ALEXANDRU Mircea, din București; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației; ALMĂJAN Gheorghe, din București, comerciant; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației 
BARBU Aurelian, din București, strungar; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestație
BĂDESCU Mircea I., din București, soldat; decedat la Spitalul Colțea (București), rănit în timpul manifestației din Piața Palatului
GHIAȚĂ Petre, ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației
GORAN Veturia, elevă; ucisă în Piața Palatului (București), în timpul manifestației
GROAPĂ Marin, din București, comerciant; decedat la Spitalul Brâncovenesc, împușcat 
MARIAN Gheorghe, din București; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației HĂLMĂGIANU Gheorghe (n. 1897), București, linotipist, ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației
MENDEL Isac (n. 14 oct. 1928), București, strungar; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației
MUSTĂCIOSU Constantin, din București, mecanic CFR; ucis în Piața Palatului (București), în timpul manifestației 

Este lista celor care au fost uciși la 8 noiembrie 1945, în primul protest anti-comunist din România. 

 „Premoniția” ministrului de interne Teohari Georgescu

Ȋn august 1945, regele Mihai i-a solicitat premierului Petru Groza să demisioneze, pentru a îngădui astfel formarea unui guvern reprezentativ al tuturor partidelor politice. De patru ori i-a cerut acest lucru, de patru ori a refuzat Petru Groza. Drept consecință, s-a intrat în „greva regală”, care a durat până la 8 ianuarie 1946, când s-au aplicat hotărârile Conferinței de la Moscova. Regele Mihai refuza să semneze actele guvernului Groza și să primească miniștrii în audiență. În toată această perioadă, Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze, în ilegalitate. 

România se afla însă sub șenilele tancurilor sovietice, iar comisarii politici veniți de la Moscova și tovarășii lor de aici nu precupețeau niciun efort pentru a transforma țara într-o anexă bolșevică. La 23 octombrie 1945, Constantin I.C. Brătianu, președintele Partidului Național Liberal, declarase presei occidentale că „guvernul Groza, ce reprezintă toate stigmatele dictaturii, constituie un real pericol pentru România, atât în ordinea internă, cât și pentru poziția sa internațională”. Ca o replică la acest afront, în noaptea de 24/25 octombrie, în București au fost arestați mai mulți membri ai PNL și PNȚ. Arestările aveau și un caracter preventiv, comuniștii temându-se de manifestațiile pe care partidele de opoziție le-ar fi putut organiza pentru susținerea Regelui, cu ocazia aniversării din 25 octombrie. De altfel, în ajunul acestei date, guvernul anunțase că ziua de naștere a Regelui va fi sărbătorită o dată cu cea onomastică, la 8 noiembrie. 

La 6 noiembrie 1945, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, l-a convocat pe secretarul general al PNȚ, Nicolae Penescu, pentru a-l anunța că deține informații conform cărora „țărăniștii intenționează să provoace incidente” și că „s-ar putea să curgă sânge pe 8 noiembrie”. „Vizionar”, Teohari Georgescu informase și Comisia Aliată de Control despre manifestația ce urma să aibă loc. În dimineața zilei de 8 noiembrie 1945, ministrul de Interne comunist i-a convocat din nou pe Penescu și Constantin Brătianu, secretarul general al PNL, pentru a le citi adresa primită de la Comisia Aliată de Control, în care se spunea că mitingurile sunt permise. Ȋnsă tot Teohari Georgescu a fost și cel care a ordonat ca la mitingul din acea zi să fie aduse camioanele cu muncitorii înarmați cu răngi, pentru a crea o diversiune și pentru a dispersa mulțimea.

 „Invalizii de război împingeau cărucioarele marilor mutilați”
    
„De la ora 8:00 dimineața, studențimea se încolona la căminele Politehnicii din Barbu Delavrancea, la statuia Mihai Viteazu și Facultatea de Drept”, povestește Cicerone Ionițioiu, participant la aceste evenimente. „Peste tot se vedeau chemări pentru manifestația de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise și lipite peste tot, în oraș. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete, deși se anunțase că se vor ține cursuri. Peste două ore, Piața Palatului va fi plină de elevi de la absolut toate școlile. De fapt, prezența lor va fi simțită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi. (...) Studențimea  tuturor rectoratelor a fost la înălțimea zilei, și prezența ei s-a făcut simțită din zori până noaptea târziu.

(...) Ȋnceputul a fost măreț. Ȋn Piața Palatului Regal își făcea apariția un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilați. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot, având și un drapel, și se îndreptau agale, spre Palatul Regal. S-au oprit în față si au început să ovaționeze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute și, dinspre sediul Confederației Generale a Muncii, și-a făcut apariția o echipă de șoc, care confirma adresa Uniunii Patrioților Sectorului III – Albastru, și a început să năzuiască acest grup de eroi, pe care-i fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii regelui Carol I. Și, cum prindeau un moment de neatenție al agenților, care la rândul lor începuseră să fie hărțuiți de oamenii ce se adunau, luând apărarea celor ce luptaseră și dăruiseră trupurile pentru apărarea țării, imediat invalizii, împingând cărucioarele marilor mutilați, se îndreptau spre gardul Palatului Regal. (...)

Piața Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 și jumătate și-au făcut apariția, din str. Wilson, venind de la Confederația Generală a Muncii, câteva camioane cu muncitori înarmați cu răngi, care au încercat să împrăștie mulțimea, mergând până la Athenee Palace, și întorcând veneau până aproape de fostul Teatru Național, și iarăși reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei și urmau același traseu, unele învârtindu-se în jurul statui și lovind în mulțime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanți și să-i tragă în camioane, unde îi torturau. Mașinile erau de la CFR.”



 „Au intrat cu mașinile în mulțime, călcând și lovind cu răngile”

„Mulțimea ovaționa pe Rege, dar și huiduia pe cei ce-i terorizau, în câteva rânduri ajungând până la gardul de lemn al Ministerului de Interne. Văzându-se presiunea populației, probabil s-au înspăimântat și au chemat pe ruși în ajutor, pentru că la un moment dat din curtea Ministerului și-a făcut apariția un cordon de ostași sovietici, care au înconjurat Ministerul. (...) La balconul hotelului  Athenee Palace apăruseră câțiva ziariști printre care erau și americani, englezi, francezi și italieni. (...)

Nu trebuie trecut cu vederea că, încă din jurul orei 9 guvernul român îsi trimisese reprezentantul, în persoana lui Gheorghe Apostol, la Confederația Generală a Muncii din str. Wilson, de unde va acționa în strânsă legătură cu Ministerul de Interne, cu care se învecina la aceea oră matinală.
Ȋn fata afluxului mulțimii, în jurul orei 11:00, din curtea Ministerului de Interne a ieșit un bărbat cu capul descoperit și s-a urcat pe scara unui camion, făcând semn cu mâna celorlalte să-l urmeze, și au intrat cu mașinile în mulțime, călcând și lovind cu răngile.

Ȋn acel moment, cordonul din fașa bisericii Albe a fost răsturnat de o coloană studențească, ce ocolise pe la Statuia Mihai Viteazu, pe bulevardul Elisabeta, prin Schitu Măgureanu și prin Știrbei Vodă și prin str. Berthelot. Ajunseseră la timp, să mărească numărul celor din Piața Palatului, dar mai ales să bareze calea camioanelor. Era în jurul orei 11 și jumătate. Două camioane n-au mai putut circula, fiind blocate. Lumea le-a răsturnat și le-a dat foc. Din ele au sărit bătăușii și au căutat să se strecoare prin mulțime. 

Cu greu a ajuns o mașină cu pompieri ca să stingă focul, dar a fost oprită, blocată, și pompierii alungați de lângă mașină. Cam în același timp, din curtea Ministerului de Interne a ieșit un cordon din regimentul Tudor Vladimirescu, a făcut o buclă și a prins în ea circa 20-30 manifestanți luați prin surprindere și i-a împins în curtea ministerului.
Pe lângă ovațiile pentru Rege au început huiduielile împotriva guvernului. Și, deodată, urale nesfârșite. Lumea, cu ochii spre Palatul Telefoanelor, de unde se vedea venind o altă coloană studențească, înfrățită cu populația care reușise să rupă cordonul de la Cercul Militar.

Profitând de faptul că atenția mulțimii era îndreptată în acea direcție, patru agenți înarmați, dintre care unul cu pușca mitralieră, au ieșit din curtea Ministerului, s-au îndreptat spre Biserica Krețulescu și au început să lovească publicul. S-a reacționat huiduindu-i și pe ei, și regimul. Ei s-au dat câțiva metri înapoi și au tras, în sus și în mulțime. Ucigașii au fugit, fiind văzuți de ofițeri din armatele aliate, care au fotografiat. Ȋn urma criminalilor a rămas baltă de sânge; răniți, dar și un mort. Spre mijlocul Pieții mai zăcea un mort, omorât cu ranga de muncitorii din camioane”.

Surse: 
1. „Cartea morților din închisori, lagăre și deportări”, Fundația Academia Civică, 2013
2.  Cicerone Ionițioiu - „Greva regală și 8 Noiembrie 1945. O jumătate de Veac”, Paris, 1995

Va urma: Cum au pătimit cei arestați și ce urmăreau comuniștii să facă, prin ancheta penală ce a urmat.