Cînd am citit prima oară pasajul în care Ion Gavrilă descrie moara din Galtiu în care a stat ascuns 15 ani, mi-am închipuit-o ca pe hardughie din lemn, aflată pe fundul unei rîpe, un fel de magherniță sordidă, înzestrată cu o prăpădită roată de lemn, mișcată de apa rîului care trecea prin rîpă. Alături de hardughie îmi  închipuiam curtea singurului vecin pe care Ogoranu îl avea în acei ani, o curte a cărei casă se află pe un povîrniș deasupra morii, restul peisajului fiind acoperit de pîlcuri de sălcii și pomi fructiferi. Așa arăta în imaginația mea moara pe care partizanul o descrie în volumul al doilea din Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc: o căldare de vale abruptă pe fundul căreia moara stătea cuminte în mijlocul unei vegetații bogate. 

În 2014, cînd am ajuns la Galtiu ca să văd cu ochii mei moara, decepția a fost mare. Peisajul abrupt nu exista, vegetația nici atît, iar firul de apă se uscase de mult. Dealul nu era deal, ci o ridicătură care era mai mult plată decît înclinată. Locul aducea cu o palmă netedă de pămînt, neașteptat de aridă, iar moara, suferind modificări radicale în timp, arăta ca o locuință mediocră, mai mult lungă decît lată, între pereții căreia nu puteai locui decît suferind traume severe. Ca să ajung acolo, fusesem silit să trec pe sub un pod de cale ferată, pentru ca drumul de țară să stîrnească sub roțile mașinii un nor de praf pe care arșita verii îl păstra în aer mult vreme, ca pe o spuză fină ce-ți usca buzele. 

Senzația pe care mi-a lăsat-o moara era de dugheană meschină într-un loc strîmt, aflat în bătaia privirii din orice direcție l-ai fi privit. Numai un naiv ar fi putut crede că acolo te poți ascunde timp îndelungat. În plus, peisajul acela pleșuv, aproape golit de vegetație, avea o înfățișare deprimantă, în preajma căruia nu aș fi putut sta multă vreme. Pe scurt, locul acela nu-mi plăcea defel, părîndu-mi-se dezolant de prozaic. Un loc meschin, potrivit pentru un vagabond dornic de colțuri de mahala, dar nu pentru un erou de rangul lui Ogoranu. 

Fără să-mi dau seama pe moment, tocmai secimea deprimantă a locului pleda pentru puterea lăuntrică a lui Ogoranu. Să stai ascuns într-o dugheană pe care oricine o putea supraveghea de la distanță, și asta pe muchia unui tăpșan aflat în plină cîmpie, unde nici un element de camuflaj nu-ți sărea în ajutor – detaliul acesta era suficient ca să miroși stofa pesonajului nostru. Nici dacă ar fi cautat să se ascundă în Bărăgan, Ogoranu ar fi găsit un loc mai neprielnic ascunderii. Mai mult, netezimea decorului era în contrast izbitor cu măreția munților pe care îi lăsase în urmă după risipirea grupului de luptători. Și atunci am intuit că, destinat prin privilegiu de calități să supraviețuiască în orice condiție, Ogoranu s-ar fi putut ascunde oriunde. În gaură de șarpe, în crîng de pădure, în grotă de bolovani sau pe amărîtul acela de dîmb pe care stătea moara din Galtiu. Puterea lui Ogoranu de a se adapta împrejurărilor îl făcea ca mai devreme sau mai tîrziu să ajungă să le domine.

De la moară, sub îndrumarea unui localnic, am ajuns la cimitirul în care se i afla mormîntul. Același peisaj tern te întîmpina din toate părțile: coroane din flori artificiale, de o odioasă alură cromatică, acopereau crucile, în vreme ce mormîntul luptătorului, cu dala de ciment acoperită de o panglică de tricolor decolorat, lăsa ca un brad mic să-și ridice tulpina din chiar pămîntul în care luptătorul fusese îngropat. În serbezimea decorului, simbolul acesta  – bradul crescînd din groapa lui Ogoranu – , era un act cu totul inspirat, compensînd sub unghi heraldic platitudinea stearpă a cimitirului. Ca o prelungire a volumului său de memorii, din cripta lui Ogoranu creștea un brad verde, ca o ilustrare peste timp a îndărătniciei uluitoare cu care partizanul nu se lăsase înfrînt.

 De la brad privirea mi-a alunecat pe coroanele de flori artificiale, pe lespezile de ciment al celelaltor morminte și pe mulțimea de cruci sordide, făcute toate după același calapod sinistru, care definește prostul gust cu care înțelegem să ne împodobim cimitirele. Am simțit cu puterea evidenței că cimitirul acela nu-l merita pe Ogoranu, că locul lui nu trebuia să fie acolo, ci într-o capelă pe un vîrf de munte, dacă nu la răscrucea unor drumuri din Țara Făgărașului, spre a aminti trecătorilor de formidabilul luptător care se născuse odată pe acele meleaguri. Apoi mi-am zis, ca sub un imbold de revoltă spontană, că în fiecare capitală de județ ar fi trebuit să i se ridice o statuie, spre a suplini în piatră golul de memorie de care numele lui era înconjurat. Și cum priveliștea sordidă a cimitirului din Galtiu nu o puteam schimba, cum statui în numele lui nu puteam ridica în fiecare capitală de județ, mi-am spus atunci că nu-mi rămînea decît să scriu despre Ogoranu. Dar nu oricum, ci repovestindu-i memoriile așa cum le înțelesem eu. Ceea ce tocmai fac în foiletonul pe care ActiveNews îl găzduiește prin bunăvoința domnului Mihai Șomănescu. Din episodul viitor voi relua firul întîmplărilor din Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews