Este titlul unei lucrări capitale a acad. Dinu C. Giurescu, în care vedem cum România s-a scufundat din istorie, intrând în teroarea comunistă. Pe lângă necesara lămurire, cartea este un exercițiu de conștiință, veritabilă călătorie în timp. Ar trebui să fie obligatorie în programa școlară. 

Pasajul crucial din carte este acesta: Truman, în memoriile sale, referindu-se la „opera” ministrului său de externe, Byrnes de la Conferința de la Moscova, din dec. 1945: „Am spus că era revoltător ca un comunicat despre care nu am auzit defel, să fie dat publicității la Washington, anunțând un eveniment de politică externă de importanță majoră. Am spus că nu voi mai tolera ...!” Degeaba, Truman a fost informat despre situația reală din România abia în ianuarie 1946! (Giurescu, p.83) 

Era deja prea târziu. Cu alte cuvinte, politica externă a SUA a fost manevrată de interesele rusești la cel mai înalt nivel. Și a continuat să fie așa multă vreme. Șeful CIA din România a fost condamnat pentru trădare în ... 1997. Înțelegem mai bine de ce i-am tot așteptat pe americani și-atunci când au venit, imediat după 1990, nu păreau că vin pentru noi.  De ce nu a fost judecat pentru trădare Byrnes? România era prea departe în raport cu interesele Americii, prea departe pentru a respecta propriul angajament, în special punctul 3 al Cartei Atlanticului din 1941(„dreptul popoarelor de a-și stabili propria formă de guvernare”). 

Țara nu a stat, a încercat în toate felurile posibile să reacționeze, sunt 380 de pagini cu aproape tot atâtea încercări de a întâmpina cu demnitate, a eschiva, fanda istoria cumplită, dar până și președintele american a fost trădat de ministrul său de externe. Odată cu falsificarea alegerilor din 1946 România s-a scufundat în bezna barbariei sovietice, prin programul 10%* - exterminarea nucleului poporului, a celor mai bogați, mai înzestrați, mai întreprinzători, colectivizare forțată, eliminarea proprietății private, a reflexului național din instituții, izolarea internațională, având ca scop apariția "omului nou" (homo sovieticus), fără trăire și gândire proprie, dedicat partidului. Cele două organe care au implementat programul au fost Partidul comunist din România și Securitatea poporului (înființată ca unitate sovietică a SMERȘ în 1948). Primul era dominat numeric de neromani, a doua era condusă efectiv de sovietici. 

Din acel moment (1946-1948), statul a încetat să mai fie al țării. Iar țara a intrat într-o succesiune de imposibile încercări de a trece prin comunism. Rămâne ca istoria românească să lămurească nepărtinitor aceste etape ale comunismului din România și ale rezistenței în fața acestuia. 

Încercare, adică?

Este vorba despre regăsirea drumului ca noi. Al demnității de a fi ceea ce suntem și ce putem fi. Concret, prin a ne putea realiza fiecare în țară. De „a ne lua țara înapoi”. Prin faptele fiecăruia sub oblăduirea legii, adică a unui stat care să încurajeze acest noi
Să ne regăsim fiecare, individual, în România. 
România să își regăsească statul. 
Drumul dintre noi și România, dintre România și stat este presărat, însă, cu trei jaloane:
1. prin respectarea legii, fapt care facilitează împlinirea personală, dezvoltarea proprietății din România.
2. de  elitele intelectuale care procură mereu, răspunsul la „cum este posibilă dezvoltarea în România?”
3. de elitele politice care, aflând despre acest „cum”, stabilesc legile care fac posibile administrația lui „cum”: acesta este statul și administrația sa. 
În acest fel, statul este al națiunii, al tuturor cetățenilor săi, este democratic

Suntem în anul Centenarului Marii Uniri și problema unității naționale este iarăși actuală. Dar nu neapărat în sensul gândirii minore a „regățenilor” vs. „ardeleni”, ci în direcția unificării țării legale cu țara reală. Prima produce pe bandă rulantă afaceri ilegale, cea de-a doua fuge unde vede cu ochii: dacă nu-și găsește loc în București, apucă drumul Spaniei, Italiei. 
 
Imposibila încercare din zilele noastre

Pentru că noul început al României din 1990 a fost pus de la început în termenii slabi ai condiționării dezvoltării elitelor politice pe lângă lege, prin aranjamente de grup și personale. 

Pentru că noul început al României a fost pus de la început de elitele intelectuale alese de întemeietorii FSN sub aceleași auspicii ca și situația comunizării României din 1944: noul regim politic (numit, ca și în 1944, „democratic”) a fost pus în opoziție cu românescul, cu ideea națională. Transmisă ca un fir roșu prin rețeaua legislativă, această discordanță a creat un corset din care astăzi nu se poate ieși decât prin învinuirea aproape în corpore a politicienilor, ca fiind „corupți”. Politicianismul și corupția denominează aceleași lucruri. Unul din punct de vedere al sociologiei politice, celălalt din perspectivă juridică. Ambele desmnează folosirea puterii împotriva interesului public (național). Ambele reprezintă maturizarea avertismentului deja multisecular al Junimii secoluliu XIX de la Iași, prin Maiorescu și Eminescu, privind dezvoltarea prin imitație, de slugărire a unor modele neînsușite. 

Practic, prin formula de guvernare impusă de FSN, de „democrația orginală”, României i-a fost impus un drum în care elitele de la bun început au crescut împotriva statului,  - elitele coruptibile, iar statul, odată ocupat de elitele corupte, s-a întors împotriva cetățenilor, a poporului. 

Starea de blocaj istoric în care suntem constă, deci, în imposibilitatea dreptății politice și a rațiunii economice de a-și da determinații legislative. Pe fond, constă în imposibilitatea de a avea stat și elite politice adecvate și, în consecință, de a avea o administrație și guvernare eficiente în raport cu nevoile de dreptate și de eficiență economică ale națiunii.  

Astăzi, cu alte cuvinte, nu se poate face politică decât strâmb, politicianist, din cauza legilor care nu mai lasă aproape nici o portiță de dezvoltare normală, a dorinței legitime a insului de fi el însuși în afaceri, de a avea libera inițiativă. România este captiva unui stat fiscal, care are ca unice atribute prelevarea taxelor și risipirea lor în consumul de lux. La rândul său, consumul de lux este singura libertate pe care o mai au elitele politice. Elitele politice, cu alte cuvinte, sunt condamnate să nu fie iubite de popor. Oricum sunt alese de o minoritate și deci, România a ajuns în situația gravă în care guvernarea de ani de zile este nelegitimă. În consecință, guvernarea este depedentă de centre de putere din afara „interesului public” (sau național), statul fiscal nefiind decât instrument legal de a extrage plus valoare. 


Imposibila încercare a instituțiilor de forță

Apariția în forță a DNA-ului după 2013, este o „evoluție obiectivă”, împreună cu misiunea sa istorică, să-i aresteze „pe corupți”, „să facă ordine”. Era un moment în care am crezut și eu că DNA ar putea face ordine, când m-am întrebat dacă DNA este un Nou Adrianopole (1829) - momentul când, în urma războiului ruso-turc de la 1828-1829, și ca urmare a presiunilor britanice, România și-a recăpătat economia prin accesul la Dunăre și deci, la comerțul internațional. Dar am realizat că DNA lucra cu „materialul clientului”, al unei istorii falsificate: elitele pe care le fugărea nu putea fi altfel decât coruptibile, și deci, arestabile. Datorită felului în care a fost „implantată” democrația în 1990, România își are și astăzi elitele politice, dacă nu cumva toată administrația, captive coruptibilității. Nu ai decât „să-ți iei câmpii”, să scapi din această imposibilă încercare: între 2000 și 2015 România „a avut cea mai mare creștere a diasporei la nivel mondial” după Siria, conform unui raport ONU (Știri pe surse).
Cum poți să ai un stat modern cu administrație și clasă politică arestabile ca dat obiectiv? Cum poți avea o societate normală în aceste condiții!? Normal că nu.
 
Poporul și-a dat seama de această imposibilă încercare și încearcă să-și ușureze destinul emigrând în masă, într-un proces de emigrație care nu se mai termină. Dacă turcii și tătarii mai plecau, iar oltenii și moldovenii putea reveni de la munte în satele lor de la șes, dacă ardelenii aveau unde se refugia de teroarea nemeșilor unguri în Oltenia sau Moldova, românii de azi nu au unde reveni. Presiunea istorică este neiertătoare. Cu un indice de îmbătrânire de 109,2  România moare, la propriu (România tv). Statul în România a fost sădit după 1989 așa fel încât să aducă deservicii cetățeanului. Pe măsură ce ajungi la vârsta la care trebuie să muncești, sistemul te toacă mărunt în regimul său de redistribuire tributală a veniturilor, tipice statului fiscal. 

DNA-ul, pentru a „salva România”, trebuia să se ridice deasupra istoriei, trebuia să îndrepte istoria. Sarcină colosală care cere eroi. Pentru că sarcina sa reală nu poate fi aceea de a lipsi România de elite, pentru că aceasta a fost prima misiune a comunismului care a schilodit România, dându-un stat mediocru și criminal, statul comunist. Sarcina sa este de a eradica cauzele: legea strâmbă.  Cu câteva excepții notabile, bătălia este între două sisteme, iar DNA este chemat să fie arbitru dincolo de puterile sale: între țara legală și țara reală. Legea trebuie îndreptată pentru a reface unitatea României. Pentru că prin timorarea/arestarea elitelor de către structurile de forță nu fac decât să servească statul fiscal, stat care este împotriva „animalului economic” („animal spirit” - Keynes), al dimensiunii pragmatice a românescului, stat fiscal rezultat al aceluiași moment, 1990, care a generat și elitele arestabile de azi. Iar statul fiscal este, la rândul lui, o formă a dependenței față de centre de putere din afară (nu poate fi altfel, din moment ce nu-și servește poporul). Este, iată, o încercare imposibilă la care sunt supuse, acum, structurile de forță ale statului. Și nu putem decât fi puși pe gânduri că marile afaceri care au integrat strâmb această țară în orbita periferiei occidentale, schilodindu-i economia și demografia, încrederea în sine, sunt ca și abandonate: afacerea Microsoft, Bechtel, OMV-Petrom, retrocedările ilegale, jaful pădurilor ...

Cum transformăm încercarea din imposibilă în „posibila încercare”?

Prin sfărâmarea sistemului legislativ care încurcă această țară și care a transformat statul în instrument de prelevare fiscală. Din transformarea acestuia din opresor fiscal în instrument de prosperitate pentru fiecare. Cum?
Prin conlucrarea elitelor „corupte” cu instituțiile care „le vânează”. Trecând peste cazurile în care unii chiar nu înțeleg să fie altfel decât „furând”, este limpede că în România progresul economic este aproape de limita infracțiunii, cel puțin ca efort al cetățenilor acestei țări. Nu ne îmbătăm cu apă rece, faptul că PIB-ul crește nu înseamnă decât că fluxurile financiare care tranzitează România, unele ca raid de pradă, s-au intensificat (banii care intră ies multiplicați din țară), pentru că produs intern brut înseamnă valoarea tuturor bunurilor și serviciilor, nu ceea ce se adaugă la ceea ce este. Pentru aceasta este nevoie de alți indicatori, precum venitul național, curba maximei posibilități productive. 

Cum trebuie schimbată legea astfel încât capitalismul românesc să fie posibil fără a fi infractor? Cum trebuie schimbată legea astfel încât interesele capitalului românesc să fie reprezentate în România altfel decât în detrimentul interesului public (național) și la limită, ilegal?

Legile justiției, cele care definesc dreptatea și operaționalizarea ei, este limpede că trebuie schimbate. Apoi cele care fac posibilă muncă - Codul fiscal și, nu în ultimul rând, cele care privesc distribuția economică a dreptății: legile salarizării. Energiile creatoare trebuie să circule liber în societatea românească, nu cu frică și netapate de statul primitiv redistributiv, pentru care contribuabilul este infractor. 

După aceea vom vorbi despre reașezarea educației din instrument de înregimentare mentală în mijloc de cunoaștere, prin eliminarea finanțării pe cap de elev/student, revizuirea celor trei manuale vitale: istorie, limbă și literatură, geografie, reducerea numărului de universități. 


Post scriptum. Efectul Noica și istoria

Noica, preluând de la Vulcănescu ideea ispitei, scriind despre cele „Șase maladii ale spiritului contemporan”, ajunge la a șaptea, „românească”, caracterizată prin „zăbava în hotărâre” (Noica, p.156), având pe fond o ciudată imposibilitate de a ne da determinații, de a duce lucrurile până la capăt. Este mediul șușotelilor, al coteriilor și al conspirațiilor. Faptul că nu avem legile potrivite, sau acestea nu ne reprezintă (sunt străine de noi), deși sunt făcute de Parlamentul României, reprezintă cel mai bine paradoxul fundăturii în care suntem. Ceea ce am numit „efectul Noica” este tocmai această imposibilitate cronică de a ne împlânta în concret, pornind de la curajul asumării unor decizii strategice. Politic, ne târâm în mediocritate, și, în consecință, administrația, lăsată fără „îndrumări”, se-ascunde ca un animal de pradă inept, pe după prevederi și maldăre de legi și de corecții la legi. Intelectualii care să vorbească despre rosturi au fost marginalizați, vocea publică fiind dăruită de politicienii FSN, parcă pe viață, tocmai celor care disprețuiesc tocmai rostul și rostirea românească. Pentru că, de fapt, încercarea de a ne regăsi țara, cât timp o mai avem (relativ) întreagă, este aceea de a ne da determinațiile, căile prin care putem fi noi înșine în locul acesta de lume. Dar condiția pentru a ne da determinații, este să ne raportăm la țară ca întreg. 


Note
* „programul 10%” este denumirea generică sub care plasăm deportările, încarcerările și asasinatele în masă efectuate de puterea sovietică în Rusia, Ucraina, Țările Baltice, România, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia etc. între 1932-1953, pentru a putea instaura comunismul.  Demografia lichidată s-a încadrat în intervalul 10-20% din total populație și a cuprins vârfurile din domeniile lor de activitate, „pătura reacționară”, sau „dușmanii poporului”: polițiști, medici, învățători, profesori universitari, preoți, militari, întreprinzători, avocați, țărani, medici, jurnaliști etc., cei care erau reperul pentru o viață normală și eficientă. Adeseori deportările au avut caracter de genocid etnic, însăși calitatea de român, ucrainean, polonez  etc. antrenând condamnarea la moarte în masă, deportările fiind „completate” de operațiuni de foamete indusă la scara unor provincii, regiuni întregi. 

Referințe

Româniatv, „Natalitatea în România, la cote alarmante. INS: la 1 iulie 2017 cea mai mare pondere  a populației se găsește în grupa de vârstă 45-49”, 12 aug. 2017, https://www.romaniatv.net/natalitatea-in-romania-la-cote-alarmante-ins-la-1-iulie-2017-cea-mai-mare-pondere-a-populatiei-se-gaseste-in-grupa-de-varsta-45-49_383857.html
Știripesurse.ro, „Cifre alarmante pentru România: doar o țară aflată într-un război cumplit ne depășește”, https://www.stiripesurse.ro/cifre-alarmante-pentru-romania-doar-o-ara-aflata-intr-un-razboi-cumplit-ne-depa-e-te_1212998.html
The Atlantic Charter (Aug. 14, 1941), 
 http://web.ics.purdue.edu/~wggray/Teaching/His300/Handouts/Atlantic-Charter.pdf 
New York Times, 4 mar. 1997, „CIA Officer Admits Spying for Russians”, 
http://www.nytimes.com/1997/03/04/us/cia-officer-admits-spying-for-russians.html

Constantin Noica, Spiritul românesc la cumpătul vremii, șase maladii ale spiritului contemporan, Colecția Eseuri, Ed. Univers, București, 1978
Dinu C. Giurescu, Imposibila încercare. Greva regală, 1945. Documente diplomatice, selecție, traducere, note și studiu introductiv de Dinu C. Giurescu, Ed. Enciclopedică, București, 1999

Foto cu manifestația tinerilor din piața regală: 
Muzeul rezistenței, 8 nov. 2016, „8 nov. 1945. Marea manifetație anticomunistă din Piața Palatului Regal”
http://muzeulrezistentei.ro/2016/11/08/8-noiembrie-1945-marea-manifestatie-anticomunista-din-piata-palatului-regal/
 
Acest articol a apărut inițial aici.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews