7 mai 1986 este, cu siguranță, cea mai importantă zi din istoria fotbalului românesc. În acea seră de neuitat, echipa Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni, trofeul care se acordă și astăzi învingătoarei din Liga Campionilor.

Puțini sunt aceia care cunosc însă că bucuria românilor de după acea partidă era să se transforme într-o explozie de revoltă împotriva regimului Ceaușescu. Mai precis, pe fondul unei gafe făcute de comentatorul partidei, mii de suporteri steliști și rapidiști au ieșit în stradă spre a merge la Aeroportul Otopeni pentru a-i întâmpina pe campionii Europei în acea seară. În realitate, echipa avea să sosească abia a doua zi, pe 8 mai. Iată cum relatează istoricul Alex Mihai Stoenescu întâmplările din acele zile:

„La 7 mai 1986 echipa de fotbal Steaua (club al Ministerului Apãrãrii Nationale a României) cîstiga, dupã o finalã dramatica cu F.C. Barcelona, Cupa Campionilor Europeni. La finalul comentariului sãu, spicherul Coca-Cosma Teoharie a anuntat eronat cã fotbalistii se întorc în aceeasi searã de la Sevilla. în Capitalã se adunã spontan în principalele centre sportive — Ghencea si Giulesti — sute de suporteri. Un grup se strînge în fata sediului Clubului Steaua din strada Plevnei, apoi porneste spre Aeroportul Otopeni pe jos, adunînd pe drum si suporterii giulesteni, si pe alti suporteri din centru, care încercaserã, fãrã succes, sã convingã pe soferii unor autobuze de noapte sã iasã din traseu si sã-i transporte pînã la aeroport.

Desi pînã acolo sunt aproximativ 15 km, la Otopeni ajung peste 2 000 de oameni. Pe drum, mai întîi de la magazinul alimentar de lîngã Televiziune, deschis entuziast de gestionar, apoi de la chioscul alimentar al Aeroportului Bãneasa (cu program permanent) unii participanti cumpãrã bãuturi alcoolice, mai ales sticle de sampanie.  Ajunsã în fata aerogãrii Aeroportului Otopeni, multimea se comportã relativ disciplinat scandînd si cîntînd în cinstea victoriei. La început, scandãrile sunt expresia bucuriei si mîndriei, subliniind superioritatea româneascã în domeniul fotbalului pe plan european. Dupã cîteva ore de asteptare si confuzie, autoritãtile (Militia) anuntã cã este o eroare si cã sportivii se întorc abia seara urmãtoare.

Mulțimea nu crede, devine agitatã si în scurt timp apar primele accente verbale violente la adresa Militiei, în care multimea vede pe eternul rival sportiv al Stelei, echipa Dinamo (club al Ministerului de Interne). Adunarea se transformã, inclusiv pe fondul consumãrii bãuturilor aduse, într-o manifestatie scãpatã de sub control în care militienii din spatiile laterale sunt huiduiti, agresati, injuriati, goniti, înspre dimineatã multimea se calmeazã, înțelege si, avînd în vedere cã la Aeroport este adusã si presa din ziua respectivã (8 mai), spiritele se potolesc. Suporterii pleacã pe jos înapoi. Cazul, oricît ar pãrea de izolat si particular, are importante semnificatii din punctul de vedere al psihologiei multimii, în primul rînd, nu a fost nevoie de nici o instigare calificatã pentru ca oamenii sã se adune. Multimea a mãrșãluit liberã pe strãzile Capitalei, nu pe trotuare.  Determinarea impresionantã a multimii a fost doveditã de parcurgerea unei distante apreciabile pe jos. In momentul în care autoritatea ordinii (Militia) a intervenit — fãrã violente, firesc si corect —, pentru a explica multimii realitatea, aceasta nu a fost crezutã si, mai mult, a provocat o reactie de ostilitate, în seara urmãtoare vor veni mai multi, peste 5 000, tot pe jos si mult mai organizati (cu pancarte, cu steaguri, cu banderole etc.).

Cristian Topescu, cunoscut comentator sportiv aflat în disidentã, a fost solicitat de autoritãti sã se prezinte la aeroport în uniformã de ofițer pentru a tine multimea în stare de calm. Avînd în vedere cã avionul întîrzia, Topescu a fost nevoit sã se adreseze multimii, sã-i explice esenta confuziei privind ziua si ora întoarcerii fotbaliștilor, sã vorbeascã aproape douã ore. Faptul cã un singur om, cunoscut ca disident, ca personalitate cãreia i se fãcuse o nedreptate, a intervenit cu succes pentru a transmite de fapt acelasi mesaj ca si Miliția, dovedește functia esentialã a credibilitãtii în relatia cu massa. în acea noapte de 8 mai 1986 avusese loc un transfer dramatic de autoritate, de la stat la un om. Duminica urmãtoare, în fata unor tribune arhipline, echipa Steaua a jucat în campionat primul sãu meci dupã cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Printr-o ironie a soartei, adversara era echipa de fotbal a „Securitãtii" (în realitate a Militiei Municipiului Bucuresti), Victoria Bucuresti, pe care Steaua a zdrobit-o cu un umilitor 4-0. În tribune s-a manifestat un adevãrat delir anti-Securitate si anti-Militie. Esenta acelei întîmplãri a fost curajul, înfrîngerea fricii de autoritate prin constituirea ca mulțime, mulțimea fiind un mediu primitiv care asigura protecția individului, care permitea exprimarea nemulțumirii, care oferea posibilitatea consumării sentimentului de libertate. Fenomenul s-a repetat cu amploare la Brasov în 1987” (Istoria Loviturilor de Stat în România, volumul 4, partea 1, pagina 70-72, Ed.Rao).