ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Prin pacea la Passarowitz (azi Pozarevac în Serbia), Imperiul Otoman ceda Oltenia, Imperiului Austriac, astfel că între 1718 și 1739, provincia de sud-vest a României a intrat sub ocupație habsburgică.

Odată instalați la conducerea provinciei, austriecii au desființat drepturile și autonomia de care Oltenia se bucura sub otomani. Prima măsură a fost "desființarea miliției românești din Oltenia", menită a demilitariza provincia și a întări autoritatea austriacă. Din fericire, după cum afirmă istoricul Alex Mihai .Stoenescu, măsura s-a dovedit o mare eroare.

Măsura a stimulat dezordinea, astfel că boierii olteni au avut un atu în plus pentru a negocia statutul lor și al țării în fața ocupantului.

Totuși, principalul mod de exercitare a ocupației a fost sistemul fiscal. "Aici ordinea germană s-a lovit pentru prima oară de realitățile funcționale ale provinciei și, mai ales, de mentalitatea oltenilor, numită de istoriografia occidentală "înapoiată", "orientală", dar care se constituise de mai multe secole într-un mod de viață. Principala problemă era fenomenul "fugii de pe moșii", care determina o migrație masivă și rapidă a țăranilor de la câmpie la munte, în păduri și văi ascunse, permitea boierilor să nu declare numărul exact de țărani, să falsifice continuu valoarea producției și totodată să nu poată fi determinat numărul exact al populației supuse taxării", notează A.M. Stoenescu în volumul Istoria Olteniei ( Editura Rao, 2011)

Autorul explică de ce oltenii refuzau cu obstinație să predea bunurile lor. "Fenomenul a fost surprins câteva decenii mai târziu de consulul Thomas Thornton, în lucrarea The Present State of Turkey, unde românii erau prezentați ca urmași ai dacilor și ai romanilor de la care au păstrat 'înverșunarea cu care se împotrivesc celor ce le smulg bunurile și încăpățânarea să rețină aceste bunuri, chiar atunci când știu bine că până la urmă tot vor fi smulse; ei socotesc că ar fi curată nebunie să le cedeze până nu sunt constrânși să le cedeze, deși nu se gândesc să se împotrivească până în final'".

Această mentalitate a creat un sistem complex de evaziune fiscală.

"În al doilea rând boierii cunoșteau și aplicau un sistem multiplu de evaziune fiscală, prin declararea unui număr mai mic de țărani, unui număr mai mare și mai complicat de imunități, prin deplasări de populație și printr-un sistem foarte eficient de legături cu țăranii, asigurat de mica funcționărime cu slujbbe.[...] Abia în secolul XIX au fost înțelese sistemul satelor duble și faptul că țăranii dispăreau la un moment dat, plecând în "bejanie", apăreau în alte localități de la munte, după care reapăreau la câmpie", scrie istoricul.

Acest sistem a condus, după cum afirmă istoricul, "la eșuarea tuturor acestor ocupații, indiferent cât de mari erau imperiile stăpânitoare". Istoricul notează că în ciuda prețului mare, "aceasta a fost cea mai eficientă formă de supraviețuire în condițiile geografice și istorice date, la care trebuie adăugat factorul religios, ce a ținut neamul unit și foarte solidar".

De unde vine cuvântul "fraier"

Astfel, "șmecher" vine din cuvântul german "schmeker", care explică Stoenescu, "desemna o persoană cu gusturi rafinate (de la verbul "schmeken" -  a gusta, a savura), iar cuvântul fraier vine de la substantivul german "freier", care însemna pețitor, logodnic. Intrarea acestor cuvinte în limba română este legată de fenomene locale petrecute în Oltenia sub ocupație austriacă, în primul caz fiind vorba de bucătăria românească, apetisantă, spectaculoasă și abundentă pentru ocupantul germanic, care a cunoscut acolo cheful( de la turcescul keyf) de tip oriental, cu mâncare și băutură multă. În al doilea caz, al fraierului, este vorba de contactul cu femeia olteancă".

O altă versiune "arată că freier vine de Freiherr, denumirea unor șerbi care își puteau obține libertatea dacă deveneau coloniști, au primit pământ în Oltenia și l-au pierdut apoi, acesta revenind cultivat, îngrijit și îngrășat, oltenilor", notează istoricul în cartea sa.

Cu timpul, în Oltenia s-a generalizat și fenomenul haiduciei, astfel că tratatul de la Belgrad a formalizat realitatea din teren: austriecii părăsiseră, după nici 20 de ani, o provincie românească pe care nu au putut s-o supună.