Marius Mioc: Povestea Timișoarei. Nu ieșiți în stradă, că o să vă împuște - 19 decembrie 1989
Deja trecuseră trei zile de la startul evenimentelor ce vor fi numite mai târziu, Revoluția Română din 1989. La Timișoara, apăruseră deja primele victime, primii decedați, dar și cei care au fost duși la crematoriul Cenușa din București pentru a fi incinerați.
De data aceasta prezentăm un fragment din filmul realizat de Mihai Tatulici, în 1991, în care Lazăr Boran povestește ce s-a întâmplat la ELBA, prima fabrică din Timișoara unde s-a intrat în grevă, pe 19 decembrie.
Transcriere înregistrare:
Lazăr Boran: Prima fază în ELBA [întreprinderea Electrobanat, aflată lîngă gara de Nord, prima întreprindere care a intrat în grevă în timpul revoluției], dacă bine-mi amintesc, a venit primarul Moț. N-aș putea să spun, la o jumătate de oră sau la o oră, a sosit și Radu Bălan [prim-secretarul PCR Timiș]. Moț și cu Radu Bălan au fost, au fost, au chemat șefii de secție în sus, la sala de ședințe, consiliul de administrație, mă rog, nu era atunci consiliu de administrație, și împreună cu conducerea ELBA au încercat, au încercat să lămurească oamenii să intre în secție. Bine înțeles că oamenii nu au intrat în secție și în acest caz, mai mult au cerut să coboare jos directorul împreună cu Radu Bălan. Mi-amintesc și acum un fapt, hai să zic așa, simpatic, Radu Bălan a fost urcat pe un bidon din acesta metalic de vreo 200 de litri. S-a urcat pe acel bidon, fără prea multe, că așa au vrut femeile, în sfîrșit, fără prea multă, mă-nțelegi, fără să opună hai să zic o rezistență, și a încercat să vorbească oamenilor. Bineînțeles fără succes, pentru că oamenii din momentul acela, eu consider, o părere personală, că știau ce doresc. Mai mult, s-a auzit în jurul întreprinderii un huruit de aceste taburi. Huruit pe care oamenii îl știau din oraș. La început a fost un număr de vreo 2 sau 3 taburi care nu au venit la poartă, la porțile întreprinderii, ci s-au oprit undeva în zona gării sau în spate pe la piață, dincolo de Bega. În acest moment oamenii au cerut, unii ieșind afară și văzînd, au cerut ca să fie retrasă armata din jurul întreprinderii. Radu Bălan, în momentul acela, s-a îndreptat spre poarta doi, a cerut un pahar de apă din care, portăreasa i-a adus un pahar de apă, a băut o jumătate din pahar și a solicitat legătura telefonică, că nu se putea vorbi de pe alte telefoane decît numai acela, a solicitat legătura telefonică la dînsul la birou. O doamnă, Irina, îmi scapă numele acum, oricum, „da, da, am înțeles”, eram lîngă dînsul la un metru, care am înțeles că era secretara dînsului i-a spus că-i poate… De fapt solicitase legătura cu șeful. N-am înțeles cine a fost în prima fază acest șef. A zis, doamna respectivă a zis „imediat”. Se auzea foarte tare în telefon, deci convorbirea pe care o avea Radu Bălan cu doamna, a zis „imediat”. N-a durat cîteva secunde și i s-a dat legătura. L-a salutat cu un „să trăiți” pe această persoană și a cerut, „tovarășe general”, cam așa ceva s-a exprimat, „dar vă rog foarte mult să dați dispoziție să se retragă armata”. Ceea ce a urmat discuția, care a durat, să zic așa, vreo 2-3 minute, nu pot să v-o redau toată pentru că nu am prins decît frînturi de frază. Dar am înțeles din discuția avută că era vorba despre generalul Coman. În momentul cînd a închis telefonul, apropo, înainte de a închide telefonul am înțeles că-i va trimite un general, nu am reținut, n-am reținut numele generalului care urma să fie trimis în întreprindere. În momentul cînd a închis telefonul, Radu Bălan a ieșit în curte la oameni, oamenii așteptau un răspuns bineînțeles de la el, și s-a exprimat cam în felul ăsta: „Din păcate, nu vă mai pot ajuta cu nimic, conducerea județului în prezent nu o mai dețin eu și singura mea rugăminte ar fi să nu ieșiți în stradă pentru că o să vă împuște”, sau cam așa ceva, nu, probabil o frază aproximativă.
Marius Mioc / VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Nicolae Voiculeț acuză LE MONDE: „IA ROMÂNEASCĂ NU ESTE PROPAGANDĂ, CI IDENTITATE”
Masacrul românilor din Lunca Prutului - 85 de ani. Începutul exterminării românilor nord-bucovineni de teroarea stalinistă - 6 spre 7 februarie 1941. Maria Toacă: ȘI AICI E NEAMUL NOSTRU CU DOR DE LIBERTATE
Lucian Ciuchiță: Sensul cuvintelor lui Tudor Vladimirescu s-a răsturnat: patria nu mai pare a fi norodul, ci tagma jefuitorilor
ARD FĂCLIILE DURERII ÎN LUNCA PRUTULUI, ARD ȘI ÎN CASELE ROMÂNILOR - PRETUTINDENI PE UNDE NOAPTEA DE 7 FEBRUARIE 1941 A ÎNDOLIAT DESTINE
Anul Americii în România: Dezbatere crucială la Camera Deputaților: ”America de la republică la imperiu”. Eveniment la care participă Andrei Marga și Dan Dungaciu. ActiveNews transmite LIVE
Lecția de Istorie Anticomunistă. Filmul vieții și luptei eroului martir profesor avocat Dumitru Gh. Apostol, conducătorul grupului de rezistență armată anticomunistă din Munții Argeș (+ 6 februarie 1950)
Recomandările noastre
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Secțiuni: Cultură Istorie Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Nicolae Ceauşescu
Organizații: Armata Română Securitatea
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)