Ziua de 19 noiembrie 1946 a însemnat pentru România începutul sfârșitului. A fost ziua în care comuniștii au câștigat prin fraudă alegerile și s-au instalat în fruntea țării pentru următorii 43 de ani și mai bine. Spre mai răul nostru. Nici nu știm dacă am trecut de capătul sfârșitului. Nici nu știm cum mai arată binele... 

„Ȋn instituții au apărut comuniștii

„Perioada dintre 1945 (terminarea războiului) și 1947, încheiată cu alungarea din țară a Majestății sale Regelui Mihai I, a fost deosebit de grea, pe de o parte din cauza împuținării speranțelor de a se ajunge la o viață normală, pe de altă parte din cauza nesiguranței aduse de către ocuparea țării de către armata bolșevică și a luării puterii în țară de către comuniștii indigeni.

Pentru a deveni stăpâni pe țară, aceștia au făcut tot ce era posibil în privința anihilării activității tuturor intelectualilor, precum și a partidelor politice tradiționale, adică Național Țărănesc și Național Liberal.
Ȋn acel timp, eu eram șef de lucrări la Institutul de Cercetări Zootehnice și am cunoscut toate întâmplările petrecute la Institutul de Cercetări și la Facultatea de Medicină Veterinară București. Ȋn ambele instituții au apărut comuniști. La institut, Evdochia și Dumitru Pușcaru (numele schimbat din Strilciuc), iar la facultate un maior med. vet. Ilie Diculescu. Acesta din urmă era asociat cu med. vet. Gavril Popa și cu care au epurat facultatea.
Dintre cazurile mai evidente menționez următoarele:

Profesor dr. med. vet. Gh. K. Konstantinescu, membru marcant al Partidului Național Țărănesc. Acest profesor de genetică și eredopatologie era remarcabil prin cunoștințele și specializările sale în Occident. A fost dat afară atât de la Facultate cât și de la Institutul de Cercetări Zootehnice, unde era director. Căutat cu mandate de arestare, a fost constrâns să se ascundă la cunoscuți, unde a și decedat din cauză că locuia într-un subsol și, la fiecare sonerie, fugea la mansardă. Acest efort continuu a dus la moartea sa, iar toți cei care au participat la înmormântare au fost epurați.

Profesor dr. M.A. Fălcoianu, titularul catedrei de obstretică și ginecologie, de asemeni un profesor cu multe specializări în Occident și directorul Secției de reproducere și igienă animală din Institutul de Cercetări Zootehnice. A fost epurat atât de la Facultate cât și de la institut ca bătrân reacționar. Și toate acestea din cauza moralei pe care le-a făcut-o foștilor studenți, că nu au sentimente românești. Deoarece era trecut de 60 de ani, n-a putut rezista vieții pe care a început-o ca medic veterinar stagiar (altă sursă de existență nu avea), când trebuia să intervină la animale mari, și a decedat.

Profesor Gh. Nichita, titularul catedrei de fiziologie animală și șef de secție la Institutul de Cercetări Zootehnice, de asemeni cu specializare în Franța, a fost epurat și de la facultate și de la Institutul de Cercetări Zootehnice și a decedat ulterior din cauza muncii excesive, în alte domenii, pentru a putea supraviețui.
Acestea au fost câteva exemple, dar numărul lor este mult mai mare, între care și subsemnata.
De la Institutul de Cercetări am fost „comprimată”; aceasta a fost prima mea „comprimare”, apoi au urmat altele, fiindcă oriunde lucram mă urmărea dosarul întocmit la Institutul de Cercetări.

Ȋn anul 1946, pe când eram șef de lucrări, cercetător  la Institutul de Cercetări Zootehnice din București, am fost singura din acel institut care nu a primit carte de alegător. Ȋn urma protestului pe care l-am înaintat Sindicatului și conducerii Institutului, mi s-a răspuns că aceasta este hotărârea Ministerului, unde lucra o comisie cu mai mulți membri din Institutul de Cercetări Zootehnice. Toată lumea se uita la mine ca la un criminal, iar Institutul era plin de afișe cu „Votați soarele”. Acest aspect se datora faptului că tatăl meu făcea parte dintre membrii marcanți ai Partidului Național Țărănesc, iar eu nu făceam nici un secret că voi vota cu Partidul Național Țărănesc. La scurt timp am fost dată afară din institut, deși eram singurul biolog care susținusem teza de doctorat în anul 1944.
Soțul meu, profesor dr. docent în științe chimice, pe atunci ofițer activ, a votat Partidul Liberal. La anunțarea votului la secția respectivă nu era afișat nici un vot pentru Partidul Liberal.
Ȋn anii care au urmat, suferințele și umilințele au fost prezente în viața noastră în fiecare zi.” (Victoria Zinca, 3 iulie 1996, București)

„S-a stins lumina și a dispărut hârtia”

„Ȋn anul 1946, mă aflam la Orăștie, ca inginer la fabrica „Chimica”.
Ȋn august 1944 apăruse, pe poarta fabricii, un afiș mare, prin care eram avertizați că cei care nu se înscriu la comuniști sau la socialiști (Titel Petrescu) vor fi concediați. Deși din moși-strămoși am fost și sunt național-țărănist, m-am văzut obligat să mă înscriu la socialiști.
Ȋn vederea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, s-au înființat trei secții de votare: una la fabrică, una la primărie și a treia, unde mă aflam și eu în comisie, ca socialist, la Liceul de fete. 
Ȋn cursul votării, inginerul Vlad ținea, pe o coală de hârtie, evidența țărăniștilor. La terminarea votului, s-a stins lumina și a dispărut hârtia cu evidența.

La primărie, după votare, avocatul Secărea, țărănist, a fost maltratat și obligat să plece.
La secția de vot unde mă aflam în comisie, evenimentele au fost mai colorate. La sfârșitul votării, au apărut cinci găligani, manifestând prin gesturi și urlete un grad avansat de ebrietate, desigur simulat. Imediat, în sală au intrat doi soldați care au început să tragă focuri de armă, pentru intimidarea celor cinci (regie perfectă!). Am fost nevoit să părăsesc sala și m-am dus la domiciliul meu. Dimineața, în ziua de 20 noiembrie, pe la ora 4, m-am trezit cu o delegație care, în termeni jignitori, m-a rugat să mă duc la secție, pentru a asista la numărătoarea voturilor. Le-am adresat câteva cuvinte pe care îmi este jenă să le reproduc.
Este de maximă importanță a sublinia că soldații de la secțiile de vot proveneau de la Divizia „Tudor Vladimirescu”.” (N. Stoica, 20 mai 1996)

 „Mi s-a dat un buletin gata ștampilat cu «Soarele»”

„Mă numesc Dorel Tofan, profesor pensionar din Roman, și doresc să vă relatez cum am votat eu în anul 1946.  
Ȋn anul 1945, luna mai, am absolvit Școala militară de ofițeri activi, arma artilerie A.A. în București, deci în 1946 votam pentru prima dată.
Am fost repartizat la Regimentul 2 A.A. din Roman, care era cu efectivul la Cisnădie – Sibiu. Ȋn cursul lunii oct. 1946 ne-am întors cu trenul, în care era îmbarcată averea regimentului, la reședința de bază. Ȋntrucât de la Adjud calea ferată a fost lărgită pentru nevoile trupelor rusești, am fost fost dirijați pe ruta Mărășești – Buhănești – Roman. Rețeaua Buhănești – Roman era slabă și trenul a fost fragmentat în câteva garnituri, întrucât locomotivele se alimentau cu lemne. 

Ȋntr-o duminică, staționați fiind în gara Dagăța, un grup de vreo douăzeci de ofițeri ne-am deplasat la un magazin, unde am luat masa, bineînțeles cu băutura respectivă.
S-a vorbit despre Antonescu, Rege, dar s-au adus și injurii la adresa lui A. Pauker și V. Luca. A doua zi a fost sesizată Siguranța de Roman, care a solicitat garnizoanei să ne „cerceteze”. Generalul Leonide ne-a convocat și ne-a sugerat ce să scriem în informările noastre pentru a stinge conflictul.

Realitatea a fost că la începutul lunii noiembrie 1946 toți cei 20 am fost trecuți „în cadrul disponibil”. Deci asta era situația mea când ne-am dus la secția de votare organizată la un regiment de dincolo de bariera C.F.R., spre Fabrica de zahăr.
Am fost dirijat mai întâi la un birou, unde se afla căpitanul Spânu, ofițerul de informații și contrainformații al regimentului. Aici mi s-a dat un buletin gata ștampilat cu „Soarele” și mi s-a spus să merg la secția de votare unde să iau un buletin nevotat, să intru în cabina de vot, să pliez buletinul nevotat, să-l pun în buzunar, să revin în secția de votare, să introduc în urnă buletinul votat și să revin la căpitanul Spânu pentru a-i preda buletinul nevotat.

Așa am votat eu, pentru prima oară în viața mea, la vârsta de 22 de ani, la numai câteva zile după ce am fost dat afară din armată.” (Dorel Tofan, 27 mai 1996, București)

Sursa: Analele Sighet 4, „Anul 1946 – Scrisori și alte texte” - Fundația Academia Civică, 1997

VA URMA: Alegerile din 1946 văzute prin ochii unui copil și autodenunțul unui sublocotenent partaș la fraudă 


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews