Un istoric și un luptător pentru cauza foștilor deținuți politic, cunoscut și drept „călugărul citadin”, nelipsit de la conferințele și manifestațiile anticomuniste, a plecat la Domnul înainte de vreme, la 55 de ani. Ieri s-au împlinit 40 de zile de la moartea doctorului în istorie Nicolae Videnie. Apropiații l-au amintit pe rețelele sociale:

„Hristos a înviat!
Trăim spre a muri cu nădejdea invierii!

Cu durere în suflet vă anunț ca a plecat la Domnul un frate creștin, un ascet urban, rugător neincetat si înfocat, un doctor în istorie care a lăsat ranguri și averi pentru Domnul Nostru Iisus Hristos.

A trecut în veșnicie pe data de 07.07.2024 în localitatea natala din Brăila.

Sa ne rugăm pentru sufletul sau și să îl pomenim pe la biserici și mănăstiri și să dăm de pomană pentru sufletul său.

Pe 16 august se împlinesc 40 zile.”, a transmis Lucian Tudor.

Un alt prieten îl pomenește:

„Dumnezeu să-l ierte pe fratele nostru, Nicolae Videnie !

Un personaj de basm. Ortodox puritan, ce aducea mai mult cu un vraci zamolxian. Calugăr fără mănăstire, profesor universitar fara catedră, ostaș fără armată.

Din Cogaion, din Epir, din Pind sau din Veria, de la Moscopole, din Vlaherne, nu știu sigur de unde venea, dar le avea pe toate deopotrivă!

- Domnule Nicolae, chiar mă gândeam la dumneata, înainte să mă suni. Sunt pe tren în Frankfurt, și-mi suna neîncetat în minte "Căderea Moscopolelor"! Îmi este așa amar în Babilonul asta de neamuri, plâng în mine toți Balcanii și toți Carpații!

- Frate, eu ți-am zis ție. Noi suntem machidoni, ne tragem din Alexandru cel Mare și Burebista, noi nu întamplator ne-am întâlnit! Eu descend din episcopii din Vlaherne, familia mea se trage din vechi familii nobiliare vlahe din vechime!

Un om care flamânzea dar hrănea toți boschetarii. A pus bazele muzeului comunismului din Sighet, și a ajutat enorm la promovarea memoriei luptătorilor anticomuniști din România. La orice simpozion literar, la orice prezentare de carte era înconjurat de mari scriitori și personalități ale țării. Dar el se simțea mai bine intre cerșetori și boschetari, cărora le dădea pâinea de la gură, deși aceștia îl înjurau și-l supărau adeseori, avea o inima de mama cu toți.

În Turul României, când am mers să vizităm locurile de detenție unde au pătimit deținuți politici, din toată țara, ne umplea camerele de hotel cu fum de tamâie, se lupta mereu cu dracii, de tot felul, pe care adesea-i vedea și-i înfrunta cu tone de tamâie, de nu mai puteai sta in camera, adeseori suna alarma de incendiu de atâta tamâie.

- M-au dat afara de la universitate că tamâiam peste tot, după ei. Ei cu țigara, eu cu tămâia că sa-l gonesc pe dracu! Nu le convenea.

A aruncat pe geam televizorul și nu a mai mâncat carne, de durere, atunci când România a intrat în NATO, știind că v-om varsă sânge nevinovat, ucigând ca mercenari prin tari străine, pentru oculta iudeo-americana, oameni care nu ne-au greșit cu nimic.

Dormea pe scaun, 1-2 ore, aveau un singur rând de haine, îl purta tot timpul, un costum mereu curat, care nu mirosea niciodată.

-Domnu' Nicolae , de ce nu vrei sa mergem la restaurantul ăla?

- E demon mare acolo frate. Acum câteva zile, am băut acolo cu patronul și cu Paul Hitler 2 carafe de vin, am adormit pe scaun. M-am trezit după două ore, am tipat la ei sa dea jos de pe mine demonul !

- Ce demon domne'?

- De beție, mi-au dat dracu beției, au chemat apoi poliția, au vrut să mă ducă la nebuni. Era vinul prost, și era dracu beției și demonul țigării acolo!

Precum Avraam Iancu la finalul vieții, trăia din mila oamenilor, primea pomelnice, ajutoare, era un om apreciat, cu o cultură deosebita. Puteai vorbi cu el ore in sir, chiar daca uneori te intriga, și părea că bate campiii, multe din profețiile sale s-au adeverit, într-un fel sau altul.

Ca și Avram Iancu, sau Eminescu, un Don Quijote al zilelor noastre, bolnav de neputință, un geniu printre nebuni, lași, fameni și prea multi Sancho Panza, s-a stins în mizerie. Dumnezeu să-l ierte!

- Frate era sa iau foc aseară, am adormit priveghind, și dracu mi-a trântit candela. Era să îmi dea foc dracu!

Sunt multe de zis, mă bucur că am cunoscut un asemenea om. As putea scrie o carte despre dânsul! Nu îmi vine să cred de când am auzit vestea tristă.

Sa ni-l amintim pentru bunătatea lui, credința statornică, geniul său și dragostea pentru ortodoxie și strămoșii noștri geto-daci, pentru toate lucrurile bune lăsate în urmă!

Dumnezeu să-l ierte!” a încheiat Carol Mihai.

Ziarul Adevărul publica despre el în urmă cu 13 ani:

EXCLUSIV: „Doctor în istorie, zace fără glorie" - Drama doctorandului Nicolae Videnie, istoricul fără casă, dat afară de la IRIR și ajuns pe străzi

„Inițiator al unui proiect inedit pentru înființarea unui Memorial al deportaților în Bărăgan, anticomunist convins și creștin cucernic, Nicolae Videnie - originar din satul brăilean Jugureanu - este o somitate în istorie.

A plecat de jos, din satul Jugureanu, comuna Ulmu, a absolvit Universitatea București cu 9,75 și acum este doctorand al Facultății de Istorie.

Nicolae Videnie, istoric în vârstă de 42 de ani, este apreciat de însuși Adrian Cioroianu, profesor universitar, fost ministru, însă a ajuns fără serviciu și fără un acoperiș deasupra capului.

"Am fost cercetător angajat cu convenție și contract de muncă din 15 martie 2001, apoi voluntar, fără salariu, din septembrie 2004 și până în decembrie 2008, la Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR). Zece ani am lucrat fără o zi de concediu. Am fost concediat din cauza faptelor creștin-ortodoxe, la 31 mai 2011. Regret că am ajuns la divergențe cu directorul Liviu Tofan, plecând de la opțiuni duhovnicești și instituționale diferite, în condițiile în care suntem creștini ortodocși și istorici", ne-a declarat drd. Nicolae Videnie.

Un om religios

"Nicolae Videnie este un om muncitor, care pune suflet în temele pe care le tratează. Ideea înființării unui Memorial al deportaților în Bărăgan mi se pare binevenită, acolo au fost suferințe inimaginabile. Videnie a trecut printr-o dramă familială în urmă cu câțiva ani și de atunci a devenit foarte religios", a precizat prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, vicepreședinte al IRIR și fost ministru.

Stabilit de câțiva ani în capitală, Videnie a locuit la institut și a îndeplinit acolo nu doar munca de cercetător, ci și pe aceea de paznic și bibliotecar, conform propriilor declarații.

Acum, însă, nu mai are nici adăpost și nici sursă de trai. Își caută de lucru și mărturisește că parcă tot aude versurile din melodia "Spitalului de Urgență", și anume "Doctor în istorie/ Zace fără glorie/ Ca un cerșetor".

Clandestin în bibliotecă

Directorul IRIR, Liviu Tofan, a ținut să precizeze că separarea de Nicolae Videnie a fost una amicală.

"Ne-am despărțit amical, însă trebuie să vă spun că dl. Videnie este nepractic. Locul lui este mai degrabă într-o mânăstire, decât într-un institut. E ca un călugăr în civil, locuia clandestin în biblioteca institutului. Este dedicat temelor istorice, ideea unui memorial al deportaților nu este deloc rea, dar, într-o asemenea perioadă, mi se pare dificil de realizat. E nevoie de foarte mulți bani, iar de la București nu-i poate lua, poate de undeva, de la nivel local", ne-a spus Liviu Tofan.

Drd. Nicolae Videnie a colaborat cu istorici străini la CNSAS, pentru prezentarea atrocităților fostului regim represiv. A contribuit, printre altele, la realizarea Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet.

Idealul pentru care ar fi în stare de orice sacrificiu îl constituie construirea în satul natal, Jugureanu, comuna Ulmu, a unui ansamblu memorialistic al anticomuniștilor din România, deportați în Bărăgan în anii 1951-1964, care să cuprindă o mânăstire ortodoxă, un muzeu și un sat de deportați, reconstruit.

A cutreierat, pe jos, 11 sate brăilene, ca să le spună oamenilor despre proiectul său și a cerut sprijinul colegilor de la IRIR, însă ajutorul întârzie. Și asta pentru că, cei mai mulți, îl consideră un visător.”

De atunci, chiar el a salvat Biblioteca IRIR!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!