La Plenara C.C. al P.C.R. din ianuarie 1946, consacrată pregătirii alegerilor din 19 noiembrie, Dumitru Coliu, șeful Secției pentru Probleme Militare a C.C. al P.C.R., afirma: „Cadrele din armată de ofițeri și subofițeri, prin educația lor, sunt elemente ostile regimului democratic, o parte din convingere, iar altă parte importantă fiind sub permanenta influență a cercurilor reacționare sau din cauza legăturilor pe care le au”. Exista o singură soluție, aceea „de a izola și neutraliza, în rândul cadrelor armatei, a elementelor reacționare și apoi de a da lovitura prin epurație”.  

Astfel, a fost înființat Inspectoratul General al Armatei pentru Educație, Cultură și Propagandă (E.C.P.), transformat apoi în Direcția Superioară Politică a Armatei, la conducerea căruia au fost numiți vechi ilegaliști, „tovarăși de încredere”. E.C.P.-iștii, proveniți îndeosebi din diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horea, Cloșca și Crișan”, create în U.R.S.S., au fost atașați tuturor unităților militare, cu rolul de a întocmi liste cu ofițerii ostili regimului și partidului comunist. Primele epurări de amploare au avut loc în vara anului 1946, fiind vizați în principal militarii decorați pentru faptele lor de arme pe frontul de Răsărit. Legea privind trecerea în cadrul disponibil a 40% dintre ofițeri (5.404 din armata de uscat, 1.996 de la aviație și 200 de la marină) a fost publicată în „Monitorul Oficial” din 16 iunie 1946. După apariția legii, au fost întocmite liste cu ofițerii ce urmau a fi deblocați. 1.543 dintre ei și-au prezentat demisiile de onoare. Ȋn locurile rămase libere aveau să vină tineri gata să accepte compromisuri și „dedublări”, „pentru a-și putea menține situația socială”.

„Eram tânăr locotenent de 25 de ani în armata geniului, făcând parte dintr-o unitate de consrucții Căi Ferate, cu sediul în Chitila, la 10 km de București.

Fiind numit să asigur securitatea unei secții de votare, din afara Bucureștiului, sunt trimis, cu circa o săptămână înaintea alegerilor, să particip la un așa-numit instructaj, care a avut loc în cazarma Regimentului 6 „Mihai Viteazu” din Calea 13 Septembrie.

Instructajul a durat mai multe ore, în care generali și ofițeri superiori ne-au lămurit în mod detaliat unde vom merge, cum ne va fi misiunea, cum vom proceda, ce datorii sfinte avem față de patrie. Suntem prelucrați despre covârșitoarele datorii militare pe care le vom avea pentru buna desfășurare a alegerilor, atrăgându-ne atenția asupra dificultăților care vor apărea, deoarece poporul nu este suficient de lămurit. Generalul ce ne instruiește nu uită să ne și amenințe cu urmărire grave ce ne pasc, inclusiv îmbrăcarea hainelor civile, a doua zi după alegeri, dacă nu ne vom conforma întocmai dispozițiunilor primite.

La nevoie, ni se spune, vom apela chiar la deschiderea focului, numai și numai ca alegerile să se desfășoare în bune condițiuni.

La sfârșitul ședinței primim și instrucțiuni scrise, cu secții de votare unde urmează să ne deplasăm și să ne îndeplinim misiunea.

Sunt repartizat la secția de votare din Brezoaiele, comună mare la cca 30-40 km de București și, ca „tacâmul” să fie complet, într-un plic primim și o sumă de bani, care reprezintă cam două salarii ale gradului pe care-l aveam. Deci să fie clar, că suntem și cumpărați pentru ce ne așteaptă. 

Ȋntors la unitate, în Chitila, încep pregătirile: stabilirea efectivului de militari, instructajul, dotarea cu echipament, armament și muniție de război, foi de transport pe CF, precum și rații de hrană rece. Eu, ca șef, sunt dotat cu pistol Browning, subofițerul și soldații (cca 20) cu armamentul din dotare, puști cu baionetă, plus una pușcă-mitralieră.

Plecarea spe comuna Brezoaiele se face cu câteva zile înainte, cu trenul și pe jos – o mică porțiune de la stație la comună.

Spre surprinderea mea, comuna este mare și renumită din punct de vedere economic, prin cultivarea verzei, care aprovizionează în mare parte Capitala.

Organele locale și oficialii, primarul, învățătorul și alte câteva persoane, sunt și ele bine instruite și știu ce au de făcut. Trupa este cazată în condițiuni satisfăcătoare la școala elementară din comună, unde vor avea loc și alegerile, iar eu în locuința învățătorului, unde voi lua și masa cât voi sta în comună.

Mă lămuresc că organele oficiale locale, și mai ales primarul și învățătorul, sunt în slujba regimului comunist, deja instalat. Totodată cunosc și alte organe oficiale, venite ca și mine de la București. Printre ele, președintele comisiei de votare, jurist de profesiune.

De la început îmi dau seama că voi face parte dintr-o cloacă mai mult sau mai puțin comunistă.

Ȋn zilele premergătoare alegerilor, se petrec pregătiri intense, care mă conving că totul se face pentru ca alegerile să fie câștigate de regimul comunist, instalat încă de anul trecut. Eu însumi, care prin convingere și educație sunt anticomunist, trebuie să accept situația unui compromis, a unei dedublări, pentru a-mi putea menține situația socială. Totuși, mă consolez că mai toți din jurul meu joacă aceeași carte.  

Ȋn seara zilei dinaintea alegerilor, sunt obligat să țin, alături de alții, la căminul cultural al comunei, un discurs în fața unor zeci de țărani, în care sfătuiesc electoratul să fie cuminte și să se conformeze dispozițiilor primite de la oficialități. Bineînțeles că mi se atrăsese atenția să fac și unele aluzii de propagandă pentru regimul instalat de „eliberatorii” noștri comuniști.

Ȋntr-o situație extrem de dificilă sunt pus atunci când persoane oficiale care fac parte din comisia de votare apelează la mine ca să fac unele arestări din mijlocul opoziției, adică al reprezentanților partidelor PNȚ și PNL, care erau cele mai primejdioase pentru regimul care se instalase. Deși sunt de mult timp lămurit de ce trebuie să se întâmple cu țara și poporul nostru, totuși sunt total șocat atunci când mi se indică și modul cum trebuie să procedez pentru arestarea lor. Simplu pentru ei, dar total inacceptabil pentru mine. Să le introduc arme în buzunare și apoi să-i arestez pentru port ilegal de arme. Incredibil, dar adevărat. Desigur că refuzul meu a fost categoric, deși îmbrăcat într-o oarecare diplomație, pentru a nu-mi demasca ostilitatea. Spre bucuria mea, nu au mai insistat, însă m-au convins că mă așteaptă zile grele în misiunea pe care o aveam.

Ȋn fine, a sosit și „istorica” zi de 19 noiembrie 1946, zi frumoasă, însorită, însă cu multe semne de întrebare, deși eram convins că nu poate avea decât un singur ezultat: victoria forțelor comuniste, prin falsificare.

Ȋncă din zori, începe votarea. Țăranii, în ordine, disciplinați, stau la coadă în fața școlii, unde este secția de votare a comunei Brezoaiele, care cuprinde multe sate. Țăranii stau tăcuți, dar cu mari speranțe de mai bine. Sunt tânăr, dar totuși citesc pe fața lor încrederea pe care o au în rezultate. Ȋi compătimesc că sunt atât de naivi și mai cred într-o schimbare.

Totul decurge bine și fără probleme pentru mine, în special în cursul dimineții. Masa o luăm pe rând la domiciliul învățătorului, care locuiește în incinta sălii. Soția învățătorului este o bună gospodină și ne servește cu toate bunătățile. Mă gândesc că și învățătorul, ca și celelalte oficialități ale comunei, sunt tot așa de bine instruite ca și mine. Aud că numai primarul ar fi comunist veritabil.

Secția de votare se prezintă astfel: într-o clasă mare de școală, la catedră, lângă urnele de vot, stă președintele împreună cu ceilalți membri ai comisiei de votare, care își fac conștiincios datoria și sarcinile pe care le au. Ȋn băncile din față stau bătrânii înțelepți ai comunei, care sunt reprezentanții partidelor istorice și care asistă la modul de desfășurare a alegerilor. Sunt liniștiți – parcă ar ști ceva - îmbrăcați în constume naționale. Pe perete opus ferestrelor, sunt cabinele de votare, cu perdele. Fiindcă va trebui ca și eu să votez, le studiez cu atenție pentru a avea siguranța unor alegeri libere. Deci, este clar că la cabine nu se poate face nimic și țăranii vor putea vota pe cei pe care-i doresc să ne conducă. Dar și în faza asta, spre surprinderea mea, apare înșelăciunea și dorința de falsificare a voturilor.

Ce este mai tragic este că se folosesc de persoana mea, oficialitate îmbrăcată în uniformă militară: la un moment dat, fiind în fața unei urne, mi se atrage atenția de către președintele comisiei să stau și să o maschez. Se introduc astfel, eu fiind în postura de paravan, sute de voturi pentru Frontul Democrat Popular.

Mai târziu am aflat că cel puțin 500 de voturi au fost introduse astfel, în mod fraudulos.

Conștiința mea va avea de suferit că sunt părtaș la aceste falsificări, care sunt convins că s-au făcut în toată țara. Răsuflu ceva mai ușurat atunci când intru într-o cabină și bineînțeles că votez împotriva „Soarelui”, pentru „Ochi”, care este semnul electoral al Partidului Național Țărănesc. Mai târziu voi constata că tot ce făceam noi era o mare parodie, fiindcă totul era inutil, rezultatele fiind dinainte sabilite.

Ȋn după amiaza zilei am avut câteva situații mai tensionate, când țăranii băuți căutau să producă dezordini prin lozinci anticomuniste. Bucuria mea a fost deplină, fiindcă până la sfârșitul votării nu am mai avut nicio situație penibilă, când ar fi trebuit să intervin, așa cum am aflat mai târziu că s-a întâmplat la alte secții de votare.

Ȋn fine, a venit și închiderea secției de votare, spre miezul nopții când, în prezența oficialităților secției, dar și ale comunei (au asistat și jandarmii din sat), a delegațiilor partidelor de opoziție, s-au desigilat urnele și a început numărătoarea voturilor.

Ore întregi, până aproape spre ziuă, am asistat cu toții la repartizarea voturilor pe partide, precum și la numărarea lor.

Cam toată lumea era optimistă că minunea se va produce, și iaca, așa a și fost. Pe primul loc, cu voturile cele mai multe, s-a stabilit a fi Partidul Național Țărănesc al lui Maniu, cel care lupta din greu dar cu fermitate împotriva regimului instalat, cel comunist.

S-au consemnat într-un proces verbal rezultatele, spre bucuria de nedescris a majorității delegaților din sală. Spre surprinderea mea, și-au manifestat bucuria și jandarmii comunei, ceea ce mi s-a părut o mare imprudență.

Fulgerător, în toată comuna s-a răspândit rezultatul votării, adică victoria P.N.Ț-ului lui Maniu. Cel apreciat și respectat de întreg popororul român.

Pe ulița principală, care trecea prin fața școlii primare, unde ne aflam, cu procesul verbal încheiat și semnat de toți factorii de răspundere, și-au făcut curând apariția grupe de țărani cu pancarte și steaguri multicolore și strigând „Trăiască PNȚ”, „Trăiască Maniu” și „Jos comuniștii”.

Sunt invitat de unii delegați ai Partidului Național Țărănesc, așa cum era tradiția, să merg cu ei la cârciumă la un pahar de băutură, pentru a ne exprima cu toții marea bucurie că, în fine, comuniștii au fost învinși și vom scăpa de ei. Am fost prudent și i-am refuzat, spunându-le că voi veni ceva mai târziu, fiindcă mai aveam ceva treabă. Prudența îmi spunea că nu se poate să nu se întâmple ceva. Și, într-adevăr, așa a fost, fiindcă nu se făcuse bine dimineață când o mașină încărcată cu ofițeri și militari din Ministerul de Interne s-a oprit în fața secției de votare. Ne-au luat procesele-verbale întocmite de noi, le-au rupt și au întocmit imediat alte procese-verbale, cu rezultatele care trebuiau consemnate, mai dinainte stabilite.

Ȋmi amintesc că am primit indicații clare pentru păstrarea secretului, ne-am notat rezultatele ultime, stabilite de organele de represiune ale Ministerului de Interne și am trecut fiecare la pregătirea închiderii secției și părăsirea localității.

Ȋn fine, bâlciul s-a terminat. Transportați cu căruțele până la gară, apoi cu trenul, ne-am întors la unitate, cu misiunea îndeplinită. A doua zi, conform indicațiilor, ne-am prezentat în strada Știrbei Vodă, cam în dreptul Cișmigiului, unde era sediul Diviziei de Gardă, care avea frumoasa misiune de a centraliza rapoartele noastre, cuprinzând cele două rezultate, cel real și cel mistificat.

Și, cu aceasta, am încheiat un episod important al parodiei prin care se instaura, pentru 45 de ani, un regim legalizat prin fraudă.” (Dumitru Mitchievici, 19 aprilie 1996, București)

Sursa: 

1. Analele Sighet 4, „Anul 1946 – Scrisori și alte texte” - Fundația Academia Civică, 1997

2. „Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală”, vol. I, Editura Argonaut, Cluj, 2006

VA URMA: Cum s-a votat la Avrig și ce muncă de lămurire duceau trepădușii comuniștilor prin satele românești.