Profesorul universitar Corvin Lupu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este un istoric cunoscut, specializat în istoria relațiilor internaționale contemporane și recente ale României, specialist în istoria Securității și a evenimentelor din decembrie 1989.
 
Privitor la acestea, pe lângă studii, articole și analize, profesorul Corvin Lupu a scris trei cărți de mare profunzime: „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, Prefață de Gheorghe Buzatu, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2010, „Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României”, Editura Elion, București, 2015 și „Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria Securității regimului comunist din România”, Editura Elion, București, 2018, aceasta din urmă împreună cu prof. univ. dr. gen. bg. SRI (r) Cristian Troncotă. 

Profesorul Corvin Lupu este cunoscut pentru viziunile sale pe care le exprimă în toată cruzimea adevărului, fără preocuparea de a menaja pe nimeni și fără aliniere la corectitudinea politică a momentului istoric și fără a ocoli partea dureroasă a adevărului. Fiecare luare de cuvânt a domniei sale la diverse manifestări științifice reprezintă momente care generează reflecții și mult interes din partea asistenței. 

L-am rugat să ne acorde acest interviu în exclusivitate pentru ActiveNews și a făcut-o cu plăcere, fapt pentru care i-am mulțumit.

Redacția: Domnule profesor, haideți să începem cu începutul. Când au izbucnit evenimentele din decembrie 1989? Pe 16 decembrie la Timișoara, sau pe 14 decembrie, la Iași? Sau nici una, nici alta?

CL: Domnule Mihai Șomănescu, dacă este să o luăm de la „Adam și Eva”, evenimentele au început în anul 1969, când mareșalul Leonid Ilici Brejnev a ordonat „Planul Dniestr”, respectiv a ordonat GRU și KGB să-l înlăture pe Nicolae Ceaușescu cu un lider socialist devotat Moscovei. Pentru punerea ordinului în aplicare, serviciile sovietice, în conlucrare cu agentura din România, au avut nevoie de două decenii.

Dacă ne referim strict la luna decembrie 1989, când s-a derulat actul final al „Planului Dniestr”, aș spune că este importantă și ziua de 9 decembrie 1989, ziua în care a început să pătrundă în România ultimul mare lot de agenți străini, îndeosebi sovietici, care au acționat împotriva României. 

În 14 decembrie 1989, la Iași, a fost o tentativă a complotiștilor de a declanșa revolta populară, dar numai cu agenții sovietici nu s-a putut face. Rețeaua Securității nu a fost mobilizată în stradă, iar șefii care au răspuns de „obiectivul Iași”, respectiv gen. Constantin Olteanu, secretar al CC al PCR și gen. Victor Niculicioiu, șeful UM 0110 de Contraspionaj pe spațiul țărilor socialiste, din partea DSS, nu făceau parte din grupul de puciști. Apoi, col. Constantin Ciurlău, șeful Securității jud. Iași, spre deosebire de șefii săi din București, nu acționa în direcția răsturnării lui Ceaușescu. El a stat în expectativă, dar fără să-i neutralizeze pe agenții sovietici care trebuiau să declanșeze revolta populară, coordonați de Casian Maria Spiridon și Ștefan Prutianu, lăsându-i să facă afișe și să le distribuie, chemând populația la revoltă pentru ziua de 14 decembrie. Dar, forțele de ordine au luat poziții în dispozitivele ordonate, s-a patrulat și complotiștii au decis că trebuie să renunțe. Convoaiele de mașini Lada, multe cu numere consecutive, s-au pus în mișcare către Timișoara, unde era pregătită etapa următoare a declicului... Într-un hotel din Iași, unde fuseseră cazați agenți sovietici, aceștia au uitat în cameră o hartă rutieră pe care era însemnat cu culoare roșie traseul Iași -Timișoara...

Redacția: Care a fost factorul declanșator al evenimentelor? Ce i-a făcut pe români să se revolte? Au fost ei „ajutați” să se revolte?

CL: Sigur că da. Evenimentele de la casa parohială a preotului reformat Laszlo Tökes au debutat prin crearea unui conflict artificial: nu s-a pus în executare sentința definitivă a instanței de a-l muta pe preot în jud. Sălaj. Această situație a fost generată de ofițerul acoperit de securitate Ion Cumpănașu, director al Departamentului Cultelor. Astfel, în 15 decembrie, dimineața, în fața casei preotului reformat, unde era și o stație de tramvai, au apărut 10-12 persoane. După câteva ore, au ajuns la 50, iar seara erau peste 100. Nu era nici o problemă ca primii provocatori să fie neutralizați, cercetați și văzut de unde sunt, cine i-a trimis și în ce scop. Dar nu s-a făcut nimic. Securiști veneau din jumătate în jumătate de oră, se uitau la protestatarii de la casa parohială și plecau. Abia în 18 decembrie, când lumea văzuse că nu se intervine și a prins curaj, a sosit la Timișoara gen. Constantin Nuță, trimis de Ceaușescu, care a constatat că, împotriva legislației în vigoare și a ordinelor care s-au dat de la București, inspectorul șef al MI, col. de securitate Ion Popescu (pucist), dezarmase Miliția și că se menținea starea conflictuală la casa parohială a lui Laszlo Tökes. Acest preot a fost dovedit a fi fost atât agent al serviciilor secrete maghiare, cât și informator al Securității, cu acte în regulă, iar în evenimentele din decembrie 1989, serviciile secrete maghiare și conducerea Securității din România au acționat în aceeași direcție! De altfel, gen. Nuță a și spus când l-a evacuat pe Tökes: „Securitatea să se ducă în mă-sa, că ea a creat cazul ăsta!” (cazul revoltei de la casa lui Laszlo Tökes).
 
Nuță l-a „împachetat” pe Tökes, l-a suit într-o mașină a Miliției și l-a trimis la Sălaj. Dar, Trupele de Securitate, cele instruite și îndreptățite legal să restabilească și să mențină ordinea publică fuseseră dezarmate din ordinul gen. Iulian Vlad, șeful DSS și trimise în cazarmă, orașul fiind lăsat la cheremul mulțimii coordonate de provocatori. Ulterior, a intervenit armata, la ordinul gen. ministru Milea, cu tancuri și neinstruită pentru restabilirea ordinii publice și nici pentru gherilă urbană. Legislația din acele timpuri nu prevedea situația că una din componentele sistemului de Ordine Publică trădează, ceea ce a fost decisiv pentru reușita loviturii de stat care se pregătea la București și pentru îngenuncherea României și jefuirea ei, iar apoi, după un lung traseu, s-a ajuns la statutul colonial de astăzi. 

Redacția: Și totuși, de ce s-au revoltat românii? 

CL: Desigur că în România erau mari nemulțumiri populare. După ce s-a aprins flacăra, în stradă, în mai multe orașe, s-au adunat mulțimi de oameni curajoși, totalizând aprox. 200 de mii de oameni, care înseamnă 1% din populația de atunci a României, ceea ce nu este foarte mult. Desigur, erau mai mulți nemulțumiți, dar majorității dintre ei nici prin cap nu le trecea să acționeze în stradă, să dea foc, să spargă, să atace forțele de ordine. Aceste acțiuni au fost catalizate de organizatorii loviturii de stat, respectiv Securitatea și agenții serviciilor secrete străine. Apoi, „pofta vine mâncând” și fenomenul s-a extins, mai ales după ce, în 22 decembrie, TV-„Liberă” (dintr-o dată!) a stimulat revolta. Atunci s-a ajuns la aprox. un milion de oameni în stradă, deci aprox. mai puțin de 5% din populație. Gândiți-vă că și când se referă la 10.000 de oameni, complotiștii din decembrie 1989 se referă la voința întregului popor și vorbesc în numele lui. Toți cei care strâng pe străzi câteva mii de oameni vorbesc în numele întregului popor.

Dar, întrebarea dumneavoastră este una de fond. Românii care s-au revoltat au făcut-o datorită crizei generale de alimente, energie și bunuri de larg consum. 12,5 milioane de oameni munceau, aveau bani, dar nu găseau să cumpere cele necesare și li se mai și tăia căldura și curentul. 

Privitor la această situație, în cartea „Trădarea Securității în decembrie 1989”, eu am arătat că la nivelul anului 1989, când criza din România atinsese punctul maxim, depozitele Ministerului Comerțului Interior erau arhipline cu alimente, depozitele Rezervelor de Stat erau arhipline, depozitele Ministerului Apărării Naționale erau arhipline, iar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca. Arhiva Ministerului Comerțului Interior este o dovadă a celor afirmate aici. În același timp, rezervele de carburanți ale țării erau foarte mari, iar românii primeau benzina pe cotă lunară. Era dovedit că întreruperile de curent produc uriașe pagube în economie, iar consumul populației era infim, dar se continua întreruperea curentului... Românii trebuiau să fie tot mai supărați pe Ceaușescu. Acesta era ținta crizei induse. Ceaușescu, izolat total, mințit din toate părțile, a făcut uriașa greșeală de a nu verifica el însuși țara și nu a evaluat corect riscurile de securitate. I-a crezut sau a acceptat să-i creadă pe cei care-l mințeau și îi spuneau că nu sunt bani și nu sunt alimente și nu este benzină etc.

A fost o coaliție foarte largă de înalți responsabili din partid și din guvern, care, sub acoperirea conducerii Securității, au indus această criză, ca unică soluție pentru a-i putea răscula pe români, în scopul înlăturării lui Nicolae Ceaușescu, înlocuirii lui cu un lider agreat de Moscova și pentru readucerea României sub control sovietic, lucru care s-a întâmplat la amiaza zilei de 22 decembrie.   

De altfel, cred că cititorii acestor rânduri care au vârsta potrivită, își amintesc că în ziua de 22 decembrie, imediat după ora 14, magazinele alimentare din întreaga țară s-au umplut de bunuri alimentare de toate felurile. Carne, brânză, găini, unt, cafea, portocale etc. au apărut din senin în toată țara. Nu fusese timp de importuri. Ele proveneau din depozitele noastre pline de toate bunătățile, care fuseseră ținute ascunse, pentru a ne supăra tare și a ne răscula. Da, românii au avut motive de supărare. 

Redacția: Spuneți dvs, dar și alți istorici, că în 1989, România a fost ținta unei agresiuni. De acord. Ceaușescu a fost avertizat despre ceea ce urmează să se întâmple? Alex Mihai Stoenescu scrie că fratele său, Marin Ceaușescu, l-a avertizat încă de pe 4 decembrie că dacă nu renunță la putere va urma vărsare de sânge...Este adevărat? De ce și cum a murit Marin Ceaușescu?

CL: Da, domnule redactor șef, Ceaușescu a fost avertizat. A fost avertizat în primul rând de Securitate, care, fiind conectată la serviciile secrete străine și știind că, vrând, nevrând și ea este în pericol la fiecare schimbare de regim, ar fi preferat ca Ceaușescu să plece de bună voie. În acest caz, Securitatea ar fi putut să-i aducă la conducere pe complotiștii doriți de sovietici și ocrotiți de instituție fără știrea lui Ceaușescu și ei, securiștii, să-și continue stăpânirea asupra uriașelor sume de bani existente în conturile unor bănci străine, în conturile Bancorex, în conturile tranzitorii controlate de ofițerii acoperiți directori de credit (uriașa sumă, pentru acele timpuri, de peste 30 de miliarde de dolari era în mâinile CIE și ICE „Dunărea”) și să-și mențină puterea. Da, pe această linie, a pericolelor externe, Securitatea l-a informat și a încercat să-l determine să ia în seamă pericolele. În schimb, privitor la multe alte aspecte deosebit de importante pentru securitatea națională și pentru bunul mers al țării, gen. Vlad a recunoscut în mod repetat că nu l-a informat pe Ceaușescu, deși avea obligația să o facă. Deci, Vlad a recunoscut trădarea.

Dar, Ceaușescu dorea în continuare independența României. El a reținut pericolele externe, dar știa că ele nu pot produce efecte atâta timp cât Sistemul de Apărare, Securitate și Ordine Publică funcționează. România era semnatară a Acordului Final al OSCE de la Helsinki (august 1975) care avea prevederi juridice internaționale ferme privitoare la suveranitatea statelor, iar, spre deosebire de trecut, Mihail Gorbaciov promisese public, întregii lumi, că nu va mai interveni militar în țările din sfera sovietică de influență. Era un om foarte orgolios, care nu voia să-și încalce cuvântul „la vedere”. Dar, Gorbaciov și-a încălcat cuvântul trimițând în România o armată acoperită de zeci de mii de luptători, deghizați în turiști, care s-au raliat altor servicii secrete străine intervenționiste și trădătorilor din Securitate, din Armată și din Partidul Comunist, i-au răsculat pe români și l-au răsturnat pe Ceaușescu, acaparând România. 

Ați întrebat de discuțiile conducătorului țării cu fratele lui, Marin Ceaușescu. Fiica acestuia, d-na Mihaela Ceaușescu, a declarat public și a scris și în cartea ei de amintiri, că tatăl ei a venit în România în vara anului 1989, în concediu și l-a sfătuit pe Nicolae să renunțe la putere. În dimineața de 22 decembrie, un alt frate, gen. Ilie Ceaușescu a venit la conducător, cu puțin timp înainte de arestarea camuflată a acestuia și i-a propus să-l numească prim-ministru pe Iliescu. S-au certat, iar după ce Ceaușescu a fost mințit că Milea s-ar fi sinucis și este mort, cu toate că era doar rănit, Ilie Ceaușescu a refuzat să preia comanda armatei. Marin Ceaușescu era gen. la CIE, șeful Agenției Economice a României și cunoștea o parte din sumele aflate în conturi și uriașele sume care erau așteptate să intre în perioada imediat următoare momentului când a fost asasinat. Cine putea să-l omoare? Doar securiști! Care securiști? Securiștii complotiști anticeaușiști care așteptau moartea conducătorului pentru a putea fura uriașele sume de bani ale țării, pe care ei le gestionau, după ce Securitatea, cu aprobarea dezastruoasă a lui Ceaușescu, a preluat controlul total asupra întregului comerț exterior al României.

Redacția: Domnule profesor, generalul Troncotă spune că în ședința din 17 decembrie, Ceaușescu ar fi dat ordin să se tragă în străinii care agită oamenii, nu în popor, așa cum a apărut ulterior în stenograma modificată și dată publicității. Care sunt dovezile în sensul celor afirmate de domnul Troncotă?

CL: Domnule redactor șef, domnul Troncotă a fost ofițer activ în cadrul Serviciului Arhivă al DSS, unde a „păstorit” timp de zece ani (1984-1994), apoi a fost decanul Facultății de Informații în cadrul ANI. A format sute de ofițeri care au ajuns în toate ungherele SRI-ului. A avut sub ochi toate documentele Securității, care se arhivau în totalitate, în acel timp. Dl. Troncotă știe ce spune. TOATE stenogramele CPEx al CC al PCR din perioada 17-22 decembrie au fost rescrise și falsificate, originalele fiind distruse de uzurpatorii puterii, în frunte cu Iliescu. Tocmai ordinele legale ale lui Ceaușescu, faptul că în cadrul discuțiilor s-au atins punctele sensibile ale evenimentelor (străinii care acționau în România, provocatorii, încălcarea legislației de către Securitate, faptul că Ceaușescu a vrut să predea puterea, dar organul colectiv de conducere a decis ca el să rămână și toate forțele să lupte pentru apărarea României și altele) au determinat falsificarea stenogramelor și încercarea de a se prezenta evenimentele în conformitate cu tezele false pe care puciștii și complotiștii le-au lansat după arestarea lui Ceaușescu.

Aș dori să vă spun că, în conformitate cu legislația de atunci, care este similară cu cea de astăzi, cu nimic mai restrictivă, nici nu ar fi fost nevoie să se folosească armele de foc decât, eventual, izolat, împotriva unor agenți străini și provocatori care nu ar fi putut fi reținuți în alt mod. Prin măsuri preventive, Securitatea a știut când și de unde ies oamenii în stradă. Securitatea controla totul, fiecare stradă, fiecare sat, fiecare bloc. În acel prim moment, fiind stare de necesitate (deci de război), cu indicativul „Radu cel Frumos”, indicativul prevăzut pentru situațiile de intervenție străină împotriva României, trebuiau neutralizați primii declanșatori ai revoltei și totul se termina, cu filaj și patrulări. Militarii care cunosc procedurile știu că nu este nevoie de foc de armă decât în situații cu totul speciale. Apoi, agenții străini trebuiau opriți la frontieră, dar, printr-o trădare la nivel înalt s-a dat ordin să fie lăsați să intre și, mai mult, s-a dat ordin să nu fie înregistrați la frontieră, pentru a nu putea fi ulterior identificați. Trădare, nu glumă! 

Securitatea a fost cea care a încurajat revolta. După ce s-a creat CNSAS, s-a văzut că foarte mulți dintre marii „revoluționari” din decembrie 1989 au fost informatori sau agenți ai Securității. Totuși, trebuie să menționez că unii dintre aceștia au fost protejați de SRI și dosarele lor au rămas la secret. 

Faptul că generalul Vlad afirma, ca și ciracii lui rămași în viață, că el nu putea „să tragă în popor” este praf în ochii poporului neavizat cu legislația privitoare la restabilirea și menținerea ordinii publice. Trasul cu arma este ultima fază a operațiunii de restabilire a ordinii publice, care, dacă este aplicată regulamentar, nu este necesară decât prin excepție. Gândiți-vă la atacul împotriva guvernului din 10 august 2018, când au acționat provocatorii trimiși de cei care doreau să înscăuneze un guvern pro-european, în locul guvernării PSD. PSD-ul a proclamat „Axa București-Tel-Aviv-Washington”, în timp ce președintele+ multinaționalele+ PNL+ USR+ rezistenții+ o parte a presei+ ambasadele europene+ agenturile europene sunt așezați pe „Axa București-Bruxelles-Berlin”. În noua configurație internațională este diferență mare. În spatele provocatorilor care forțau cordonul de jandarmi de la guvern erau 60 de mii de oameni, nu 100-150, ca la casa popii Tökes. Și nici 10 august nu s-a acționat complet. A lipsit etapa culegerii de informații din teren care să permită activitățile de prevenție. S-au sărit niște etape. Ați văzut că Ministerul de Interne a declarat că nu a primit informații de la SRI, acesta „jucând” în echipă cu președintele și forțele pro-europene pe care le-am menționat. Ați văzut cum a fost apărat guvernul. La fel s-a procedat și în februarie 2017, tot acolo, în Piața Victoriei. Jandarmii au dat o lecție de profesionalism și bună-credință față de legislație, peste timp, care poate fi adresată în mod special securiștilor trădători ai generalului Iulian Vlad.

Redacția: Conform generalului Troncotă, pe 22 decembrie ora 10:00, s-a declanșat planul de mobilizare a tuturor forțelor armate, după ordinul de intrare în stare de necesitate pe întregul cuprins al țării dat de Nicolae Ceaușescu și citit la radio și TV. Conform acestuia, Ceaușescu și ceilalți lideri trebuiau scoși prin subteran din clădire și duși în punctele de comandă secrete. De ce nu au fost scoși din Palat conform planului, imediat? Evacuarea lui Ceaușescu, de la ora 12:00, i-a fost explicată acestuia ca făcând parte din plan? Cine nu a respectat ordinele de mobilizare de la nivelul Ministerului Apărării Naționale și al MI?

CL: În dimineața de 22 decembrie, la orele 7.30, în București era liniște. În cursul nopții fusese restabilită ordinea publică de către forțele MApN și de cele de miliție, loiale legislației în vigoare. Milea îi raportase lui Ceaușescu ce s-a întâmplat în timpul nopții. Nu știm încă și poate nici nu vom mai putea afla dacă Milea i-a spus lui Ceaușescu că în acea noapte, în jurul orelor 3.00, a fost abordat de gen. Iulian Vlad și de agentul sovietic Gogu Rădulescu cu propunerea ca împreună să-l aresteze pe conducătorul țării. Cert este că, după refuzul lui Milea, gen. Vlad s-a refugiat cu Gogu Rădulescu la sediul Direcției a V-a, în imediata vecinătate a sediului CC al PCR, unde era apărat de peste 400 de luptători foarte bine instruiți. Le era frică să nu fie arestați și împușcați pentru complot. Era stare de război! Dar, la orele 8:30, puciștii l-au rănit pe Milea prin foc de armă, în timp ce vorbea la telefon cu soția lui, iar mai târziu, la orele 14:00, la spital, l-au strangulat cu un șnur. Puciștii și complotiștii din jurul lui Ceaușescu nu i-au raportat imediat situația lui Milea. 

Tot la orele 8:30, gen. Iulian Vlad a venit la intrarea „B” a sediului CC al PCR și a chemat comandanții dispozitivului militar din jurul sediului puterii din România, respectiv pe comandanții Trupelor de Securitate, USLA, Direcția a V-a și forțele Școlii de Ofițeri MI de la Băneasa și le-a dat ordin să părăsească dispozitivul de pază și să se retragă în cazărmi!! Trădare, nu glumă!

După împușcarea lui Milea, timp de peste o oră, trădătorii din armată au dat ordine de retragere în cazărmi a forțelor chemate de Milea pentru menținerea ordinii publice și s-a ordonat pactizarea trupelor cu „poporul” din stradă. În paralel, în acest timp, Securitatea mobiliza agentura din fabrici ca să scoată lumea din nou în stradă. Abia apoi s-a dus Curticeanu la Ceaușescu și i-a spus că Milea s-a sinucis. După refuzul lui Ilie Ceaușescu de a prelua comanda forțelor MApN care să restabilească ordinea (nu se punea problema numirii în acel moment a unui alt ministru, aceasta făcându-se după niște proceduri), Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe Stănculescu, care era acolo, în sediul CC al PCR, alături de puciști și i-a cerut să preia comanda. „Emanații” au mințit când au spus că Ceaușescu l-ar fi numit pe Stănculescu ministru. „Emanații” doreau să genereze conștiința publică în sensul că măsurile de susținere a căderii regimului luate de Stănculescu ar fi avut gir de legalitate, adică de ministru numit legal de șeful statului. 

În jurul orelor 10.00, în fața sediului CC se afla multă lume. Agentura Securității din București fusese mobilizată la sediul CC și aștepta ordine. Ordinul lui Vlad a fost ca aprox. 200 de „revoluționari” să fie băgați în sediul CC al PCR, pentru a i se spune lui Ceaușescu că trebuie să plece. Pe coridoarele CC al PCR, când trecea generalul Vlad, acești „revoluționari” se dădeau cu spatele de perete și salutau cu „Să trăiți tovarășe general!” Ce revoluționari erau ei? Toți au primit indemnizații, scutiri de impozite, terenuri intravilane, locuri de veci, scutiri de taxe școlare pentru copii etc. 

Ceaușescu a ieșit pe balcon și a încercat să se adreseze oamenilor de la stație, dar aceasta fusese deconectată de securiștii care o aveau în grijă. Atunci a reintrat în clădire, a luat o portavoce și s-a întors pe balcon adresând-u-se mulțimii. A apucat doar să le ceară oamenilor să plece acasă că nu este ce cred ei, spunând că în sediul puterii se dă o lovitură de stat și a fost tras în interior de un cadru de securitate, sub motivația că se aruncă din stradă cu obiecte. 

După aceasta, Ceaușeștii au dorit să coboare în buncărul atomic, unde aveau apă, alimente, oxigen pentru jumătate de an și transmisiuni securizate cu întreaga țară. Era punctul de comandă pentru situații de război. Buncărul era în gestiunea, paza și îngrijirea Apărării Civile a României, șeful acestei structuri fiind generalul pucist Ioan Geoană, omul gen. Vlad. Geoană a închis buncărul pe dinăuntru, astfel că Ceaușeștii n-au putut intra. Geoană și-a primit și el răsplata, fiul său fiind propulsat de tânăr în diplomație, făcut ambasador și ministru.
Către orele 12:00, gen. Stănculescu i-a cerut insistent lui Ceaușescu să părăsească clădirea, că este în pericol să fie capturat de „revoluționari”. Ceaușeștii nu au vrut să plece, lucru pe care l-au declarat și la „procesul” de la Târgoviște. Au fost băgați forțat în liftul care să-i urce pe acoperiș unde venise elicopterul lui Maluțan. În lift, Ceaușeștii au apăsat pe butoane și l-au blocat, dorind să coboare la alt etaj, dar au rămas între etaje. Au fost scoși de luptătorii de la Direcția a V-a a DSS și duși forțat la elicopter, după care a fost anunțată întreaga țară că „tiranul”, „dictatorul”, „criminalul”, „căpcăunul” etc. a fugit ca un laș și vrea să fugă din țară cu miliarde de dolari... Doar că miliardele erau în mâna securiștilor, viitorii asasini ai Ceaușeștilor.

Aș dori să mai spun un lucru cu claritate: gen. Stănculescu a fost agentul Securității, recrutat ca atare de gen. Nuță, pe vremea când Nuță era șeful Direcției a IV-a de CI Militare a DSS. Vlad i se adresa cu „Măi Victore”, iar Stănculescu îi răspundea: „Odonați, tovarășe general!” Măgureanu și Gelu Voican, ceilalți doi asasini de la Târgoviște, au fost tot agenții Securității. Măgureanu lucrase în Securitate ca ofițer activ la Direcția de Sinteză. Deci, știm ce afirmăm...

Cam asta s-a întâmplat, relatata foarte pe scurt, în dimineața de 22 decembrie 1989 și sper că am acoperit întrebarea dumneavoastră. Pe larg, eu am relatat aceste evenimente în cărțile mele.

Redacția: Dacă Nicolae Ceaușescu era atât de bătrân și bolnav, de ce nu a încercat să transmită puterea altcuiva, astfel încât să nu se piardă linia adoptată și să scutească țara de convulsii?

CL: Repet, Ceaușescu a sondat CPEx-ul în 17 decembrie 1989 și s-a oferit să se retragă de la conducerea țării, menționând că îi lasă „cu Iliescu”. Toți i-au cerut să rămână, iar gen. Iulian Vlad și-a luat angajamentul și a promis, în mod mincinos, că-și va face datoria și va aplica regulamentele. Asta a fost realitatea. Conducerea colectivă de atunci nu era pregătită să se despartă de cel care i-a condus un sfert de secol. A urmat lovitura de stat, apoi destructurarea statului în câteva ore și s-a ales praful. Hoții și străinii au acaparat România! S-a lichidat economia, baza materială a societății, s-au furat banii și toate cele ce au urmat...

Redacția: Cum a apărut fenomenul terorist și de ce? Mai mulți istorici îi identifică nașterea pe 22 decembrie, seara. Dar atunci, noii lideri preluaseră puterea, iar Ceaușescu era în mâinile lor. Cine au fost „teroriștii”? Cine erau celebrele rețele „R”, respectiv „S” și ce au făcut ele în decembrie 1989?

CL: Pentru a examina fenomenul terorist-diversionist declanșat în seara de 22 decembrie, a trebuit să cunoaștem atmosfera din interiorul grupului pucist, de după asasinarea lui Milea, arestarea col. Petre Moraru (adjunct al șefului Miliției Române) și după ce s-a dat ordin de arestare a generalilor Nuță (șeful Miliției Române) și Mihalea (unul din adjuncții lui Nuță). Toți aceștia, ca și lt. col. Trosca, șeful Statului Major de la USLA (care avea să fie asasinat în ziua următoare), fuseseră loiali legislației în vigoare și lui Ceaușescu. Apoi, unele forțe, mai ales MApN și de miliție, încercaseră să reprime și produseseră morți și răniți, alte forțe, mai ales Trupele de Securitate, au mimat doar reprimarea revoltei populare. Astfel că, după arestarea Ceaușeștilor, forțele militarizate ale țării se împărțeau în două: „buni” (care n-au tras în popor) și „răi” (care au tras în popor). Ei bine, fenomenul terorist avea să-i aducă pe toți „în aceeași oală”, le-a băgat capetele în pământ și le-a închis gura la toți. Asta pe de o parte. 

Din alt punct de vedere, vă rog să vă amintiți, că, în după-amiaza de 22 decembrie, după ce la sediul MApN, unde se găseau și generalii sovietici Bociaev și Mihailov, s-a predat puterea lui Ion Iliescu și echipei stabilită de puterile intervenționiste în România, grupul noii conduceri s-a deplasat la CC al PCR și s-a arătat mulțimii din stradă. Dar în acea mulțime și în spatele ei, se aflau și reprezentanți ai unor servicii secrete occidentale, care vedeau lucrurile în conformitate cu interesele lor, diferit față de agentura sovietică. O parte din mulțimea din stradă, care nu știa nimic despre evenimentele petrecute în spatele cortinei, chiar credea că strada decide cursul evenimentelor.
 
Astfel, când Iliescu s-a adresat mulțimii cu „Dragi tovarăși”, mulțimea a strigat „Fără comuniști!” Acela a fost primul moment în care a început să se tragă. Ordinul de tragere s-a dat din interiorul sediului CC al PCR. Acest ordin nu-l puteau da decât doi oameni: generalii Vlad și Gușă, cei care comandau toate forțele din țară, pentru că Stănculescu rămăsese în sediul MApN și tocmai fusese deposedat de atribuțiile de comandă militară, Iliescu informându-l că s-a hotărât ca tovarășul Militaru (de etnie țigan, pe numele real Lepădat) să fie numit ministru al Apărării. Stănculescu a mai primit misiunea să se ocupe de „procesul” Ceaușeștilor, alte atribuții militare ne mai având. 

Deci, când s-a pus problema unei conduceri fără comuniști, ceea ce însemna automat fără Iliescu, Brucan, Bîrlădeanu etc, a început să se tragă în oameni. Unii au fugit imediat acasă și au urmărit în continuare evenimentele din fața televizorului. Alții au rămas în stradă. 

Seara, la TV, Iliescu ne-a explicat că Ceaușescu a întinat idealurile comunismului științific, sugerându-ne că în viitor aceste idealuri vor fi respectate. 

Apoi, în al treilea rând, întrucât în după-amiaza și seara lui 22 decembrie lucrurile nu erau clarificate, în sensul că gen. Nuță și lt. col. Trosca nu trecuseră de partea complotiștilor, iar în armată se aflau mulți comandanți care îi fuseseră loiali lui Milea, care bănuiau asasinarea lui, dar nu știau prea multe și erau în stare de derută și incertitudine. Fenomenul terorist-diversionist, în cadrul căruia s-a tras aiurea, s-au omorât o mie de oameni, s-au făcut mari erori, i-a vulnerabilizat pe toți și i-a aliniat pe toți noii puteri. Fiecare comandant militar se temea că va trebui să dea socoteală pentru ordinele pe care le-a dat, pentru morții din raza lui de competență militară, sau pentru acțiunile subordonaților săi. 

Noua putere nu se înscăunase deplin. Așa că ea, împreună cu susținătorii ei sovietici, care beneficiau de zeci de mii de luptători, majoritatea basarabeni, vorbitori de limba română, a preferat să nu anunțe arestarea lui Ceaușescu, până în seara de 23 decembrie și să dea impresia că Ceaușescu și oamenii loiali lui (cei menționați mai sus și eventual și alții) opun rezistență și în țară are loc o luptă între „bine” și „rău”, binele fiind reprezentat, bineînțeles, de „emanați”, iar „răul”, de Ceaușescu și ai lui. Acesta este contextul în care au fost activate forțele speciale din MApN și Mi pentru a produce fenomenul terorist, alături de agenți străini, mai ales sovietici. Și sovieticii au participat la fenomenul terorist. În 27 decembrie 1989, la întâlnirea stenogramată dintre Iliescu și Petre Roman cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, acesta din urmă a cerut sprijin pentru repatrierea unor sovietici, menționând că unii dintre ei sunt răniți. Nu te rănești decât în luptă. 

Apoi, vă reamintesc că după 10 luni de la evenimente, în octombrie 1990, când Petre Roman i-a cerut ambasadorului Tiajelnikov să-și retragă ultimele zeci de mii de luptători din România, acesta a fost imediat de acord, dar a menționat că agenții au rămas în țară la cererea conducerii României, pentru a o sprijini să se mențină la putere, adaug eu. Acești militari au acționat în toate orașele, în toate punctele fierbinți, au participat la toate adunările populare: în 12 ianuarie 1990, la mineriadele din 28 ianuarie 1990, 18 februarie 1990, 13-15 iunie 1990, au participat la fenomenul Piața Universității etc. Acești militari au locuit în unități militare ale MApN, MI și SRI. Vă dați seama cât de largă a fost complicitatea organelor noastre militare cu forțele străine care au atacat România. Vă dați seama câte cadre militare au știut de aceste complicități și au tăcut și tac și astăzi de frică, din lașitate, sau din complicitate. În aceste condiții, nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie jefuită de toate bogățiile ei de către străini.

Privitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la rețelele „R” și „S”, respectiv „Rezistența” și „Salvarea”, prima era a MApN, iar a doua a DSS. Ele se alarmau în condițiile stării de necesitate datorată unei intervenții străine, respectiv „Radu cel Frumos”. Aceste rețele aveau de îndeplinit misiuni în spatele inamicului pătruns în țară și aveau și rolul de a mobiliza populația la rezistență împotriva ocupantului.

Rețeaua „R” a fost activată de ordinul generalului Milea dat colonelului Paul Șarpe, coordonatorul rețelei. Col. Paul Șarpe la rândul său, a transmis ordinul conducătorilor din teren ai rețelei, respectiv agenților Dumitru Spătaru și Zaharia Bobei, dar, după asasinarea gen. Milea, viceamiralul Ștefan Dinu, șeful DIA, deci șeful direct al col. Paul Șarpe, a contramandat misiunile. Rețeaua „S” ar fi trebuit să fie alarmată de gen. Vlad, care, încălcând ordinul, nu a alarmat rețeaua. Agenții Rețelei „S” au așteptat în zadar telefonul de mobilizare ca să treacă la acțiune și au înțeles că sistemul este scurt-circuitat, ceea ce se putea întâmpla numai în urma trădării sau a preluării comenzii de către inamic. De altfel, în după-amiaza de 22 decembrie, la propunerea gen. Vlad, controlul asupra Securității a fost preluat de armată prin ministrul Militaru (Lepădat) și gen. Logofătu, de asemenea agent sovietic, desemnat să preia Securitatea.

Cred că, așa, pe scurt, am răspuns și la întrebarea aceasta.

Redacție: Cine a fost personajul principal al evenimentelor din decembrie 1989: gen. Stănculescu, sau gen. Vlad?

CL: Cei doi generali au conlucrat pentru realizarea loviturii de stat. În sediul puterii, adică la CC al PCR, toate forțele militare erau ale Securității, respectiv ale Direcției a V-a de Securitate și Gardă. Apoi, mai fuseseră aduși luptători bine instruiți de la USLA, în frunte cu comandantul unității, col. Gh. Ardeleanu (Moise Bula) și el un pucist important. Erau și un număr de tineri ofițeri de la Trupele de Securitate. Clădirea era atât de bine apărată încât nu putea fi cucerită decât prin bombardament, dar acesta nu ar fi putut afecta buncărul antiatomic. Stănculescu avea în sediul puterii doar o grupă de transmisioniști care asigura legăturile cu unitățile militare, pentru a se putea transmite ordinele comandantului suprem Ceaușescu și ale ministrului Milea. Deci armata nu avea forțe în CC. Gen. Vlad era cel mai important, iar Stănculescu a devenit puternic doar după ce armata l-a preluat pe Ceaușescu și s-a decis preluarea puterii din mâna gen. Vlad, care nu se mai putea opune acestei decizii, datorită faptului că așa au decis generalii sovietici. Vlad era conștient că nu poate să se lupte cu armata și cu vâsautniki sovietici și a cedat. A mai fost păstrat opt zile și jumătate, în care timp s-au mai șters din urmele trădării și din mulțimea de fapte reprobabile săvârșite de Securitate în timpul regimului socialist de stat. O mare parte din documentele secrete ale țării au fost distruse, ascunse sau predate sovieticilor. Dar, fiind omul Securității și al lui Vlad, Stănculescu a fost și el deposedat de putere și scos din MApN și trimis ministru al Economiei în primul guvern FSN... Abia ulterior, în 16 februarie, după destituirea gen. Militaru (Lepădat), Stănculescu a fost numit ministru al Apărării, funcție pe care a îndeplinit-o un an și două luni, până în aprilie 1991, când a fost remaniat din guvern și trecut în rezervă.

Redacția: Un personaj puțin cunoscut, dar foarte important, a fost viceamiralul Ștefan Dinu. Cine a fost acest personaj și ce rol a avut în evenimentele din decembrie?

CL: A fost un personaj foarte important și care a jucat un rol foarte mare în evenimente. El a fost de la începutul evenimentelor, practic dinainte de izbucnirea revoltei populare racordat la acțiunea de răsturnare a lui Ceaușescu. Duplicitar, el mima subordonare corectă față de ministrul Milea, dar conlucra cu rețeaua pro-sovietică, reprezentată la vârf de gen. Stănculescu și cu cea securistă din armată, în frunte cu gen. Gușă, ambele acționând pentru reușita loviturii de stat. În cărțile mele am prezentat o parte din acțiunile în care a fost implicat viceamiralul Dinu. Pătrunderea agenturii străine în țară, în perioada în care Trupele de Grăniceri erau în subordinea MApN și sub controlul DIA, s-a făcut cu „binecuvântarea” lui. El se temea de Milea, care i-a rămas loial lui Ceaușescu până la moarte și de aceea, în perioada 9-13 decembrie 1989, când au pătruns zeci de mii de agenți străini, din est și din vest, care au cutreierat țara în lung și în lat și și-au luat reperele și s-au poziționat pentru evenimente, Ștefan Dinu a fost în concediu! 

Viceamiralul Ștefan Dinu a conlucrat cu Securitatea. Pe timpul comuniștilor se spunea că dintre civili, unul din trei era turnător, iar în armată, doi din trei erau turnători. Nu știu dacă procentele acestea sunt cele corecte, nu pot să le cuantific, dar butada este relevantă și exprimă un adevăr. Un foarte mare număr de cadre MApN erau componenți ai rețelelor Securității, sub controlul Direcției a IV-a a DSS de Contrainformații Militare, care era un colos. Din orice punct de vedere ai analiza acțiunile șefului DIA, ajungi la o singură concluzie: a fost un mare trădător. 

Va urma.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews