Ca orice intelectual transilvănean mândru de locul în care s-a născut am încercat să-mi fac temele, am încercat să-mi înțeleg originea, am încercat să-mi asum predecesorii, am încercat să bat cu pasul locurile în care am crescut sfârșind prin a fi atașat de ele. Am încercat să citesc cărțile ce trebuiau citite, Blaga fiind imposibil de evitat. Având o educație în limba germană Blaga a știut să recurgă la înțelepciunea neamului său atunci când considera că este cazul. Blaga a fost un intelectual conștient de valoarea muzicii clasice, era conștient de valoarea lui Johann Sebastian Bach.

 

Pe de altă parte a înțeles natura umană, știa că dacă Bach ne poate aduce către extaz propria condiție umană ne readuce mereu în zone mai joase, mundanul este firescul vieții noastre de zi de zi. Pentru acest motiv Blaga asculta cu seninătate și nu cu încruntare muzica poporului în mijlocul căruia s-a născut. Spunea că putem asculta Bach care înseamnă izvor în germană dar și Bächlein anume izvoraș. Nu putem să ne trăim viața doar în vecinătatea sublimului oferit de muzica clasică, sănătos este să fim umani, să ne veselim ascultând muzica celor în mijlocul cărora am crescut.

Sigur, îmi place Bach, nu neapărat Johann Sebastian dar Bach cel generic, în sensul în care îl înțelegea Blaga. Orff sau Mozart, Beethoven și mai presus de toate Wagner sunt printre compozitorii mei favoriți. Dar este loc și de Bächlein, dacă-mi imaginez că pot skia gândindu-mă la muzica lui Wagner n-aș vrea să conduc un automobil gândindu-mă la aceeași muzică.

Nu am acordat până acum atenție melodiilor domnului Tudor, pur și simplu au fost în afara sferei mele geografice și de interes. Recentul scandal pricinuit de baladele cântate de dl. Tudor mi-a părut simptomatic pentru dezbaterea ideologică a începutului de secol XXI. Cântecele domnului Tudor sunt neîndoienlnic în zona Bächlein dar sunt foarte deosebite de sunetele care ne înconjoară în mod obișnuit. Căutând pe youtube.com baladele domnului Tudor am văzut că acesta are o anumită prestanță fizică, se îmbracă decent, câteodată chiar elegant. Dar a avea demnitate umană,  a avea prestanță, a cânta melodii care ar putea fi recunoscute de predecesorii tăi a fi fiind un cântec și nu un sunet dezarticulat este de neiertat pentru stânga postmodernă. Aceasta este miza atacului împotriva domnului Tudor. A cântat cântece pe care strămoșii săi le pot recunoaște a fi fiind cântece. De neiertat este că arta domnului Tudor nu este elitistă, nu poate fi ignorată de stânga postmodernă precum este ignorată arta lui Johann Sebastian Bach.

 

Dl Tudor cântă într-o limbă română cu accent curat, îmbrăcat curat și decent așa cum și-a văzut părinții mergând duminică la biserică. Cu alte cuvinte dl. Tudor este vinovat că poate fi recunoscut ca fiind un urmaș al propriilor strămoși, este și mai vinovat că pare mândru, dornic să le ducă stirpea mai departe.  

Situația este cu totul similară cu cea din America de Nord unde stânga post modernă detestă orice cântec asociat cu istoria coloniștilor de origine europeană preferând sunete venite din Africa neagră pigmentate cu gesturi obscene și cu versuri și mai obscene sau sunete dezarticulate care nu pot fi atribuite nici unei tradiții culturale. De fapt domnii Funeriu sau Caramitru nu sunt deloc originali ci urmează o cale demult bătătorită. Faptul că dl. Tudor presară cu aluzii politice stridente unele dintre cântecele sale nu este motivul pentru care este atacat de intelectualitatea de stânga. Pur și simplu dl. Tudor este atacat pentru că stânga știe că nu ar trebui lăsată posibilitatea de a avea o alternativă la sunetele rebarbative sau pur și simplu lipsite de semnificație pe care cei mai mulți dintre tinerii zilelor noastre le  recunosc a fi fiind muzică. Muzica este artă, o artă înseamnă o cale spre bine, adevăr și spre frumos, de asta ar trebui să ne rătăcim în căutarea muzicii, căci muzica este una dintre cărările spre ceea ce-ar putea fi semnificativ în viața noastră. Din fericire pentru domnii Funeriu sau Caramitru nu cred că dl. Tudor ar putea oferi o astfel de alternativă, pur și simplu dl. Tudor nu-mi pare suficient de talentat pentru a fi o alternativă la Johann Sebastian Bach. Dar arta domnului Tudor este fundamental decentă, dl. Tudor este suficient de talentat pantru ca să fie un izvoraș, să fie un Bächlein care să ne facă viața suportabilă și să ne țină de urât până când vom avea energia și tăria pentru a ne întâlni cu Johann Sebastian.

Blaga a trăit în vremuri mai simple, își putea imagina că muzica este fie Bach, fie Bächlein. Oroarea muzicii vide, concepută pentru a ne face imposibilă conversația pe un ton normal la restaurant, pentru a ne agasa și obosi în magazin, pe pârtia de ski sau în sala de așteptare a stomatologului nu reprezenta o provocare intelectuală în vremea lui Blaga. De aceea ar trebui să-l citim sau să-l ascultăm pe Roger Scruton vorbind despre tirania muzicii moderne.