichswehr. În 1940, a comandat Grupul Blindat „Von Kleist”, vârful de lance în spargerea frontului francez în Ardeni, după care a acționat în Balcani, unde a cucerit Salonicul și Atena (aprilie 1941). A participat la operațiile de la Kiev (1941), Stalingrad (1942) și a fost comandantul Grupului de Armate „A”, în Caucaz.

Planurile germane prevedeau lichidarea inamicului din zona Nalcik și pătrunderea către est, între izvoarele Terekului, ocupând localitatea Ordjonikidze, apoi cucerirea centrului petrolifer Groznîi, iar în ultimă fază, executarea unui atac pe malul Mării Caspice până la Baku. Pentru prima fază a bătăliei se aveau în vedere două ipoteze de atac ale Diviziei 2 Munte: Saiukovo-Nalcik și Baksan-Nalcik, de-a lungul șoselei dintre cele două localități. Atacul începe în zorii zilei printr-un bombardament al escadrilelor aviației germane, urmat de lovituri pregătitoare de artilerie ale tunurilor vânătorilor de munte. La ora 8, se trage o salvă de aruncătoare grele ca semnal al începerii atacului. Spre seară are loc un puternic contraatac sovietic cu rachete Katiușa, ceea ce arată că inamicul se așteaptă la un atac din partea forțelor aflate la nord de râu. În acest bombardament sunt uciși locotenentul Oltei și șapte soldați care pregăteau materialele pentru trecerea Batalionului 1 Pionieri Munte. în urma pierderilor mari, Divizia 2 Munte a primit ordin să părăsească poziția cucerită cu mult efort și numeroase jertfe și să organizeze o poziție defensivă pe malul de nord al râului. în final, Baksanul avea să fie forțat, din nou, la 25 octombrie, în urma unei puternice pregătiri de artilerie și de aviație.

în continuare, Divizia 2 Munte a înaintat rapid spre Nalcik (în subordinea Corpului 3 Blindat german, comandat de Eberhard von Mackensen), atingând, a doua zi, 26 octombrie, periferia orașului la marginea de nord, unde trupele sovietice rezistau cu dârzenie în cazemate de beton și în clădiri fortificate. în urma anihilării rezistențelor inamice din cimitirul de la marginea Nalcikului, Batalionul 16 Vânători de Munte a cucerit câteva blocuri din interiorul orașului puternic fortificat. Concomitent, Batalionul 7 Vânători de Munte a manevrat localitatea pe la nord-est, înfrângând rezistențele de la Șalușka și Kenje, după care a atacat și a cucerit casele din partea de vest a orașului, unde inamicul rezista puternic.

Înverșunarea luptei este descrisă astfel de jurnalul de operații al diviziei: „Acțiunea progresează cu destulă ușurință în tot sectorul diviziei, în afară de orașul Nalcik, unde sunt întâmpinate rezistențe puternice cu cât atacatorii se apropie de centru. Fiecare casă este pusă în stare de apărare. Prin fiecare geam sau perete este scoasă țeava unei arme. Blocurile mari și grupele de case constituie adevărate centre de rezistență. Străzile sunt baricadate cu obstacole contra infanteriei și tancurilor, obligând pătrunderea pe direcția armelor automate și a tunurilor anticar inamice. La fiecare încrucișare de străzi sau piață publică este o cazemată din beton cu posibilități de tragere în mai multe direcții în lungul străzilor și cu șanțuri adânci de comunicație. În grădinile caselor și parcuri, lucrări de campanie le completează pe cele de fortificație permanentă. Înălțimile care domină orașul de pe malul de sud al pârâului Nalcik sunt împânzite de artilerie și brandturi inamice”.
.
Orașul este încercuit, însă luptele continuă și în ziua următoare. În data de 28 octombrie 1942, Corpul 3 Blindat german avea în vedere lichidarea tuturor forțelor din încercuirea de la Nalcik. Divizia 2 Munte ocupă poziții din ce în ce mai solide în Nalcik, inclusiv în localitatea Aleksandrovskaia, și strâng încercuirea trupelor sovietice prin înaintarea până la Urvan. La ora 7.30, după o pregătire de artilerie de 20 de minute, trupele române primesc misiunea de a cuceri Nalcikul, de a trece valea Nalcik și de a ocupa localitatea Hasania, ajungând pe râul Terek. Față de pregătirea puternică de artilerie, rezistența inamicului este din ce în ce mai slabă, obiectivele sunt puternic lovite atât de artileria de însoțire, cât și de tunurile de asalt, care pătrund între clădiri și lovesc artileria apărării. Printr-un atac impetuos, Batalioanele 7, 10 și 16 Vânători de Munte au cucerit orașul și înălțimile de la sud-est.
Înfrânt și dezorientat, inamicul s-a retras în munți.
 
Orașul este cucerit, însă, pentru fructificarea victoriei, luptele continuă și în zonele adiacente. Până la 30 octombrie 1942, Divizia 2 Munte a ocupat orașul Nalcik și zona din împrejurimi (25-28 octombrie 1942). Iată cum se adresa generalul Dumitrache trupelor din subordine după izbânda de la Nalcik: „Am ordonat să stați câteva zile toți, și front și servicii, în orașul Nalcik, în față căruia ați sângerat și pe care l-ați cucerit cu sufletul vitejesc al tuturora. Am o mare bucurie când vă văd trecând cuminți și mândri pe străzile lui. Din hărnicia cu care vă văd alergând după treburile voastre îmi întăresc încrederea că apărați cu sufletul vostru, oricând, onoarea noastră, plătită atât de scump.”

Generalul Ewald von Kleist, comandantul Armatei 1 Blindate, a apreciat victoria: „Bătălia de la Nalcik constituie una din cele mai mari victorii ale operațiilor din Caucaz. O comportare eroică a avut Divizia 2 Munte în luptele de la Vladikavkaz,când au scos din încercuire o divizie militară blindată germană”

Felicitări au transmis și generalul Eberhard von Mackensen, comandantul Corpului 3 Blindat, și generalul Wolfram von Richthofen, comandantul Flotei 4 Aeriene. Bătălia de la Nalcik s-a încheiat cu una dintre cele mai mari victorii românești pe Frontul de Est. Au fost capturați 3 079 de prizonieri, o mare cantitate de armament și material de război . în luptele de la Baksan și Nalcik, Divizia 2 Munte română a pierdut 820 de militari (157 de morți, 647 de răniți și 16 dispăruți). La 2 noiembrie 1942, generalul Ioan Dumitrache a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (Ritterkreuz des Eisernen Kreuzes).