ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

Acum 20 ani, Alianța Nord-Atlantică (NATO) începea bombardamentele asupra Republicii Federale a Iugoslaviei, având ca scop declarat oprirea acțiunilor militare sârbe din Kosovo, retragerea autorității și forțelor militare sârbești din provincie, precum și instalarea unor forțe de menținere a păcii.

Implicarea României în acest conflict a fost permiterea survolului teritoriului național de către trupele alianței nord-atlantice. Decizia nu a fost luată fără controverse, susținătorii ideii afirmând necesitatea ca România să-și arate loialitatea față de organizația la care își propusese să adere, în timp ce oponenții invocau faptul că acțiunea militară nu are acordul Consiliului de Securitate al ONU și faptul că Serbia nu agresase în vreun fel țara noastră.

În acel moment, o serie de intelectuali au lansat un apel public de susținere a campaniei NATO în Iugoslavia și necesitatea participării țării noastre la acest război. Textul, intitulat „Să spunem apăsat care este interesul pe termen lung al României”, a fost semnat printre alții de către Gabriel Liiceanu, HR Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Monica Lovinescu, Mihai Șora, Horia Bernea, Doina Cornea, Gabriela Adameșteanu, Victor Rebengiuc, Daniel Dăianu și alții.

Comentariu Mihai Șomănescu: 

De ce este important să ne reamintim această declarație? Acest apel este revelator pentru tiparul intervențiilor „societății civile” reprezentate de către Liiceanu și compania. Citind textul „apelului” putem observa modul diversionist în care ei abordează și azi orice discuție, controversă: nu se discută circumstanțele unui anume caz, nu se dezbate dacă pozițiile divergente se află înlăuntrul sau în afara Adevărului, ci dacă prin ce spui „ești cu vestul sau estul”.

Parcurgând manifestul ce poartă parfumul inconfundabil al lui Gabriel Liiceanu, găsim o pledoarie elocventă pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului României. Doar că nu asta era în dezbatere atunci. Ci oportunitatea susținerii unui atac militar împotriva unei țări suverane, care nu agresase niciun alt stat și care era implicat într-o acțiune polițienească împotriva unei grupări ce amenința integritatea teritorială a țării. Ca o ironie a sorții, zilele acestea vedem cum un lider separatist catalan este arestat și trimis în judecată pentru exact aceleași infracțiuni pentru care îi căutau și sârbii pe liderii albanezi.

La 20 de ani de la evenimente, putem vedea, la rece, că apelul filozofului de la Humanitas are valoarea unui articol de propagandă. „Bătrânica” pe care o ajuta prin violență NATO era de fapt o organizație teroristă, desemnată astfel chiar de către „bărbații nobili” din Occident care săriseră să o ajute. Ajunsă la putere, „bătrânica” s-a pus epurări etnice la o scară nemaintâlnită de la Al doilea Război Mondial: peste 200.000 de non-albanezi au fost forțați să-și părăsească locuințele, zeci de biserici și mănăstiri au fost incendiate și vandalizate, mii de case și proprietăți au fost luate cu argumentul forței. Și nicio forță civilizatoare nu a intervenit...

Acest palmares deloc lăudabil al albanezilor se adaugă la pagubele produse de bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei: peste 100 de biserici și mănăstiri, 22 de școli primare, 79 de licee, 17 universități și 51 de spitale lovite de bombe. Inclusiv în ziua de Paști. Și peste 2.500 de civili uciși, inclusiv ziariști sau diplomați. Obiectivele militare ale NATO au fost atinse în doar trei zile. Bombardamentele au țintit obiective civile și au mai continuat pentru încă 75 de zile.

Astăzi putem vedea cum intelectualii noștri au girat deschiderea unei Cutii a Pandorei: Kosovo a devenit un pseudo-stat falit, nerecunoscut de jumătate de glob, o placă turnantă pentru traficul de persoane și de droguri, sursă de recruți pentru terorismul islamic și unde criminali de război căutați de justiție ajung premieri. 



Astăzi știm că „masacrul de la Racak” a fost un false flag realizat de un lobbyist pentru Albania Mare și că au murit mai mulți civili în timpul intervenției NATO de 78 de zile decât în toții anii de acțiune a forțelor militare iugoslave din provincie. Pentru ce, atunci, această șaradă?

Pentru ce trebuia să umilim un vecin cu care nu am avut conflicte majore, ba chiar care ne-a ajutat în trecut? Cine ne ataca? Istoria a demonstrat că „poporul” a avut dreptate: intervenția în Kosovo a amplificat și complicat răul, deschizând drumul spre alte „intervenții umanitare” dezastruoase: Irak, Libia, Siria, ale căror ponoase le tragem toți. 

Iată textul documentului care va rămâne, peste ani, drept mărturie a slugărniciei unei elite rupte de poporul pe care a înțeles să-l manipuleze, nu să-l slujească:

 Apel al intelectualilor: "Să spunem apăsat care este interesul pe termen lung al României"
 

"Istoria ultimei jumătăți de secol a fost pentru România o lungă specializare în coșmaruri. Iar înainte, de câte ori am greșit, a trebuit să plătim tocmai pentru bâlbâielile noastre istorice, pentru opțiunile călduțe și, alteori, pentru imposibile neutralități.

Se ivește acum ocazia, la sfârșitul acestui mileniu, să avem o poziție neechivocă și să spunem apăsat care este interesul pe termen lung a României. Niciodată nu i s-a oferit țării noastre, că acum, sansa de a-și alege istoria și de a arăta care sunt valorile în care înțelege să creadă: vrem să ne orientăm către Europa și către o Alianță stabile, capabilă să ne garanteze ieșirea din interminabilul interludiu post-comunist, sau, prin "simbolul Miloșevici”, optăm pentru foștii comuniști care se agață de putere exploatând prestigiul sentimentelor naționale?

Ceea ce am trăit în urmă cu zece ani și am numit "revoluția noastră” nu s-a petrecut, credem, pentru că această țară să rămână prizonieră imprevizibilului estic. România modernă nu s-a făcut nici prin adoptarea constituțiilor asiatice și nici prin investiții de capital venite din Belarus. România modernă a fost produsul unei colaborări constante, vreme de peste șase decenii, cu formele de civilizație și de cultură ale Franței, Germaniei, Angliei, Americii și Italiei. Ce poate aștepta în imediat România din partea Estului? Binefacerile mafiei rusești care ne-ar învață cum se pot controla economia și structurile politice ale țării fără să mai fie nevoie de un regim comunist declarat? Extravaganțele dictatorului din Belarus? Tehnică neplății salariilor cu lunile, precum în cazul minerilor siberieni? Ce altceva ne poate da deocamdată Estul decât colapsul, derută și complexele sale?

Poate România să-și aștepte fericirea de la popoare "care nu au știut niciodată să se administreze la ele acasă și care, oricât ai privi în trecut, nu au cunoscut niciodată fericirea și libertatea?” (C.Milosz).

România nu se poate întoarce deocamdată cu brațele deschise către acea parte a lumii care, de zece ani, nu a găsit de cuviință să-i ceară iertare, ei și celorlalte poopare din Estul Europei, pentru calamitatea istorică fără precedent la care acestea au fost supuse.

Este atunci nefiresc la zece ani după Revoluție să apară în societatea românescă voci ce par să fi uitat esențialul în numele căruia revoluția a avut loc: a fost vorba, după știință noastră, de o Revoluție făcută pentru integrarea în Europa și împotriva acelui trecut care a însemnat o sursă constantă de nenorociri. Este oare societatea română în stare să uite ce s-a întâmplat cu ea vreme de peste 4 decenii? Să nu aibă ea elementarul instinct de conservare de a nu năzui către locul istoric din care s-a abătut, în câteva rânduri, asupra noastră năpasta politică? Sau crede că o poziție ambiguă, într-un stil care s-a dovedit mereu falimentar, ne poate salva? Așa cum nu există o a treia cale între capitalismul liberal și centralismul comunist, nu există pentru noi posibilitatea de a rămâne suspendați între NATO și convulsiile fostului imperiu sovietic.

Ceea ce a derutat pe mulți dintre concentatenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărtășim cu poporul sârb valorile credinței. Numai că Miloșevici nu duce un "război sfânt”, ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei pe care le împărtășim cu poporul sârb nu înseamnă și o coincidență cu opțiunile politice ale celor două popoare: președintele sârb, parlamentul și guvernul sârb vor să constituie o Uniune cu Rusia și Belarus; structurile puterii noastre s-au pronunțat în schimb de la bun început pentru NATO și Europa.

În sfârșit, nu credem că valorile democrației sunt compromise, atunci când se răspunde violenței cu altă violență. Un bărbat care intervine când o femeie este bătută pe stradă nu se degradează coborându-se la violență, ci se înalta anulând prin forță mârșăvia folosirii forței împotriva celui neapărat. Trupele lui Miloșevici excelează de ani de zile în ceea ce s-a numit "războiul împotriva civililor”.
 
Agresiunea unei armate împotriva copiilor și adulților lipsiți de apărare se numește barbarie, iar când cele mai civilizate state ale lumii intervin pentru a curma această barbarie, ele fac un act de civilizație. Pentru copiii și adulții lipsiți de apărare care au căzut victime, în aceste zile, răspunderea o poartă cel care pune mai presus puterea să decât soarta poporului său.
 

Semnează:
Gabriel Liiceanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Lucian Pintilie, Victor Rebengiuc, H.R. Patapievici, Horia Bernea, Mihai Șora, Dan Setlacec, Ioan Bruckner, Ioana Bruckner, Ion Vereanu, St. Aug. Doinas, Dan Grigore, Gabriel Andreescu, Stere Gulea, Stelian Tănase, Daniel Daianu, Dan Pavel, Radu Filipescu, Andrei Oișteanu, Mariana Celac, Augustin Buzura, Gabriela Adameșteanu, Rodica Palade, Mircea Fonta, Gelu Ionescu, Alexandru Lăzărescu, Tudor Marian, Mihnea Berindei, Nicolae Prelipceanu, Doina Cornea, Eugen Uricaru, N.C. Munteanu, Denisa Comanescu, Florin Gabrea, Miahi Maniutiu, Ion Vianu, Mircea Martin, Sorin Marculescu, Sorin Antohi, Vladimir Tismăneanu, Paul Cornea, Dorana Cosoveanu, Victor Bârsan, Thomas Kleininger, Iustin Marchiș, Dan Oprescu, Crina Cosoveanu, Stefan Iordanescu, Ioan Muselea, Alexandru Vlad, Radu Mares, Nicolae Boeriu, Ioan Macavei, Catalin Stefanescu, Cornel Taranu, Octavian Hoandra, Marius Alexandru, Stefan Borbely, Zoe Popa, Adrian Marino, Maria-Ruxandra Lupu, Ioan Grigore Nicoara, Peter Baranyai, Csep Alexandru, Vasile Gogea, Ruxandra Cesereanu, Cezar Pop, Lidia Bote-Marino, Ovidiu Pecican, Iosif Viehman, Aurel Olteanu, Liana Rusu Marta, Mircea Oliv, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Virgil Podoaba, Emil Galaicu-Paun, Carmen Cristian, Monica Ghet, Daniela Taranu, Liliana Bocu, Mircea Barsan, Adriana Muresian, Radu Cristian, Ioan Virgil Ispas, Narcis Neaga, Radu Nechit, Sanda Negrutiu, Daniela Proinov, Mircea Mihăieș Daniel Vighi, Calin Anastasiu. ”

Textul aparut in "22”, nr. 16 (478), 20-26 aprilie 1999