La 9 octombrie 1944 Churchill și Stalin s-au întâlnit la Conferința de la Moscova. Relatarea lui Churchill privind aceast incident este urmatoarea: Churchill a scris pe o bucată de hârtie (unii pomenesc de un șervețel) propunerea ca sferele de influență să se împartă procentual după cum urmează:

- România: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 90% influență, iar Marea Britanie 10%;

- Grecia: Uniunea Sovietică ar trebui să aibă 10% influență, iar Marea Britanie 90%;

- Ungaria și Iugoslavia: Uniunea Sovietică și Marea Britanie ambii cu 50%;

- Bulgaria: Uniunea Sovietică cu 75% influență, iar Marea Britanie cu 25%.

El a împins hârtia spre Stalin, care a bifat și a dat-o înapoi lui Churchill.

„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia” ar fi spus Churchill.

„Nu, păstrați-o” ar fi răspuns Stalin.

Profesorul Alesandru Duțu prezintă din Cronica războiului de 1 421 de zile - A 1 206-a zi de război!

Acordul de procentaj și reacția marilor puteri. 

• Winston Churchill:  ,,Să nu ne certăm pentru nimicuri".

• I.V. Stalin: Putem pune politica noastră în deplin acord în toate problemele importante care se ridică în fața noastră”.

♦ La Moscova, I.V. Stalin și Winston Churchill abordează (până la 20 octombrie) probleme postbelice referitoare la situația Germaniei, Poloniei, Greciei, Iugoslaviei, Turciei, Ungariei și României.

♦ Urmărind concretizarea politicii de împărțire a sferelor de influență într-un acord de procentaj, premierul britanic se adresează liderului sovietic: „Să reglementăm chestiunile noastre în Balcani. Armatele dvs. se găsesc în România și Bulgaria. Noi avem acolo interese, misiuni și agenți. Să nu ne certăm pentru nimicuri. În ceea ce privește Anglia și Rusia, sunteți de acord să ocupați o situație preponderentă de 90% în România, pentru ca noi să ocupăm o situație preponderentă de 90% în Grecia și de egalitate 50-50% în Iugoslavia?”.

•  În relatarea premierului britanic, I.V. Stalin a reacționat astfel: „A luat un creion albastru și după ce a bifat coala, în semn de aprobare, mi-a înapoiat-o. Totul a fost rezolvat în mai puțin timp decât a fost necesar a-l descrie”.

• În final, Winston Churchill a considerat vizita întreprinsă la Moscova ca fiind „memorabilă”, ea dovedind „că nu există probleme care să nu poată fi rezolvate între noi într-o convorbire sinceră și cordială, când ne întâlnim”.

♦ „Utile” au fost considerate convorbirile și de către I.V.Stalin, care a precizat că „că s-a lămurit că, fără mari greutăți, putem pune politica noastră în deplin acord în toate problemele importante care se ridică în fața noastră și, chiar dacă nu putem încă asigura imediat rezolvarea necesară a uneia sau alteia dintre probleme, ca de pildă a celei poloneze, se deschid totuși și aici perspective mai favorabile”.

♦ Niciunul nu a precizat însă pe seama cui s-a realizat acel consens.

♦ Târguiala asupra procentelor a continuat între V.M. Molotov și Anthony Eden, în final menținându-se formula „Churchill – Stalin” privind România, Grecia și Iugoslavia, stabilindu-se 80% în Ungaria și Bulgaria pentru U.R.S.S. și 20% pentru Marea Britanie.

♦ În baza acordului de procentaj prin care România a fost plasată în procent de 90% în sfera de influență sovietică, reprezențanții S.U.A. și Marii Britanii neimplicându-se în activitățile Comisiei Aliate de Control, nici cel puțin în cadrul limitat stabilit de la început.

♦ Mai mult, li s-a cerut să nu depună prea mult zel și să lase mareșalului R.I. Malinovski ,,autoritate deplină” în conducerea treburilor din România.

♦ Pentru a fi și mai clar, Winston Churchill a atras atenția (4 noiembrie) că John Le Rougetel, reprezentantul politic al Marii Britanii în România ,,nu înțelege că noi avem numai un procent de 10% interes în România și suntem mai mult decât spectatori”, apoi a declarat (7 noiembrie): „Atâta timp cât rușii ne lasă mână liberă în Grecia, nu putem face mai mult decât să fim spectatori la ceea ce se întâmplă în România. Aceasta a fost în concordanță cu înțelegerea noastră. Nu cred că poporul nostru să aibă nici cea mai mică idee despre rolul mic ce ni l-am asumat în treburile României”.

♦ Foreign Office-ul a atas și el atenția (8 noiembrie) lui John Le Rougetel că „noi trebuie să ne orientăm după faptul că între noi și guvernul sovietic există înțelegerea ca ei să ia conducerea în România, luând în considerare poziția noastră de conducere în Grecia. Noi trebuie, de aceea, să rezistăm tentației de a încerca să obținem ceeea ce este mai bun din ambele țări și să procedăm cu maximum de precauție... Înțelegerea noastră cu guvernul sovietic nu implică, în niciun caz, renunțarea la interesele legitime britanice în România, așa după cum veți vedea din instrucțiunile pe care le-am trimis ambasadorului Majestății Sale la Moscova. În acest caz, și în cazuri similare, vicemareșalul aerului Stevenson trebuie să insiste ferm pe lângă autoritățile rusești ca interesele britanice să fie respectate”.

♦ În momentul în care a devenit clar că sovieticii erau deciși să impună prin forță un guvern pro-comunist, reprezentanții celor două mari puteri democratice în Comisia Aliată de Control au început să-și manifeste, timid, nemulțumirea.

♦  Era însă prea târziu!