„Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam.”, decembrie 1918, mareșalul Prezan.

Este mai puțin cunoscut faptul că prin activitatea patriotică pe care au desfășurat-o în anii 1916-1918, preoții români și-au adus o contribuție însemnată la făurirea statului național român unitar, mulți dintre ei suferind până la jertfa vieții în momentele grele ale războiului.

Moto:Preoții, în vremi așa grele, au dat dovezi de o abnegație, de un curaj, de un spirit de jertfă și de o activitate așa  de  înțeleaptă, spornică  și  folositoare că și-au atras admirația și respectul tuturor militarilor, asigurându-și locul de cinste în rândurile lor și devenind element absolut indispensabil, cum și este" - Protoiereu Constantin NAZARIE - Șeful Serviciului Religios al Armatei

25 decembrie 1918

Intrarea României în primul război mondial, după semnarea, la București, a Tratatului de Alianță cu Puterile Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia) a avut semnificații politice și naționale. Convenția politică semnată din partea României de către I. I. C. Brătianu din partea României și de către șefii misiunilor diplomatice ale Antantei la București, prevedea că puterile semnatare garantau integritatea teritorială a României și îi recunoșteau drepturile asupra teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria. Interesul primar al României prin intrarea în război a fost întregirea neamului și făurirea statului național unitar român, consfințite după război prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Organizarea Serviciului Religios al Armatei Române

În ședința din 16 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales ca protoiereu sau protopop al preoților de armată pe preotul iconom Constantin Nazarie (1865 – 1926), profesor universitar de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, învestindu-l cu răspunderea de a organiza Serviciul Religios al Armatei Române în cel mai scurt timp posibil.

În cadrul aceleiași ședințe, mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei (1909-1934) a făcut o propunere privitoare la organizarea preoților de armată, care, aprobată cu unanimitate de voturi, a devenit decizie sinodală. Episcopilor și mitropoliților țării li se cerea să dea Armatei, după cererea Ministerului de Război, preoții trebuincioși în timp de pace și în timp de război. Au fost întocmite și aprobate de Sfântul Sinod și unele „Instrucțiuni asupra atribuțiunilor preoților la armată”, aprobate ulterior și de Ministerul de Război.

Preotul profesor Constantin Nazarie, care primise responsabilitatea organizării Serviciului Religios al Armatei Române, a întocmit și zece cuvântări menite a da preoților un model despre felul cum trebuie să vorbească soldaților în diferite ocazii și situații de război. Cele zece teme erau: Ce înseamnă a fi soldat?; Drapelul; De ce trebuie să ascultăm superiorii?; La ce folosește omului și ostașului ajutorul lui Dumnezeu?; Trezvia și militarul; Vorbire la declararea de război; Vorbire înainte de a începe lupta; Vorbire la câștigarea de victorie; Vorbire la încurajare în caz de pierdere de luptă; Vorbire la înmormântarea unui ostaș în vreme de război. Aceste cuvântări au fost aprobate de Sfântul Sinod.

Un ultim aspect esențial privea întrunirile preoților mobilizabili la nivelul eparhiilor în baza propunerii preotului profesor Constantin Nazarie și a hotărârii Sfântului Sinod nr. 2216 din 2 iunie 1916.

În cei doi ani de război (1916-1918), o parte a clerului român ortodox din Regatul României a însoțit trupele române pe câmpurile de luptă, o parte a rămas alături de credincioșii din teritoriile ocupate de trupele germane și bulgare, iar mulți monahi și multe monahii din mănăstiri s-au angajat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei.

Activitatea de pe front a preoților români ortodocși

În baza ordinelor Marelui Stat Major, au fost mobilizați pe front 204 preoți. La sfârșitul războiului s-au înregistrat, ca pierderi de război, un număr de 30 preoți, din care: 5 morți, 6 răniți, 19 dispăruți (prizonieri, etc.).

Protopopul Constantin Nazarie a funcționat în tot acest timp ca șef al Serviciului Religios al Armatei în gradul de colonel asimilat, iar preotul Vasile Pocitan (din 1929, arhiereul Veniamin Pocitan), în gradul de maior asimilat.

Activitatea de pe front a preoților români ortodocși a fost exemplară și de un eroism copleșitor, fiind unanim apreciați de comandanții armatei române. Aceștia au dat dovadă de înalt patriotism și dragoste de țară, au preluat uneori comanda batalioanelor de soldați în contextul rănirii sau morții comandanților militari, au ținut cuvântări înălțătoare și încurajatoare în fața soldaților români, au ajutat pe medici în postul de prim ajutor dând îngrijiri sanitare răniților și muribunzilor, au împărtășit pe soldații răniți și au îngropat pe soldații uciși în război, au suportat rigorile pribegiei în munți, au căzut prizonieri, au stat în captivitate în diferite lagăre ale armatelor inamice în Germania, Ungaria și Bulgaria, etc.

În rândul numeroșilor preoți militari de mare vrednicie din timpul războiului se numără și protosinghelul Justin Șerbănescu de la mănăstirea Cernica de lângă București, confesor al Regimentului 21 Infanterie, care, pentru faptele sale eroice a fost decorat, în anul 1918, cu cel mai înalt ordin militar românesc „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

Aprecierile la adresa prezenței și rolului clerului Bisericii Ortodoxe Române în timpului primului război mondial sunt numeroase și convingătoare.

Potrivit Protopopului Constantin Nazarie, Șeful Serviciului Religios al Armatei Române din timpul războiului:

„Preoții, în vremi așa grele, au dat dovezi de o abnegație, de un curaj, de un spirit de jertfă și de o activitate așa de înțeleaptă, spornică și folositoare, încât și-au atras admirația și respectul tuturor militarilor, asigurându-și locul de cinste în rândurile lor și devenind element absolut indispensabil, cum și este" (25 decembrie 1918).

La 10 aprilie 1918, generalul de Corp de Armată adjutant Constantin Prezan, fost Șef al Statului Major General, însărcinat cu comanda Armatei Române, aflat în vizită la Serviciul Religios al Armatei Române, a spus între altele:

„Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam."

La 8 iulie 1921, în ședința Senatului României, ministrul de Război, generalul Ioan Rășcanu, în Expunerea de Motive la Legea pentru organizarea clerului militar a afirmat următoarele:

„Armata noastră, care a luptat în condițiuni extrem de grele, cunoscute îndeajuns de domniile noastre, grație pregătirii ei sufletești a putut să înfrunte cele mai grele timpuri și să treacă neatinsă pe lângă flagelul teribil al bolșevismului care a prins în focul său și a mistuit formidabila armată rusească. Această pregătire sufletească în mare parte își are obârșia în sentimentele religioase cu care a fost înzestrat românul în toate timpurile și care l-a ajutat și salvat în timpurile de restriște. Sentimentul religios a fost veșnic cald în sufletul soldatului nostru, căci preoțimea militară care a însoțit armata în tot timpul războiului a fost mai presus de orice laudă și ca adevărați apostoli, preoții nu au părăsit un moment postul lor sfânt și de onoare, ajutând ofițerimea spre a putea duce la glorie trupele noastre."

În cea dintâi Scrisoare pastorală către preoţii militari din subordine, aflaţi pe tot cuprinsul ţării, datată 20 noiembrie 1937, Partenie Ciopron, episcopul Armatei Române sublinia:

„Ca fost ostaş, îmi dau seama ce influenţă are cuvântul preotului, mai ales în împrejurări grele. Şi astăzi, după douăzeci de ani, am înaintea ochilor figura preotului militar de pe front, la care mă uitam ca la un trimis al lui Dumnezeu şi îmi amintesc cu emoţie de cuvintele ce ni le spunea înainte de începerea luptelor, oţelindu-ne sufletele: Viaţa unui om – spunea el – oricât de lungă ar fi, nu reprezintă aproape nimic faţă cu veşnicia; deci, a-ţi încheia viaţa mai târziu sau mai devreme, n-are importanţă, însă foarte important este felul cum ţi-ai încheiat viaţa şi ce moştenire ai lăsat urmaşilor tăi. Acel om se poate socoti pe deplin fericit pe care sfârşitul vieţii l-a găsit făcându-şi datoria".

În teritoriile ocupate vremelnic (Oltenia, Muntenia, Dobrogea), aproximativ 20 de preoți și-au pierdut viața, fie împușcați de soldați din armata germană, fie morți în urma bătăilor îndurate, fie în lagărele din Germania și Bulgaria.

 Rolul monahilor și al monahiilor în timpul Primului Război Mondial

Monahii și monahiile din mănăstirile românești au avut un rol esențial în timpul războiului. Chiar înaintea începerii conflagrației militare au avut loc pregătiri în rândul cinului monahal pentru serviciile Societății, „Crucea Roșie”, monahii primind și anumite instrucțiuni cu privire la modul de acțiune pe câmpul de luptă.

În multe mănăstiri au fost amenajate orfelinate și spitale, pentru cei în suferință, un rol considerabil avându-l mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei, care a stăruit pentru pregătirea sanitară a peste 200 de călugări și călugărițe care au lucrat cu abnegație la îngrijirea bolnavilor și a răniților. Șeful Misiunii călugărilor infirmieri a fost arhimandritul Teoctist Stupcanu. Mai mulți călugări și călugărițe s-au îmbolnăvit și au murit la datorie.

În mănăstirile Bistrița, Râșca și Slatina au fost organizate spitale și orfelinate care au fost întreținute cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, așternuturi; la aceste spitale călugării au lucrat ca infirmieri sau îngrijitori. În afara granițelor, la Odesa, funcționa ca preot-confesor, pentru soldații români, arhimandritul Valerie Moglan, ajuns mai târziu vicar la Arhiepiscopia Iașilor.

Preoții români din Transilvania în timpul războiului

După intrarea României în război la 14/27 august 1916, autoritățile ungare au pornit o puternică acțiune de reprimare a oricăror manifestări cu caracter național din Transilvania. Atenția lor s-a îndreptat în special asupra intelectualilor români, între care se numărau și preoții parohi și învățătorii școlilor confesionale ale Bisericii. Aproape 150 de preoți români ortodocși și greco-catolici au fost aruncați în închisorile din Cluj, Târgu Mureș, Odorhei, Oradea, Timișoara, etc. Unii dintre ei au fost condamnați la moarte sau la ani grei de închisoare pentru trădare de patrie sau pentru spionaj în favoarea României.

Alți peste 200 preoți și aproximativ 15 preotese, unele având și copii mici, au fost deportați în județul Șopron, regiunea cea mai îndepărtată din Ungaria de vest, trăind în cea mai neagră mizerie, având domiciliu forțat, fie în orașul Șopron, fie în satele județului. Aproape 20 de preoți au murit la câteva luni după eliberarea din închisoare sau din deportare.

Peste o sută de preoți, în special din județele Brașov, Făgăraș și Sibiu, au fost nevoiți să-și părăsească parohiile și să se retragă în Regatul României, o dată cu trupele care intraseră în Transilvania în august 1916. Unii dintre ei, au fost încadrați preoți în diferite parohii în Moldova, alții au fost nevoiți să pribegească prin Ucraina, de unde s-au reîntors la sfârșitul anului 1918. Mulți preoți au slujit în calitate de confesori militari, aducând cuvânt de mângâiere și învățătură soldaților români din armata austro-ungară. Unii dintre ei au avut un rol însemnat în organizarea unităților de voluntari români din Italia, Austria și Rusia.

Astfel, după cum enunțasem la început, prin activitatea patriotică pe care au desfășurat-o în anii 1916-1918, preoții români și-au adus o contribuție însemnată la făurirea statului național român unitar, mulți dintre ei suferind până la jertfa vieții în momentele grele ale războiului.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews