Sâmbătă, 27 octombrie, la Fortul 13 Jilava, va avea loc o manifestare de comemorare a celor 13 luptători români executați de regimul comunist la 31 octombrie 1953, informează Buciumul.

Programul manifestărilor:

ora 12-12:15 – accesul în zona de protecție a penitenciarului;

ora 12:30-14:00 – Vizitarea Fortului 13 Jilava; participă foști deținuți politici care au fost închiși acolo;

ora 14:15-15:30 – Ceremonia pomenirii celor 13 luptatori executați la 31 octombrie 1953 și a celor condamnați la temniță în lotul parașutiștilor. Cuvântări. Apelul celor căzuți.

Cei care doresc să participe, pot accesa acest link.

Un studiu al profesorilor gorjeni Gheorghe și Hadrian Gorun și citat de România Liberă, explică cine au fost cei 13: doi ingineri, trei studenți, doi țărani, trei muncitori, un medic, un jurist și un elev. „Prima parașutare a avut loc în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. A fost lansat Mircea Popovici, într-o zonă de lângă Calafat  unde tatăl său era subofițer de jandarmi. Participase, ca student la Drept, la rebeliunea legionară. A făcut parte din echipa parașutată „Robert", împreună cu Alexandru Tănase din Băbenui - Vâlcea. Apoi au mai fost parașutate alte trei echipe: „Pascal", formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, parașutați la 1 iulie 1953, în Munții Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea, Ion Tolan, parașutați lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutați în iulie 1953, în zona împădurită dintre județele Satu Mare, Sălaj și Bihor. Iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securității și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalți 12 legionari parașutați”, precizează sursa citată.

Istoricul Ilarion Țiu a explicat contextul în care occidentalii i-au recrutat pe legionarii din exil pentru a executa misiuni de sabotaj pe teritoriul României recent comunizate.

„Începând cu 1949, legionarii devin tot mai "atractivi” pentru planurile de sabotare din interior a regimurilor comuniste. Această strategie fusese pusă la cale de Harry Truman (președintele SUA) și Vincent Auriol (președintele Franței), având ca scop înființarea unor armate de exil ale țărilor din Europa de Est. Mai întâi, anglo-francezii s-au adresat lui Nicolae Rădescu și Consiliului Național Român, însă politicienii "democrați” nu au putut mobiliza "cadre” pentru o eventuală armată română de exil. În acel moment legionarii au "intrat în cărți” din nou, fiind cunoscută experiența lor în acțiunile clanadestine, precum și anticomunismul de care dădeau dovadă.

Horia Sima a fost contactat de doi ofițeri de informații (unul francez și unul american) pentru a negocia condițiile în care legionarii urmau să fie folsiți în acțiuni de sabotaj din România. Planul avea doua componente – o parte ofensivă de pătrundere în România și acțiuni de informații, plus o parte contrainformativă, în afară țării, care acoperea prima operațiune. Pentru fiecare componentă a planului au fost solicitați 50 de legionari. Horia Sima s-a ocupat personal de selectarea "recruților” (care urmau să fie instruiți de franco-americani), ținând contactul cu ei prin intermediul a doi apropiați – Mircea Dimitriu și Traian Borobaru.

Cei 100 de legionari au fost instruiți în Franța de către serviciile militare ale acestui stat, în colaborare cu instructori americani. O parte dintre ei mai fuseseră pregătiți în perioada 1944-1945 de naziști pentru misiuni de același fel, având oarecare experiență. Instruirea "agenților” avea mai multe etape. În primul rând învățau telegrafia Morse, dorindu-se ca la o echipă de 3-4 oameni să fie o persoană cunoscătoare a acestui cod de comunicație. Apoi învățau tehnici de falsificare a documentelor, pentru a-și procura tot felul de legitimații și acte de călătorie în timpul activității din România. Instrucția prevedea și însușirea unor tehnici de auto-apărare, de tir sau de camuflare în caz că ar fi fost descoperiți. O atenție importantă în programul de antrenament se dădea lecțiilor de parașutism, care se țineau în sudul Franței, în baze militare. Armata franceză a fost implicată "până în gât” în acest proiect, transportându-i pe "recruți” cu avioane militare când schimbau locul de instrucție. Aviaonele care-i transportau pe legionari în România plecau din Franța, făceau o escală în Grecia, apoi treceau pe deasupra Bulgariei pâna la Marea Neagră, zburând pe teritoriul României la joasă altitudine, pentru a nu fi detectate de radare. Aproape toate transporturile au avut ca destinație finală zona Carpaților Meridionali, unde se aflau alte grupuri de "rezistenți”.

Agenții de informații franco-americani, sau chiar legionarii implicați în proiect, nu au fost atât de discreți încât să mențină secretul total al operațiunii. Astfel că, serviciile de informații externe ale României, ajutate cel mai probabil de "colegii” sovietici, au interceptat unele echipe parașutate și i-au arestatat pe "agenții imperialiștilor”. Programul a fost întrerupt în 1953, după prinderea unui "lot” de zece "parașutați”, cărora li s-a organizat un proces public. Au fost condamnați la moarte și executați la închisoare Jilava în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1953.

Încheierea proiectului a fost determinată și de evoluția relațiilor internaționale, întrucât după moartea lui Stalin puterile democratice și Uniunea Sovietică au pus în practică principiul "coexistenței pașnice”, stopându-se planurile de "sabotare din interior” a regimurilor comuniste”, a explicat Țiu într-un articol din Jurnalul Național.