ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat joi, 1 iunie 2017, într-o conferință de presă, înaintarea unui denunț (nr. 281/P/2017) către Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflați în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid și Păstrăveni, respectiv în Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației.

Regimul din instituțiile menționate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea Statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (număr provizoriu). Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 – 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 – 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în  perioada 20 ianuarie 1973 – 31 decembrie 1991.


Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărțiți în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”. Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parțial, pentru integrarea ulterioară în producție, și o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească și pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar și parțială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integrați în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parțial. Părinții erau nevoiți să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situația lor materială. Nu puține sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreținerea minorului în cămin. Mai dificilă era situația minorilor orfani de ambii părinți, lipsiți de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume și nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate.

Experții IICCMER au constatat nenumărate cazuri în care încadrarea copiilor în unități pentru deficienți se făcea în mod eronat, aceștia fiind perfect sănătoși sau având deficiențe fizice sau psihice minore și deplin recuperabile. Astfel, relocarea minorilor din leagăne și case de copii spre căminele-spital poate fi privită atât din perspectiva izolării minorilor ce nu puteau fi recuperați, cât și a acelora perfect sănătoși, ale căror costuri nu puteau fi acoperite integral de către stat.

IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din țară, din care se trimit spre organele de anchetă penală rezultatele în privința a trei dintre ele, având în vedere probele obținute până în prezent. Investigațiile IICCMER vor continua și după această sesizare.

Mărturiile adunate privind condițiile de viață de la căminele spital Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației arată că regimul de viață al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, consemnate în actele de moarte, sunt (vezi detalii în dosarul de presă anexat mai jos):

Cighid: bronhopneumonie – 61 cazuri, encefalopatie cronică infantilă – 52 cazuri, enterocolită acută – 4 cazuri, epilepsie și traumatisme cranio-cerebrale – câte 3 cazuri).

Păstrăveni: encefalopatie cronică infantilă – 163 cazuri, bronhopneumonie – 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriție proteo-calorică și oligofrenie – câte 11 cazuri.

Sighetu Marmației: bronhopneumonie – 57 cazuri, epilepsie – 8 cazuri, malformație congenitală – 6 cazuri, enterocolită – 5 cazuri, toxicoză – 4 cazuri.

În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialiști în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce și de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din cele trei centre.

Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie de sesizări care vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificațiile administrative, profesionale și politice.

Potrivit cadrului legal de funcționare, IICCMER este abilitat să efectueze investigații științifice cu privire la crimele, abuzurile și încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist și să sesizeze organele în drept.

Mărturii de groază despre condițiile în care erau ținuți copiii la căminele de la Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației

„În acest aer s-a acumulat o mizerie de ani de zile, igrasia mustește pe pereți și resturile uscate de mâncare zac pretutindeni. Nu putem sta mult într-un loc, din cauza miasmelor, ne vine să vomăm. Ne găsim într-o lume în care noțiunile civilizate despre igienă au dispărut în aceeași măsură ca și demnitatea umană. Salonul nr. 13 sau Salonul nr. 14 sunt cartoanele rămase din alte timpuri, agățate de ușile vopsite cu lac, ca și cum ar vrea să

semnaleze rușinea pentru realitatea de dincolo de ele. În interior, pe parchetul care între timp e ca o scândură neagră, unul alături de altul, paturi metalice de campanie, unul mai ruginit decât celălalt.
 
Pe ele cuverturi murdare, cearceafuri ude, saltele desfundate cu grămăjoare de excremente uscate. În acest sălaș mizerabil trăiesc zi și noapte copilași – cei mai mici au trei ani. Unii privesc fără privire, alții se ridică și se lasă pe vine în pătuțuri, ținându-se de marginea metalică, alții își lovesc fără încetare capul de bară. Nimeni nu poate ști cât de
bolnavi au fost copiii de la Cighid înainte de a ajunge aici sau, pentru că se află acolo, într-un loc atât de bolnav. Faptul că o fetiță se plesnește încontinuu cu mânuțele peste urechi, sângerând pe una din tâmple nu poate fi normal. Dar nu e normal nici faptul că de acești copii nu se ocupă nimeni” - Mai multe aici.
 
„Copiii zac în propria urină și în excremente. Nu sunt niciodată îngrijiți medical în niciun fel, când sunt bolnavi, nu li se face nimic. Dacă ești doctor și îți iei în serios îndatoririle medicale, nu lași să se ajungă la o astfel de stare de gravitate în cămin. Ar fi timpul să se pună odată capăt la această neglijență și la această mlaștină”. Copiii zac pe saltelele lor vechi, extrem de murdare, în așternuturi mizerabile, într-o baltă de urină și excremente, mai mulți într-un pat” - Mai multe, aici..
 
„Chiar și după tot ce văzusem, nu eram pregătiți pentru ce am găsit într-o cameră de la etaj. Aici, fete care dădeau din cap erau ținute într-o cușcă uriașă ca niște animale. Țipând, pe jumătate goi, stând în urină... În timp ce personalul încerca să-i îmbrace, ni s-a ordonat să ieșim (...)”

„Bugetul pentru mâncare este stabilit de autorități. 38 cenți pe zi pentru fiecare copil. Am urmărit cum o supă apoasă este băgată în gurile flămânde. Mulți dintre copii nu au fost învățați niciodată să mănânce singuri. În timp ce o parte dintre copii erau hrăniți, cealaltă parte era pusă în acoperimente din plastic, într-un ritual bizar care combină spălatul cu hrănitul.” - Mai multe, aici