ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După cum ActiveNews a relatat zilele trecute, unul din numele pe care Institutul „Elie Wiesel” l-a nominalizat pentru a fi șters de pe clădirile și instituțiile publice este cel al generalului Gheorghe Jienescu, unul dintre eroii Primului Război Mondial.

ActiveNews vă oferă, grație domnului colonel (r) Alesandru Duțu, o scurtă biografie a celui care a fost supranumit „O podoabă a aviației”. Mai precis, este vorba despre capitolul care îi este dedicat în volumul „Drama generalilor români”, 1944-1964, scris de Alesandru Duțu și Florica Dobre, apărut la Editura Enciclopedică, București, 1997.
 

Născut la Rast, în județul Dolj, la 16 septembrie 1895, a urmat, în perioada 1914-1915, Școala militară de ofițeri de rezervă. În primul război mondial s-a remarcat, cu Regimentul 1 Dolj, ca sublocotenent și locotenent în rezervă, în luptele duse pe valea Cernei în 1916, la Mărăști, Târgu Ocna și Mărășești în 1917, fiind decorat cu ordinul „Steaua României”, cu panglică de Virtute Militară.

Detașat la Serviciul Aviației (la 1 octombrie 1917), a fost trimis în Franța, unde a sosit la 12 februarie 1918, pentru a urma Școala de pilotaj. La 22 aprilie, a fost trimis în Anglia, la Oxford, unde a urmat, până la 4 iunie, Școala Tehnică și de Zbor. Revenit la Paris, s-a angajat ca voluntar în armata franceză, în Regimentul 1 ,,étranger”, fiind detașat la Corpul aviației franceze, în perioada noiembrie 1918 - mai 1919. În Franța a absolvit și Școala de acrobație de la Pau.

Înapoiat în țară (1 septembrie 1919), s-a prezentat la Grupul 4 aviație (20 august) pentru a obține din nou brevetul de pilot. S-a dovedit a fi un foarte bun pilot, maiorul A. Popovici, comandantul Grupului 4 aviație instrucție, caracterizându-l astfel: ,,Calm, foarte îndrăzneț. Inteligent, cultură generală remarcabilă, cultură specială tehnică, încă mai frumoasă. Educație perfectă. Disciplinat și ținută ireproșabilă. Este dintre puținii trimiși în Franța pentru pilotaj, care au făcut mare cinste țării. Pilot excelent și desăvârșit. I se poate încredința orice misiune oricât de grea”. 

La 1 noiembrie 1919 a fost repartizat ca pilot de vânătoare la Escadrila 7 din Grupul 5 vânătoare, fiind apoi activat și numit comandant al Escadrilei 6 din Grupul 3 aviație de luptă. Brevetat și observator aerian în urma absolvirii școlii de specialitate (1 iulie 1921) a fost fiind considerat de maiorul A. Giosanu, comandantul Grupului 3 aviație de luptă, ca un ,,ofițer distins al Aeronauticii, dotat cu prea frumoase calități sufletești și ostășești”. A fost considerat mereu de șefii ierarhici un ,,prea bun pilot de vânătoare, un excelent și fin acrobat”, care zbura ,,cu tot dragul și cu toată convingerea”. În 1922 comandantul Grupului 3 aviație de luptă îl considera „Pilot desăvârșit, comandant de unitate perfect”, ,„ofițer cult și în orice moment prezent la datorie”, care constituia „prototipul elementului complet din arma noastră”.

Cu asemenea notări, promovarea sa în funcția de director al Școlii de pilotaj de la Tecuci, în 1923, nu a mai surprins pe nimeni, căpitanul Gheorghe Jienescu având posibilitatea să instruiască, până în 1926, patru promoții de piloți ai armatei române. 

După absolvirea Școlii Superioare de Război, în 1928, a fost încadrat în Flotila de luptă, dovedindu-se un eminent aviator, „o podoabă a aviației”, în anul următor participând la raidul Micii Antante. Generalul Iosif Iacobici, șeful de stat major al Inspectoratului general al Armatei de Uscat, Marinei și Aeronautici, l-a considerat (1931) „as al Aviației” și un „element de mare nădejde” al armei, peste doi ani (1933) generalul Ion Sichitiu, comandantul Forțelor aeriene, apreciindu-i, „perseverența către tot mai bine”.

După ce a îndeplinit funcția de director de studii și de profesor la Școala Superioară de Război (1933-1934) a fost numit comandant al Flotilei de luptă, participând la toate manevrele regale, unde echipajele sale au dovedit că ,,sunt bine instruite, cu adevărat pregătite pentru război”, așa cum aprecia generalul Beroniade. În 1935, a condus cele trei echipaje românești în raidul București - Capetown, care s-a desfășurat în condiții excelente. 

După declanșarea celui de-al doilea război mondial i s-a încredințat (1 aprilie 1940) comanda aviației de luptă (constituită din aviația de bombardament și de vânătoare), funcție în care a depus un efort extraordinar pentru a defini ,,toate cauzele relelor”, a convinge autoritățile ,,de nevoia completării lipsurilor”, a stimula „avântul zburătorilor” și a le completa instrucția. La scurt timp (6 iunie 1940) a fost numit șef de stat major al comandamentului Forțelor Aeriene, dovedind, în aprecierea generalului aviator Constantin Celăreanu, ,,aceleași frumoase însușiri profesionale și morale ca și în trecut”. 

Considerându-l un „ofițer excelent”, generalul Ion Antonescu l-a numit, la 14 septembrie 1940, subsecretar de stat pentru Aer și Marină, iar la 27 ianuarie 1941 subsecretar de stat al Aerului, menținându-l în funcție până la 23 august 1944, datorită calităților și priceperii dovedite în decursul unei prestigioase cariere militare.

La 22 iunie 1941, când armata română a intrat în război pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, generalul Gheorghe Jienescu a adresat următorul mesaj aviatorilor români: „Zburători, onoarea de a purta la biruință, pe cerul românismului, cocarda tricoloră vă aparține. Consemnul zilei este: echipajul care a terminat muniția în încleștarea luptei și nu vede victoria se proiectează cu mașina în pasărea dușmanului. Tineret zburător, țara întreagă așteaptă de la voi întreg sacrificiul. A sosit ziua marilor înfăptuiri. Dați faptei noastre motiv de legendă. Le-ați făcut și în timp de pace, sunt sigur că le veți face fără șovăire și în timp de război pentru a merita încrederea pe care Regele, Conducătorul și Țara au avut-o întotdeauna în voi. Tineret zburător, sună buciumurile și codrii răsună, uruie cerul. În cântec de motoare, cântecul națiunii, la arme, la manșe, cu Dumnezeu înainte!”.

În timpul războiului a militat pentru realizarea unei cât mai bune organizări, dotări și instruiri a aviației române, la 14 noiembrie 1941 fiind decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III-a. În același an a fost înaintat la gradul de general de escadră aviator, iar peste 3 ani (1944) la gradul de general comandant aviator.
În seara zilei de 23 august 1944, imediat după arestarea mareșalului Ion Antonescu și constituirea noului guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, a fost destituit din funcție, stabilindu-i-se, a doua zi, pază la domiciliul din Strada Muzelor nr. 13. 


La 29 ianuarie 1945, Jurnalul nr. 189 al Consiliului de Miniștri a inclus pe lista persoanelor ,,bănuite de dezastrul țării și deferirea lor acuzatorilor publici spre cercetare și instrucție” (la nr. 55) pe generalul aviator Gheorghe Jienescu, fostul subsecretar de stat al Aerului (1941-1944), una din personalitățile aviației militare române. Alături de el figurau foștii miniștri ai guvernării Ion Antonescu și alte personalități de prestigiu ale vieții politice, științifice și culturale române.

Aflat de la 23 august 1944 sub pază militară la domiciliul din Strada Muzelor nr. 13, generalul Gheorghe Jienescu a fost transferat (12 februarie 1946) în arestul închisorii Malmaison din Calea Plevnei, după care, la 9 martie același an, a fost mutat în închisoarea Comandamentului Militar al Capitalei.

Peste câteva luni (28 august 1946), Parchetul Militar al Curții de Apel București, Cabinetul 11 instrucție, a emis Ordonanța nr. 17 care preciza că generalul nu este cazul să fie pus sub urmărire pentru vreo infracțiune prevăzută și sancționată de Legea nr. 312/1945. Ca urmare s-a dispus clasarea cercetărilor.

Aceasta a fost însă numai pe hârtie, deoarece în octombrie același an a fost judecat de Curtea de Apel București, Secția 9, care l-a condamnat, prin Decizia nr. 160 din 9 octombrie 1946, la 20 ani temniță grea și 5 ani detenție riguroasă. În aceeași zi, generalul Gheorghe Jienescu a fost mutat în penitenciarul Văcărești. Prin aceeași decizie au mai fost condamnați, fiecare la câte 10 ani temniță grea, generalii Grigore Georgescu, Ioan Sichitiu, Constantin Șt. Constantin, Victor Iliescu, Nicolae Șova și Ioan Arbore și ei foști demnitari în timpul guvernării lui Ion Antonescu. 

Pedeapsa generalului aviator Gheorghe Jienescu avea să fie confirmată și prin Decizia criminală nr. 27 din 6 februarie 1948 a Curții de Apel București, Secția 9, care l-a acuzat că „a militat pentru hitlerism, dând putința trupelor germane să se aprovizioneze din România cu benzina necesară desăvârșirii scopurilor lor politico-militare”, că activitatea ce a desfășurat era în legătură cu „pregătirea, declararea și continuarea războiului și cuprinde: permiterea trupelor germane operative să intre pe teritoriul țării și pregătirea atacului contra U.R.S.S”, că a contribuit „cu fapte proprii la aservirea vieții economice a țării”.

Recursul făcut împotriva acestei decizii a fost să fie respins de Curtea Supremă, Secția Penală, prin Decizia nr. 1 510 din 7 august 1948. Cei care au dat sentința au ignorat total faptul că generalul Gheorghe Jienescu avusese în timpul războiului cu totul alte atribuții, că nu participase la niciun genocid și nu săvârșise nicio crimă de război.
Bolnav, cu sănătatea zdruncinată, ca majoritatea deținuților, Gheorghe Jienescu avea să fie mutat succesiv în penitenciarele Aiud (8 martie - 16 noiembrie 1947), Văcărești (17 noiembrie 1947 - 8 martie 1948), Aiud (9 martie 1948 - 1 aprilie 1958), Râmnicu-Sărat ( 1 aprilie 1958 - 13 aprilie 1963) și Gherla ( 13 aprilie 1963 - 18 aprilie 1964). 

La 29 iunie 1948, înmatriculat la nr. 487, cerea medicului penitenciarului Aiud să intervină pentru a i se da ,,cutia de lapte condensat ce mi-a fost reținută din pachetul de alimente sosite la 28 iunie”. Preciza că laptele îi era „absolut necesar, impus de starea în care mă aflu: tensiunea maximă, peste 22, umflarea picioarelor”. 
Puțin mai târziu, la 6 august 1948, tot la Aiud, ,,total slăbit și anemiat”, suferind de amețeli și cu stări de vomă, după ce fusese bolnav de tifos exantematic, ruga directorul penitenciarului să-i aprobe eliberarea unui ,,carnet de regim” și procurarea, „zilnic, prin Serviciul sanitar” a unui litru de lapte pentru care soția sa depusese deja suma necesară la administrația penitenciarului. 

La 13 noiembrie 1956, considera că în funcția de subsecretar de stat al Aerului se aflase în „serviciu comandat, fiind ofițer activ”, și cerea, nu îndreptarea ,,unei judecăți care mă pedepsește atât de grav”, ci să i se recunoască „cel puțin, timpul de arest preventiv”, fără mandat de arestare, în care se aflase de la 24 august 1944 până în mai 1946. 

Bolnav a fost și în închisoarea Râmnicu-Sărat, unde a fost înmatriculat la nr. 12 și plasat în celula nr. 36. Din referatul întocmit de medicul închisorii, la 14 august 1958 rezultă că fusese adus de la Aiud într-o ,,stare preparalitică, din cauza unui spasm prelungit pe fond de hipertensiune arterială crescută la maxim (25/15)”. Deși i se recomandase ,,regim și pat permanent”, deși pe Referatul medicului se pusese rezoluția ,,Se aprobă”, în realitate nu i s-a permis să i se îngrijească sănătatea. Mai mult, la 27 august 1958, a fost pedepsit cu trei zile izolare pentru că ,,dormea în pat”. La 4 noiembrie 1958 a mai fost pedepsit cu alte trei zile izolare pentru că a discutat în cameră cu voce tare. Câțiva ani mai târziu, în aceeași închisoare, la celula 23, a fost prins în timp ce ciocănea în peretele dinspre celula 24, fiind pedepsit cu cinci zile izolare. La 13 aprilie 1963, când a fost transferat la Gherla, adeverința de caracterizare menționa că ,„a fost pedepsit cu un total de 11 zile izolare pentru nerespectarea regimului de cameră și încercări de a lua legătura prin ciocănituri”.

A fost eliberat la 18 aprilie 1964, de la Gherla, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 176, după ce efectuase 18 ani și două luni de închisoare, cu puțin timp înainte de a împlini 70 de ani, stabilindu-se în str. Franklin nr. 17, într-un apartament cu două camere în care locuiau, din 1948, soția - Vasilica Maria Jienescu - și fiica sa - Ileana Maria Ana - Carp. La 30 noiembrie 1970 s-a mutat, împreună cu familia, în str. Boteanu, nr. 3 B, la demisol, în apartamentul nr. 23.

În anii care au urmat a trebuit să facă mari eforturi pentru a i se reda pensia militară care îi fusese acordată în aprilie 1945 și pe care o primise până în august 1948, când a fost condamnat definitiv. După eliberare, prezentându-se la Casa Generală de Pensii pentru a se informa ,,în legătură cu drepturile ce socoteam că mi se cuvin” i s-a răspuns, la 18 august 1964, prin Decizia nr. 10 904/R, că cererea i-a fost respinsă deoarece se încadra în prevederile art. 132, lit. a) din Regulamentul de aplicare a decretului nr. 293/1959. Fără rezultat a rămas și Memoriul adresat Consiliului de Stat.

Insistând în obținerea dreptului ce i se cuvenea, generalul Jienescu preciza următoarele în contestația făcută în octombrie 1964 : 
„După executarea pedepsei, la vârsta de 70 de ani, supraviețuiesc grav bolnav, cum dovedesc cu certificatul medical nr. 1 282/17 iulie 1964: semipareză dreaptă, ateroscleroză cu tulburări de origine cerebrală, tulburări nevrotice, stare care nu-mi mai permite să execut o muncă normală și nici cel mai mic efort fizic pe care cu drag l-aș executa dacă aș putea. Cu certificatul nr. 39 901 din 19 august 1964 al Sfatului Popular, Raion 30 Decembrie, Secția Financiară, dovedesc că nu am avut și nu am nici o avere de nici un fel. Soția mea, evacuată din casa dotală, după o muncă de 11 ani, bătrână și bolnavă, are o pensie de 263 de ani lunar, care nu-i ajunge nici pentru întreținerea ei. Vă rog cu toată condescendența a se reexamina cu toată obiectivitatea cazul meu și a mi se acorda posibilitatea materială cu care să-mi pot duce zilele până voi închide ochii”. Și de această dată, contestația i-a fost respinsă. 

În baza hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1 026 din 25 decembrie 1964 a primit însă un ajutor de 350 lei lunar. Pensia, care i se cuvenea de la început, i-a fost acordată de la 1 ianuarie 1967, în cuantum de 2 249 lei lunar.

Până la arestare și condamnare nedreaptă, cariera militară îi oferise momente de satisfacție și glorie. 
Ca o mică reparație morală, în semn de prețuire a personalității și activității sale, Școala gimnazială din localitatea Rast, județul Dolj, îi poartă, în chip firesc, numele (pe care astăzi Institutul „Wiesel”, îl vrea șters - n.n).