Mircea Eliade și evreii. Rabinul David Șafran despre legionarul "antisemit" Mircea Eliade: "Figură strălucită a României și a cărării de aur numită căutarea adevărului". 40 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui savant român
Cum a dialogat Mircea Eliade cu intelectualii evrei
S-a scris enorm în ultimii 25 de ani despre aceste chestiuni, după ce revista evreiască Toladot a deschis acest „dosar”, al „fascismului” lui Eliade. Acuzele au continuat în celebrul eseu „Felix Culpa”, din revista „22″, scris în 1990 de romancierul, renumit și el, evreu de origine, Norman Manea, și în alte zeci de cărți, cea mai vehementă fiind „Eliade, Cioran, Ionescu. Uitarea fascismului”, de Alexandra Laigne-Lavastine. Autoarea a fosta acuzată de cercetătoarea clujeană Marta Petreu de plagiat, după ce Lavastine s-a „inspirat” din cărțile clujencei.
Norman Manea l-a acuzat pe Eliade și de antisemitism, la fel ca mulți alți detractori, șocând în anii 90 și stârnind polemici enorme în mediile intelectuale. Nu a contat calitatea studiilor de istoria religiilor ale lui Eliade, care l-au impus pe plan mondial pe acesta ca un specialist cert, nu degeaba a profesat în Franța și SUA, unde, la Chicago, Eliade a dat chiar numele unei catedre, un timp condusă de discipolul său, Ioan Petru Culianu, asasinat în toaleta universității… A contat mult această acuză de antisemitism, mereu adusă pe tapet de unii și alții.Totuși, cartea care pune lucrurile în ordine în chestiune, prin modul complet de documentare și explicare a traseului lui Eliade este teza de doctorat al istoricului român Florin Țurcanu, „Eliade. Prizonierul istoriei”, premiată ca și cartea anului în 2005, apărută la editura Humanitas.
Ani și ani specialiștii în Eliade au luptat cu aceste acuzații, mai
ales de legionarism, greu de contestat, dar mai cu seamă cu eticheta de
antisemit. Dacă Eliade nu s-a dezis de eticheta de legionar cu siguranță
cea de antisemit este una exagerată.
O carte monumentală: „Postlegomena la Felix Culpa, Mircea Eliade, Evreii și antisemitismul”
Iată că în exegeza lui Eliade, doi specialiști ai universului eliadesc, cercetătorul bucureștean Liviu Bordaș, unul din cei mai mari specialiști români în Eliade, și cercetătoarea clujeană, de la Filiala Cluj a Academiei Române, Mihaela Gligor, au strâns în două volume TOATĂ corespondența postebelică a lui Eliade cu intelectuali evrei români.
Să precizăm că Mihaela Gligor este autoarea unei teze de doctorat despre Eliade iar o parte din aceasta a fost publicată sub forma volumului „Mircea Eliade. Anii tulburi: 1932-1938”, la editura EuroPress Group București.
Bordaș și Gligor, în cadrul unui proiect pe fonduri publice al statului român, scris de Gligor, au publicat cele două tomuri masive, de 900 de pagini, unde pot fi citite toate scrisorile dintre Eliade și intelectualii evrei, profesori, specialiști, lingviști, istorici, jurnaliști. Cartea are un titlul provocator: „Postlegomena la Felix Culpa, Mircea Eliade, Evreii și antisemitismul”.
Corespondența a fost prelucrată din arhiva Eliade de la Chicago. Câteva scrisori provin și de la Freiburg.
„Proiectul de a publica întreaga corespondență postbelică a lui Eliade cu evrei români s-a născut în lunile mai și iunie 2011, când am avut prima dată prilejul de a cerceta arhiva sa păstrată la biblioteca Universității din Chicago”, scrie în nota asupra ediției profesorul Bordaș.
Titlul celor două masive volume face clar aluzie la faimosul eseul lui Norman Manea, „Mircea Eliade, Felix culpa”, care a pus dosarul pe masa polemicilor din piața culturală românească, care nu era informată suficient, la acea vreme, espre relațiile cu extrema dreaptă a marilor intelectuali interbelici.
Teză demontată
Doar că volumele apărute acum cu scop academic (ele nu se găsesc de vânzare, dar pot fi descărcate în regim de ebook), rezolvă clar aceste acuze , nefondate, de antisemitism. Așa cum explică profesorul Bordaș, subiectul apare rar, discret și marginal în corespondența lui Eliade cu evreii români.
„Totuși, întrucât a fost suspectat sau chiar acuzat de antisemitism, el s-a impus de la sine, deși în această corespondență e ilustrat mai degrabă prin absență . Absența nu e însă mai puțin grăitoare; uneori poate fi chiar strigătoare”, scrie în nota asupra ediției profesorul Bordaș.
„Simplu fapt că aceste documente există e o dovadă că Eliade a continuat să se bucure de prietenia sau încrederea unui mare număr de compatrioți evrei, mulți dintre ei în exil, asemenea lui. Ele arată că evreii care l-au cunoscut personal sau prin scrierile lui nu l-au considerat antisemit”, scrie biograful lui Eliade, Mac Linscott Ricketts, autorul celebrei cărți „Eliade. Romanian Roots-Rădăcinile românești”. Volumul, unul fundamental, citat de toți specialiștii în Eliade, a apărut la editura Criterion, într-un tiraj foarte mic. Editura nu mai există.
Intenția este de a reconstitui tabloul cât mai complet al relațiilor epistolare dintre Eliade și evrei din sau originari din România, explică profesorul Bordaș. Arhiva nu e completă, după ce a fost arsă parțial în incendiul din locuința lui Eliade din 1985. Scrisorile din perioada pariziană (1945-1956) au fost aduse parțial la Chicago.
Criteriul selectării ca autori evrei al profesorului Bordaș a fost simplu: toți cei care au avut mamă evreică și și-au asumat identitatea de evreu au fost incluși.
Zeci de intelectuali evrei de cea mai bună calitate au corespondat cu Eliade, nume renumite ale lumii culturale: Nicu Steinhardt, Ionel Jianu, Sergiu Dan, Edgar Papu, Lucian Boz, Arion Roșu, Marcel Leibovici, Andrei Codrescu, Hora Bratu, Nina Cassian, Andrei Oișteanu, Carol Roman, Ileana Vrancea, Edgar Reichmann, Alain Paruit, Jacob Popper, Imre Toth, Irina Șapira, Vladimir Marinov, rabin dr. David Șafran și mulți alții.
Sunt 900 de pagini de scrisori, multe cu confesiuni extraordinare, care alungă acuzele de antisemism la adresa lui Eliade. Cum să fii considerat antisemit și timp de zeci de ani să îți scrie inclusiv rabini?
Iată una din mărturisile, din scrisori, trimise lui Eliade de rabinul dr. David Șafran:
„Nu știu ce vârstă aveți, dar simt cum ne leagă trainic același fior: căutarea neprihănită, a credinței. Când mă adresez DV., figură strălucită a României și a cărării de aur numită căutarea adevărului, …mă leg de spiritul și filonul arhaic care altoiește spiritualitatea DV. Nu pe autorul Maitreyi îl caut, nici pe cercetătorul înțelepciunii indiene, ci pe Mircea Eliade, izvorul care caută izvorul, pe acesta îl revendic acum, așezându-le tabla conștiinței mele, înfiorat de lumina rațiuni și de strălucirea sa…Eu sunt pe cărare, suntem amândoi vizionarii utopiilor nepieritoare, care țintesc nu numai viziunea unui stat ideal, conceput ca ultima rațiune, dar solicităm destinului o adâncire mai acută, numită: omul ideal. Dacă găsiți că truda mea merită încurajare, vă rog frumos să fiți la dreapta mea, care-i dreapta Domnului și a adevărului. Nu mă lăsați singur să-mi caut cărarea. Ne vom întâlni pe drum, prieteni și idei. Dăruiți-mi o bucățică din lumina tiparului. Atunci vom colabora, vom redeveni oameni. Căci om înseamnă cel care-și caută fratele. Pentru propria înălțare”.
7 decembrie 1958
Citiți și:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Valentin Boeru ar fi împlinit azi 70 de ani: ”Lumea smintiților, la putere”
Călin Georgescu, mesaj de om de stat cu valențe internaționale de 9 mai: PACEA înseamnă BIRUINȚĂ
Prof. Viorica Bălteanu: Poliedricul Lucian Blaga deranjează?
Ce au făcut ungurii când au intrat în Oradea? Au demolat statuia lui EMINESCU. FOTO cu sculptura distrusă și ce spunea Octavian Goga despre primul bust al lui Eminescu în Transilvania română. RĂZBOIUL CONTRA STATUILOR
Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit
Octavian Goga nu a fost antisemit ci a vrut să aplice în România ceea ce face acum Donald Trump cu imigranții ilegali din SUA. Marele Român, poetul Unirii și al pătimirii noastre, urât și azi de toți dușmanii României (1 Aprilie 1881 – 7 Mai 1938)
Recomandările noastre
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Cultură Eveniment Istorie Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Mircea Eliade Rabinul Șafran
Subiecte: antisemitism inventat Mari români
Organizații: Mișcarea Legionară Poporul Român
Tip conținut: Știri



Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)