ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ca în fiecare an, în satul Lunca, regiunea Cernăuți, a avut loc o manifestare de doliu în memoria martirilor neamului, secerați de gloanțele grănicerilor sovietici în timpul masacrelor sângeroase din iarna anului 1941. 

Primăria comunei Mahala a invitat toți etnicii români să ia parte la comemorare în memoria martirilor neamului.
 
85 de ani s-au scurs de la Masacrul din noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, regiunea Cernăuți, considerat una dintre cele mai cumplite atrocități comise de soldații ruși împotriva românilor care doreau să evadeze din ”paradisul proletarilor”.

După o jumătate de an petrecută în ceea ce marxiștii numeau „paradisul proletarilor”, foarte mulți români din Bucovina ocupată au decis să încerce să treacă noua frontieră dintre Uniunea Sovietică și Regatul României, pentru a se refugia în țara rămasă liberă.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România. 
 
La topirea zăpezilor, Prutul s-a revărsat și a inundat zona în care erau îngropați martirii de la Lunca, astfel că, în vara anului 1941, când trupele române au reocupat zona, nu s-a mai putut găsi decât o singură groapă, în care s-au descoperit cadavrele a 107 victime ce au fost scoase și înhumate în cimitirul din satul Mahala.
 
Cei 57 de români au reușit să se refugieze în Regatul României și au relatat tragedia. Alți 44 de fugari au fost prinși de trupele sovietice. 12 dintre ei au fost condamnați la moarte. Ceilalți au fost condamnați la diferite pedepse cu închisoarea și trimiși în Siberia.
 
Nu a fost însă decât un episod, poate mai puțin cunoscut, din drama românilor bucovineni. Mii dintre ei au fost uciși, câteva luni mai târziu, în masacrul de la Fântâna Albă, iar 150.000 de români basarabeni și bucovineni au fost deportați în Siberia până în anul 1941, când România a declarat război URSS pentru a-și recupera teritoriile cotropite de rusul sovietic pentru a se refugia în Regatul României. (Ștefania Brândușa)
 
Doamna Maria Toacă: ȘI AICI E NEAMUL NOSTRU CU DOR DE LIBERTATE
 
Ieri am fost la Mahala, lăsând urme și lacrimi de ceară peste plapuma de zăpadă ce încălzește osemintele martirilor aduși acasă din gropile de pe malul Prutului. Azi am pășit pe un alt tărâm al durerii, la Memorialul militarilor căzuți pentru eliberarea nordului Bucovinei și al românilor împușcați în închisoarea din Cernăuți în primul an de ocupație sovietică. I-am găsit ca în duiosul colind al Nașterii Pruncului Sfânt: Neaua-i ninge, nu-i atinge, vântul bate, nu-i răzbate...
 
Pășind cu grijă să nu le tulburăm liniștea,  am așternut un Tricolor la suferințele lor și am păstrat tăcerea. Nu că am fi cu un  simț  mai pronunțat al memoriei decât la alți conaționali, dar am venit cu Vasile Rauț, președintele "Golgotei", și din datoria că Societatea "Golgota" a Românilor din Ucraina are grijă de acest Memorial, în pofida faptului că autoritățile ucrainene de aproape două decenii refuză să-l recunoască oficial.
 
Totuși, avem și un drept legitim: monumentul la care am aprins azi candela a fost înălțat legal în perimetrul fostului cimitir militar, în 2006, cu contribuția câtorva membri ai Societății "Golgota ". Monumentul simbolic e un omagiu adus celor 400 de români, împușcați și aruncați în gropi comune în  1940-1941. Aici îi pomenim pe românii noștri rămași în viață în groaznica noapte de 7 februarie 1941, dar care  au fost prinși și condamnați la moarte. Nu sunt cunoscute numele tuturor, însă se știe că  în gropile comune din cimitirul ostașilor români au fost aruncați 24 de tineri din comuna Mahala,  care s-au aflat în coloana măcelărită la Lunca.

Tot în această vale a plângerii și-au găsit mormântul și români pe care, începerea războiului (22 iunie 1941) i-a prins în închisoarea nr. 1 din Cernăuți. La retragerea din oraș a trupelor sovietice de ocupație, mai mult de 200 de condamnați au fost  împușcați fără a li se dovedi vinovăția, fără nici o judecată. Venim la acest memorial al durerii, unde odihnesc osemintele a 400 de români împușcați în 1941 și peste 600 de ostași ai Armatei Române, nu atât pentru morții cărora nu le știm nici numele, ci mai mult pentru împăcarea sufletului, cu gândul că printre cei pomeniți sunt poate și rude de-ale noastre, rămase fără cruci la căpătâi. (Maria Toacă)