Denumirile lunilor la români sunt o oglindă prețioasă a istoriei străvechi. Până în secolul I a.Chr. - și local, chiar secole după - anul nou era sărbătorit de romanii păgâni pe 1 martie. De aici și denumirile unor luni precum septembrie, octombrie, decembrie etc. 

În cinstea lui Iulius Cezar și respectiv Augustus au fost date numele lor lunilor pe care le știm ca iulie și august. 
Iulius Cezar este cel care, în colaborare cu Sosigene - preot păgân și astrolog - mută începutul anului la 1 ianuarie. 

Deși acceptată în occident destul de repede, această sărbătorire a întâmpinat o anumită rezistență locală, iar în răsărit a fost ignorată în multe părți.

Anul creștin începea, asemenea celui iudaic, de la 1 septembrie. 
Această dată are următoarele motive pentru a fi socotită Anul Nou de către creștini:
- „și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi”; facerea lumii începe cu seara, ziua liturgică începe cu seara, anul începe cu "seara" anotimpurilor, adică toamna (iarna răspunde nopții, primăvara dimineții, vara zilei, bineînțeles);
- începutul toamnei este intrarea Poporului Ales în Țara Sfântă, în Pământul Făgăduinței; o dată simbolică a eliberării și mântuirii, legată de promisiunea eliberării și trecerii dintr-un timp supus răutății, în cel al libertății iubirii 
- promisiune și proorocie împlinite atunci când Hristos Iisus 
„a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească. Și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
"Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați, și să vestesc anul plăcut Domnului".” (Luca 4.16-22)

Acest An Nou a fost primit de străbunii noștri foarte devreme, dovadă fiind faptul că nu au acceptat schimbările apărute în calendarul roman din vremea lui Nero înainte.
În cancelariile Țărilor Române tot 1 septembrie era data de început a anului, așa cum era în toate Bisericile ortodoxe, în toată Ortodoxia. 

Din secolul al XVIII-lea, în vremea cumplită a domniilor fanariote, tradițiile romanești în general și tot ce este ortodox în general devin "de nedorit", "înapoiere", "primitivism" etc. În această vreme se face și trecerea la Anul Nou pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare.

De dorit ar fi ca acum românii să ia exemplul înțelept al chinezilor și, bucurându-se cu întreaga lume de 1 ianuarie, să își sărbătorească și Anul Nou Românesc, pe 1 septembrie, așa cum o făceau străbunii.