Invitație la lansarea cărții „Lacrima Prigoanei”. Drama femeilor în închisorile politice

Marți 10 octombrie 2017, ora 17,30, la Librăria Mihai Eminescu din București, Bd. Elisabeta nr. 16 (Piața Universității) va avea loc lansarea cărții LACRIMA PRIGOANEI – o antologie de mărturii realizată de femeile foste deținute politic ale celor trei dictaturi din secolul trecut.
În cadrul unui proiect mai amplu al Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” în parteneriat cu Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, cu ocazia lansării cărții, se va vorbi despre drama femeilor în închisorile politice ale secolului trecut, cu Niculina Moica și Zoe Rădulescu, ambele foste deținute politic în timpul regimului comunist, iar actrița Manuela Hărăbor va recita din creațiile literare ale femeilor din temnițele și lagărele comuniste.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

RADU GYR MAGNIFICUL (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). CREZUL LUI CÂNTAT DE TRONOS ȘI POEZIA MANIFEST - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)