ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Oliviu Beldeanu (foto dreapta), personajul central al atacului asupra legației RPR din Elveția la 14 februarie 1955, eveniment cunoscut ulterior ca „Afacerea Berna”, s-a născut la 16 februarie 1924, la Dej. Al doilea copil al lui Oliver și al Mariei Beldeanu, proprietari de cinematograf și restaurant, Oliviu primește o educație căreia nu i-a lipsit spiritul naționalist. In anii războiului, soții Beldeanu se refugiază la București. După 1944 averea familie este confiscată iar tatăl arestat în repetate rânduri pentru propagandă în favoarea Partidului Național Țărănesc.

Pentru Oliviu Beldeanu problemele cu autoritățile încep în 1945, pe când era student al Facultății de Arte Frumoase. El este arestat cu o zi înainte de manifestările prilejuite de ziua regelui Mihai. Doi ani mai târziu, în 1947, se refugiază la Făgăraș, pentru ca ulterior să participe la rezistența armată din Piatra Craiului. Încearcă să părăsească țara pentru a ajunge la Viena, cu speranța strângerii de fonduri pentru cei refugiați în munți. Tentativa eșuează, este prins la frontiera cu Ungaria și închis pentru câteva luni. Odată eliberat se înscrie voluntar pe șantierul Bumbești-Livezeni, scopul fiind sabotarea proiectului.

Anchetat de Securitate în repetate rânduri, Oliviu Beldeanu reușește de fiecare dată să-și ascundă identitatea, folosind nume false. Doar după publicarea memoriilor sale, în timpul detenției elvețiene, autoritățile de la București au reușit să cunoască mai multe detalii despre Beldeanu. Una dintre cele mai relevante confuzii a privit țara în care Beldeanu reușise să emigreze. Securitatea l-a crezut fugit în Statele Unite, deși el ajunsese în Iugoslavia. Beldeanu a părăsit România la 1 ianuarie 1949, predându-se primului post de miliție iugoslav, aici intrând în contact cu UDB Administrația Securității Statului Iugoslav. După mai multe luni petrecute atât în lagărele din Iugoslavia cât și în misiuni pentru UDB, Beldeanu ajunge să-i cunoască și să-și câștige respectul membrilor grupului pe care avea să-l constituie. Aceștia erau: Anton Jahoda, Ioan Chirilă, Dumitru Ochiu, Cornel Mircea, Teodor Ciochină și Stan Codrescu. Deși nu a avut de la început ideea unei acțiuni de asemenea amploare, odată cu sosirea sa la Konstanz, în cercul său de cunoscuți se cristalizează posibilitatea unei acțiuni împotriva regimului de la București. După alegerea ca țintă a legației RPR din Berna, suspectată de spionaj în favoarea URSS, Beldeanu s-a preocupat de înarmarea grupului. Acțiunea trebuia să demonstreze lumii că deși în România mișcările de rezistență anticomunistă dispăreau, în exterior exista o grupare capabilă să obțină documente care să dovedească participarea activă a României în spionajul sovietic.

Atacul are loc pe 14 februarie 1955, după ora 22, când activitatea legației se încheiase. Beldeanu împreună cu Ochiu, Chirilă și Codrescu pătrund în curtea legației, fiecare având asupra sa cel puțin o armă de foc. Ținta grupului era Cancelaria, o anexă a clădirii, locuită de Aurel Șețu, șoferul legației, bănuit însă de a fi în realitate colonel de Securitate. După pătrunderea în clădire află de la soția lui Șețu că acesta este plecat dar că urmează să revină în scurt timp. Fără să mai aștepte sosirea lui, Beldeanu și colaboratorii săi încep să devasteze birouri, căutând documentele incriminatoare, bani și alte bunuri. La apariția șoferului Aurel Șețu sunt trase mai multe focuri de armă în urma cărora acesta este doborât, decedând ulterior la spital. După devastarea birourilor și luarea personalului diplomatic ostatic, Beldeanu hotărăște totuși să-i elibereze și înmânează poliției revendicările, printre care și punerea în libertate de către guvernul RPR a generalului Aldea, Episcopului Suciu, Anton I. Mureșanu, Ilie Lazăr și Constantin Brătianu. Primii doi nu mai erau în viață la data atacului, dar acest fapt foarte probabil nu era cunoscut de Beldeanu, informațiile despre deținuții politici fiind extrem de rare în epocă.

La o zi după eliberarea ostaticilor, grupul Beldeanu se predă autorităților, evenimentele fiind urmate de un lung proces. Beldeanu a fost condamnat la patru ani de recluziune, Stan Codrescu și Ioan Chirilă la trei ani și șase luni, Dumitru Ochiu la un an și patru luni. După săvârșirea pedepsei, Beldeanu se stabilește în Germania. Aici este contactat de agenți ai Securității care îl atrag într-o capcană. Este răpit și adus în România. Pentru atacul împotriva legației române de la Berna este rejudecat și condamnat la moarte de Tribunalul Militar al R.II.M. Îi este respinsă cererea de grațiere și este executat în penitenciarul Jilava la 18 februarie 1960.