Instalați printr-o uriașă fraudă electorală în fruntea țării, comuniștii au declanșat imediat campania pentru desființarea partidelor de opoziție. Prin teroare, diversiuni și arestări, folosind metode sovietice. Ȋn primăvara anului 1947 au fost reținuți membri ai P.N.Ț., P.N.L. și P.S.D.I., dar și alți oameni care, deși neînregimentați politic, erau considerați „reacționari”. Ȋn aceeași perioadă, Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., punea la cale un plan pentru a trimite în străinătate „un fel de guvern în exil, purtători de cuvânt ai intereselor românești”, după cum mărturisea, în 1993, Corneliu Coposu. Intenția a ajuns la cunoștința Serviciului Special de Informații (S.S.I.) de pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri care, cu foarte multă abilitate, a reușit să creeze o diversiune: Operațiunea „Tămădău”.

Varianta oficială a acestui moment istoric deosebit de important a rămas consemnată într-un raport întocmit, chiar în ziua fatidică, de 14 iulie 1947, de Mihai Zaharia, șeful Secției III Contrainformații din S.S.I..

„Privește: Ȋncercarea de evaziune aeriană a conducătorilor național - țărăniști.

1) Acum circa o săptămână, dl. col. Popescu, directorul Siguranței, m-a chemat la dânsul, cerându-mi să ne consultăm într-o problemă foarte importantă.

Ȋn discuția care a avut loc, dl. col. Popescu mi-a arătat că s-a prezentat la dânsul un pilot militar care i-a făcut cunoscut că, printr-un coleg, un inginer cu numele Popescu și dr. Gafencu, de la Spitalul Colțea, le oferă o sumă importantă de bani dacă acceptă să ducă, cu un avion pe care îl vor pilota, șapte persoane în Turcia.

Col. Popescu se arăta foarte neîncrezător față de informația care i s-a dat, găsind-o prea ușuratecă, mai ales că se vorbea că între cele șapte persoane care urmau să zboare erau și doi foști miniștri și un «viitor prim-ministru».

De asemenea, dl. inspector Nicolschi, care era de față, s-a arătat foarte sceptic și chiar dezinteresat, afirmând ca a mai avut asemenea informațiuni, însă nu le-a dat nici o importanță. Eu am insistat, arătând că, după experiența pe care o am, cazul mi se pare foarte verosimil, ținând seama de ușurința cu care vechii politicieni fac asemenea acte.

Am căzut atunci de acord ca col. Popescu și cu mine să cercetăm împreună pe pilotul care aducea informația, pentru a ne da seama de seriozitatea ei. Dl. Nicolschi s-a dezinteresat complet.”

(N.r. – Pilotul care „a adus informația” era Romulus Lustig. Avea 29 de ani și era adjutant aviator, instructor de zbor al escadrilei de avioane I.A.R. 39, din cadrul Grupului de Aero-Transport Giulești – București. Era locțiitor al șefului E.C.P. pe unitate și membru al P.C.R.. După 1948, Romulus Lustig a intrat în miliție și a fost promovat până la gradul de colonel, în cadrul Inspectoratului General al Miliției, unde a lucrat în echipa celebrului Dumitru Ceacanica.)

2) După două zile, a fost chemat în cabinetul col. Popescu adjunctul aviator Lustig, de la flotila de aero-transport (informatorul) și am procedat la adâncirea informației.

Cu această ocazie, informatorul ne-a arătat că cei doi de mai sus, și anume ing. Popescu și dr. Gafencu, au cu siguranță legătură cu un comandant al aviației militare; că sunt bine informați asupra situației și mișcării avioanelor de pe aeroporturile militare, că insistă asupra propunerii lor și chiar că urgentează executarea zborului, cheltuind cu pregătirile sume importante de bani.

Adj. Lustig împreună cu colegul lui, adj. Preda, din aceeași Flotilă, au fost invitați de mai multe ori la masă de cei doi «clienți» și după două întrevederi au fost conduși de aceștia cu un taxi spre com. Tămădău, pe șoseaua spre Călărași, unde le-au arătat un aeroport auxiliar, construit în timpul războiului și nefolosit astăzi, pe care l-au propus să-l întrebuințeze în scopul proiectat mai sus.

Planul lor era următorul:

Fiind informați că o escadrilă de șase avioane militare urma să decoleze de pe aeroporul Curtea de Argeș, spre a veni la București, ei propuneau ca cei doi piloți mai sus amintiți să facă tot posibilul spre a fi programați să conducă ei două din avioanele sus-zise, și în drum spre București să se detașeze de escadrilă, să aterizeze pe aeroportul indicat (la Tămădău) unde urmau să ia «clienții» și să continue drumul către aeroportul «San - Stefano».

Pilotul Lustig le-a răspuns că va încerca să realizeze cele propuse și le va da un răspuns în câteva zile.

Instruit fiind de noi, care am cercetat toate posibilitățile pentru ca operațiunea de capturare să reușească, Lustig a mai luat de două ori contact cu «clienții» săi care au mai adus următoarele precizii (precizări – n.n.):

Că au concursul comandorului Negrescu care le va indica și o rută precisă pe o hartă; 

Că au la dispoziție bani suficienți pentru a le asigura piloților situații foarte bune în Turcia;

Că cmd. Negrescu se opune ca să plece cu avioanele militare – pentru că vrea să ferească aviația de noi represiuni din partea sovieticilor;

De aceea, le-a făcut legătura cu pilotul civil al Președinției Chifulescu, care urma să facă primul zbor de încercare cu avionul Heinkel joi, 17 iulie a.c. și care s-a și obligat să-i servească.

Deci, dacă Lustig și camaradul lui nu-și iau angajamentul sau nu reușesc să-și procure avioane până la data de mai sus, ei se vor folosi de Chifulescu, arătând că nu pot depăși această dată.

Cum avioanele care trebuiau să pornească de la Curtea de Argeș erau mult mai greu de programat și ar fi părut suspect ca cei doi piloți din București să conducă ei avioanele de acolo spre Capitală, când existau suficienți piloți disponibili la Curtea de Argeș, am hotărât să schimbăm planul întrebuințând două avioane I.A.R. – 39, care erau cerute mai demult să vie de la Turda la București.

Aceasta apărea foarte normal, ele fiind programate mai demult, și piloții noștri fiind specialiști pe avioane I.A.R..

Deci, Lustig și camaradul lui au făcut cunoscut «clienților» lor că vor zbura cu cele două avioane I.A.R. pentru a duce medicamente de la București la Constanța, urmând ca în drum să execute evaziunea proiectată. Piloții au cerut încă o dată - pentru ca angajamentul lor să pară mai serios – să li se asigure din timp ajutorul promis pentru familie. «Clienții» le-au dat asigurarea spunând că cu o seară înainte de decolare, prin «Clubul» lor, li se vor trimite familiilor ajutoare importante.

3) De comun acord cu col. Popescu, am fixat data operațiunii pentru ziua de luni, 14 Iulie a.c., ora 6 dimineața, împărțindu-ne atribuțiile în felul următor:

a) Siguranța urma să intervină pe lângă generalul Ionescu Emanoil  (n.n. – secretar de stat pentru Aviație al Ministerului de Război în guvernul Groza), spre a programa avioanele și piloții, precum și a îngriji, prin gral Emanoil Ionescu, ca plecarea avioanelor din aeroportul Giulești să se facă fără dificultăți (fără observatori) și cu benzină numai pentru un drum de circa 40 minute și cu măsurile de securitate necesare pentru ca avioanele, din lipsă de benzină, să nu poată depăși frontierele țării.

b) S.S.I.-ul urma să intervină la organele sovietice, spre a da aprobare de zbor în ziua și la ora cerută de noi și să pregătească executarea operației. 

Ȋn acest scop, s-au făcut demersurile necesare, obținându-se toate aprobările și programările de rigoare până duminică seara, 13 iulie a.c..

Ȋn același timp, subsemnatul am făcut recunoașterea terenului și planul amănunțit de operație.

4) Operația s-a făcut cu punctualitate, conform planului întocmit, necesitând numai o mică schimbare la fața locului.

Aceasta, din cauză că «clienții», care trebuia să ocupe o anumită poziție, indicată de piloți pe aeroportul Tămădău, au rămas din prudență în cele două mașini cu care veniseră de la București, pe șoseaua spre Călărași, până în momentul aterizării avioanelor.

Ca urmare, a fost nevoie să modificăm planul de acțiune, chiar la fața locului, îndepărtându-ne de pozițiile de pornire stabilite prin plan, lucru ce a îngreuiat operația.

Totuși, operația a reușit complet, nefiind nevoie să se tragă decât focuri de intimidare.

«Clienții», în momentul când au văzut avioanele venind spre aterizare, au pornit în goană cu mașinile spre locul de aterizare, urcând o pantă de circa 50 m înălțime (diferența de nivel dintre șosea și aeroport).

Au fost prinși, percheziționați și imediat izolați următoarele persoane:

1) Ion Mihalache, vicepreședinte al P.N.Ț. – ului;

2) Ilie Lazăr, membru în delegația permanentă a P.N.Ț.;

3) Nicolae Penescu, secretar general al P.N.Ț. – ului;

4) N. Carandino, director la «Dreptatea»;

5) Lilly Carandino;

6) D-na (Fulvia – n.n.) Penescu;

7) Ing. Gh. Popescu, organizatorul evaziunii;

8) Dr. Gafencu, de la Spitalul Colțea;

9) Dumitru Borcea, comerciant;

10) E. Borcea, frate cu primul;

11) Șoferul I. Petrescu;

12) Șoferul Popa Aurel, care a mai luat parte la evaziunea aeriană a generalului Stratilescu și Comp. (n.r. – locontenent-comandor aviator Mircea Stratilescu, care reușise să-i scoată din țară, la bordul unui avion Henkel, pe Constantin Abeles, Matei Ghica Cantacuzino și Vintilă V. Brătianu)

Ȋn tot timpul operației, s-a ținut contactul prin radio cu Direcția Generală din str. Saita.

Susnumiții au fost transportați, păziți și izolați la Ȋnchisoarea Serviciului și apoi duși cu mașinile înapoi la aeroportul Tămădău și fotografiați lângă avioane (din ordinul d-lui ministru Teohari Georgescu).

După fotografiere, au fost transportați și depuși la închisoare Ministerului de Interne.

1) Imediat după sosirea la Ȋnchisoarea S.S.I., N. Penescu a cerut să i se dea hârtie, pentru a face o declarație. Ȋn această declarație scrisă, completată verbal, el a arătat că întreaga «expediție» a fost ordonată de IULIU MANIU și că el împreună cu Mihalache n-au știut nimic până în seara de duminică, 13 iulie, orele 19:00.

De asemeni, a declarat verbal că el crede că Maniu i-a împins în această «aventură stupidă» pentru a-i compromite, eliminând deci opoziția «țărănistă» din sânul delegației permanente. După o oră de încarcerare, Penescu a cerut să vorbească din nou cu dl. colonel (acest grad l-a dat subsemnatului) având să comunice ceva urgent și foarte important.

Adus în biroul închisorii, mi-a declarat următoarele:

«Sâmbătă, 19 iulie a.c., urmează să aibă loc ședința Comitetului Executiv P.N.Ț., convocată după multe ezitări de către Maniu la cererea insistentă a mea (a lui Penescu) și a lui Mihalache.

Ȋn Comitetul Executiv, ramura țărănistă are majoritatea.

Noi am convocat această ședință pentru a pune chestiunea de încredere domnului Maniu și prin votul nostru să-l răsturnăm. Noi nu suntem de acord – și în ultima vreme au fost permanente discuții – cu politica d-lui Maniu.

Vă rog să transmiteți d-lui Teohari Georgescu cele de mai sus și să-i spuneți că ar fi bine să ne elibereze până atunci, pentru a putea pregăti această ședință în interesul politic al Guvernului și al nostru.»

I-am cerut să dea în scris declarația de mai sus, el însă a refuzat, susținând că aceasta este un angajament politic pe care nu-l poate da în scris și a insistat să comunic verbal acest lucru d-lui Teohari Georgescu. A adăugat că nu este nevoie de «garanții scrise», deoarece Guvernul are în mână «pâinea și cuțitul».

Am luat act de cele de mai sus și i-am spus că voi comunica mai departe.

Plecând din biroul închisorii, el mi-a cerut să nu consider cele declarate de el ca o trădare, ci ca pe un act politic pe care avea de gând să-l facă de foarte mult timp.

2) Ilie Lazăr, în timpul când i se făceau actele pentru internare în închisoare, a declarat – neîntrebat și de față de martori - următoarele:

«Acum știu ce mă așteaptă și ca urmare mi-am făcut ultimele socoteli. Vă felicit pentru operația făcută: de data asta, ați câștigat. Și, ca să vă dau dovadă că nu vreau să ascund nimic, vă spun de pe acum că în valiza mea se găsesc documente care vor arăta adevăratul aspect al „Sumanelor Negre”.

La Pitești, în vara trecută, nu am declarat, fiindcă atunci consideram că noi suntem mai tari. Astăzi, îmi dau seama că am pierdut partida. Deci, nu mai încerc nici o scăpare. Adaug încă o dată că știu ce mă așteaptă.»

3) E. Borcea, un tânăr de 25 de ani, funcționar la C.F.R., frate cu D. Borcea, a cerut imediat după internare, să i se dea hârtie, fiindcă are de făcut o declarație senzațională. 

Anexez declarația scrisă, din care țin să remarc că numitul afirmă că a auzit o convorbire dintre Mihalache și Penescu, în care aceștia arată că pleacă din ordinul lui Iuliu Maniu.

Ȋn general, trebuie să arăt că absolut toții arestații au dovedit o lipsă completă de rezistență. 

Ȋncepând cu Mihalache și terminând cu E. Borcea, toți erau complet descompuși și dispuși să «trădeze» imediat pe Iuliu Maniu, în schimbul celui mai mic avantaj personal.”

Partea de „observațiuni” a raportului întocmit de șeful Secției III Contrainformații din S.S.I. trebuie tratată însă cu multă circumspecție, din punct de vedere al autenticității celor relatate. Nu trebuie să uităm că operațiunea de bază, cea care urmărea compromiterea P.N.Ț. și arestarea lui Iuliu Maniu, era încă în derulare. 

Dar și atunci, ca și acum, colaborarea cu anchetatorii era răsplătită cu pedepse mai mici. Vom vedea în continuare cine și câți ani a primit, pentru a intui gradul de cooperare.

Sursa: Analele Sighet 5. Anul 1947 - căderea cortinei, Fundația Academia Civică, 1997

VA URMA: Ce pedepse au primit cei arestați în Operațiunea „Tămădău” și ce i-a povestit Ilie Lazăr fiicei sale, după ieșirea din închisoare.