Fostul mitropolit al Clujului, ȊPS Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania, s-a călugărit de la 21 de ani și a devenit apoi student al Facultății de Medicină și al Conservatorului de Muzică din Cluj. Ȋn 1946, avea 25 de ani și era student în anul al II-lea la Medicină. Ajuns mai întâi președintele studenților din anul său, Valeriu Anania a devenit președinte delegat al Centrului Studențesc „Petru Maior” și lider al studenților clujeni în timpul grevei din mai 1946. 

„Strigau cu turbare: «Vrem sânge de valah!»”

„Dincolo și peste împărțirile politice, viața academică a Clujului era dominată, fără doar și poate, de suflul românesc, naționalist, monarhic, inexpres, dar vădit opus comunismului care se instala în posturile de conducere”, scrie ȊPS Bartolomeu Anania, în „Memoriile” sale. „Principalele autorități, tot comuniste – Vasile Pogăceanu la Prefectură și Gheorghe Crăciun la Chestura de Poliție -, supravegheau îndeaproape viața studențească și duceau – mai ales chestorul prim – o politică de prudență. Studenții, ca toți tinerii, se întărâtau repede și, dacă erau bruscați, puteau da ușor naștere unor tulburări publice de proporții. Și totuși, în acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieții academice (exista o credință și o încredere generală că puterile occidentale vor restaura democrația de tip clasic), ci problema ungurească, problemă veche și reînnoită acum, când stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau „acasă” și trăiau din plin sentimentul biruinței, ungurii nu ezitau să-și arate dușmănia față de această victorie și să popularizeze, printre ai lor, ideea că biruința românească e trecătoare și că Ardealul va fi redat Ungariei pe cale diplomatică. (...) Refuzau să vorbească românește în localurile publice, înjurau pe limba lor și nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenților care purtau o panglică tricoloră la butonieră. Confruntările acestea, dintre români și maghiari, cele mai multe la nivelul studențesc, creaseră o anumită tensiune în atmosfera generală a orașului”.  

La 7 mai 1946, Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe a hotărât că „deciziunea sentinței de la Viena din 30 august 1940 este nulă și neavenită. Frontiera dintre România și Ungaria, așa cum exista la 1 ianuarie 1938, este restabilită prin prezentul articol.” În noaptea de 28/29 mai 1946, muncitori unguri de la fabrica Dermata și de la CFR, încărcați în zeci de camioane, au debarcat la căminul studențesc „Avram Iancu” din Cluj, „înarmați cu răngi de fier și chiar cu pistoale”. Studenții s-au baricadat în cămin, însă câțiva vandali au reușit să pătrundă în interior și „au devastat tot parterul, făcând zob bucătăria, sufrageriile, biblioteca și chiar și closetele; niciun obiect nu a rămas întreg, nicio farfurie, niciun pahar; o cruce mare, de lemn, aplicată deasupra intrării în bibliotecă, zburase în țăndări. Ieșiți la ferestre, studenții aruncau găleți de apă în capetele agresorilor rămași în stradă, dar s-au retras repede când aceștia au prins a trage cu armele, strigând cu turbare: „Vrem sânge de valah!”. (...) Ȋntre timp, atrasă de urlete și focurile de armă, o patrulă sovietică (exista un comandament militar sovietic în Cluj) s-a apropiat de cămin și i-a somat pe agresori să se retragă. Dar, tot între timp, poliția arestase paisprezece dintre studenții care, chipurile, manifestau pe stradă.” 

„Apăreau sute și sute de nume pe liste de exmatriculare”

Studenții au ieșit atunci în stradă și au luat cu asalt sediul Prefecturii. Ȋn această degringoladă, Valeriu Anania, președintele delegat al Centrului Studențesc, a reușit să negocieze prin telefon cu ministrul de Interne, Teohari Georgescu, eliberarea studenților arestați. Mai departe însă, nimeni nu dorea să înceapă vreo anchetă asupra atacului din noaptea de 28/29 mai. „Autoritățile intenționau să mușamalizeze totul și, la acea vreme, să arunce vina pe studenți, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe frații și conlocuitorii noștri unguri (...). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu ușurință - posesori ai carnetului roșu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, când se confrunta cu celelalte din guvern, să-și aresteze propriii membri și să-i defere ca pe niște anarhiști, tulburători ai ordinii publice”. 

La 31 mai 1946, alți șapte studenți au fost luați de pe stradă, fără niciun motiv, și închiși în arestul poliției. A doua zi, în centrul universitar din Cluj a fost declanșată o „grevă de protest și revendicare”. La 4 iunie, Anania a fost exmatriculat, dar a rămas în fruntea studenților greviști.
Curând, și alte centre universitare din țară au început să organizeze greve de solidaritate. Primii au fost studenții Școlii Politehnice din Brașov. Apoi, cei din Timișoara și de la Universitatea din Iași. Ȋnsă Teohari Georgescu refuza să-i elibereze pe studenții arestați, iar în Cluj, „la afișierul de la rectorat, apăreau sute și sute de nume pe liste de exmatriculare. (...) Exmatricularea – spunea rectoratul – poate fi ridicată numai dacă respectivul se desolidarizează de grevă și „intră în ordine”.”

Venit la Cluj să aplaneze conflictul, Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul Justiției, a plecat în huiduielile protestatarilor. Au fost închise cantinele și căminele studențești. La Adunarea Generală din 16 iunie 1946, Anania i-a îndemnat pe studenți să continue greva și să plece acasă „Studenții au început a părăsi Clujul încă din aceeași seară, cu oarecare tristețe, dar și cu mândrie. Potopeau trenurile în toate direcțiile, și nu fără a scrie pe vagoane, cu creta, că fuseseră alungați din Alma Mater”.

La 19 iunie 1946, după 19 zile de grevă, cei șapte studenți arestați au fost eliberați. S-a dat un comunicat prin care se anunța ridicarea grevei. „Comunicatul a fost multiplicat și afișat peste tot, apoi transmis, pe toate căile, studenților plecați, cu îndemnul de a se întoarce la cursuri.”

A doua zi, avea să vină un alt comunicat, ce anunța autodizolvarea Centrului Studențesc „Petru Maior”. „Era un act de capitulare, pe care eu, unul, l-am iscălit în genunchi, plângând”, mărturisea Valeriu Anania. „Epilogul acestor evenimente, ca orice epilog, a fost scurt. În numai cîteva zile, Clujul s-a umplut iarăși de tineret. S-au redeschis căminele și cantinele, căminul „Avram Iancu” a fost pus în reparație rapidă. De grevă nu mai vorbea nimeni, trecuse, aproape că se uitase. (…) Din toată Universitatea, doar eu rămăsesem exmatriculat. (...) ”

În iunie 1958, Valeriu Anania a fost arestat și apoi condamnat de către Tribunalul Militar București la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Ȋn fișa matricolă penală este menționat, la apartenența politică la data arestării, „legionar”. Valeriu Anania a trecut prin închisorile din Jilava, Pitești și Aiud, acolo unde avea să-l reîntâlnească pe Gheorghe Crăciun, devenit comandant al penitenciarului. Anania a fost eliberat prin decretul de grațiere 411 din 1964.

Sursa: Valeriu Anania – „Memorii”, Editura Polirom, 2008

Va urma: Cum s-au solidarizat studenții de la Școala Politehnică din București cu colegii lor din Cluj.
 

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews