La 19 iulie 2011, în urmă cu 8 ani, a trecut la Domnul părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” Techirghiol, unul dintre cei mai importanți și iubiți duhovnici ai ortodoxiei românești.

„Nu se poate fără cruce, asta a fost, asta o recomand și asta vreau cu orice chip să trăiesc. Și cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine! Marea greșeală a oamenilor este că nu suportă suferința și nu înțeleg că este singura acțiune, singura preocupare, singura trăire împotriva a ceea ce este rău de sub patronarea diavolului. Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sfântul Teodor Studitul. Biserica are nevoie de prigoane, pentru că te trezesc, te țin prezent și te luptă.” (Arhim. Arsenie Papacioc, Veșnicia ascunsă într-o clipă, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pag58)

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, la 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost stareț la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat și dus la Suceava. După ani de detenție, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, unde a rămas până în data de 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.

„Acolo unde nu-i Hristos, este o mândrie umilită. Cel mai mare urât posibil de care trebuie să scăpăm este mândria. "Să mă vorbească lumea de bine, să nu mă bârfească!” Nu contează asta. Totdeauna trebuie să ne gândim ce părere are Dumnezeu despre noi, nu lumea. Căci asta a tăiat zborul multor valori din România. Românii trebuie să înțeleagă că nu se poate fără cruce. Suferința-i un dar de la Dumnezeu…”Te-am umilit popor român, ca să te pot înălța!” Dar niciunui mucenic din alte neamuri nu i-a fost mai frumoasă cununa decât mucenicilor noștri. Un Horia, care a înfruntat împărați, care s-a luat la trântă cu imperii, toți au ascuns în cojoacele lor mițoase o inimă de erou. Omul fuge de suferință ca un laș. Noi nu zicem să o cauți, dar dacă a picat peste tine, biruiește-o!” (Arhim. Arsenie Papacioc, Veșnicia ascunsă într-o clipă, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pag67)
*******
"La Techirghiol, în 1996, a venit pentru un scurt dialog, din care redăm o frântură mai jos, părintele Teofil Părîianu:
-Pr. Teofil: Aveți încredințarea că veți fi la bine în veșnicie?
-Pr. Arsenie: N-aș putea să spun așa ceva, precuvioase! Vă rog să mă credeți că zic și eu: "Eu sunt singurul care nu mă mântuiesc!”
-Pr. Teofil: Credeți lucru acesta?
-Pr. Arsenie: Da, dar sunt într-o mare nădejde!
-Pr. Teofil: Dacă sunteți în nădejde, atunci de ce vă exprimați astfel?
-Pr. Arsenie: Gândul la iad și nădejdea la Dumnezeu! Pentru că nu ne mântuiesc cu niciun chip faptele noastre fără harul lui Dumnezeu.
-Pr. Teofil: Bine, dar Dumnezeu nu poate să nu vrea!
-Pr. Arsenie: Da, dar nu pot să-I pun condiții!”
(Arhim. Arsenie Papacioc, Veșnicia ascunsă într-o clipă, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pag77)