„Ȋn decembrie 1989 (...) un torent de informație a asaltat posturile de televiziune. România a fost pe prima pagină a fiecărui ziar din Statele Unite. Sentimentele erau de admirație și de compasiune. Mesajul era de solidaritate!”, scrie Alexandra Duvan, autoarea antologiei „Revoluția Română, văzută de ziariștii americani și englezi”. 
Cartea, care a apărut în 1991, cuprinde o selecție de articole publicate, în zilele Revoluției și-n lunile următoare, de „Baltimore Sun”, „Washington Post” și „Financial Times”.

Vom reda selecții din aceste articole, în încercarea de a înțelege ce ni s-a întâmplat acum 27 de ani. Pentru a afla ce parte din adevăr au văzut atunci jurnaliștii străini. Cine și cum transmitea evenimentele din România acelor zile. Când și cum au reacționat guvernele țărilor occidentale, SUA sau Uniunea Sovietică.  

20 decembrie 1989, „Financial Times”: „Cu ceva noroc, evenimentele or să se desfășoare suficient de rapid”

„Ieri (n.r. – 18 decembrie 1989), România și-a închis granițele cu Ungaria și Iugoslavia și, după ce poliția a deschis focul asupra unei masive demonstrații în Timișoara, omorând câțiva oameni, în acest sfârșit de săptămână orașul a fost închis. (...)
La Budapesta, domnul Zoltan Kiraly, membru independent al parlamentului maghiar, a spus că străzile Aradului, la 40 de mile mai la nord de Timișoara, sunt pline de tancuri. Dar nu a dezvăluit sursa informației sale și nu a dat alte amănunte. (...)
Ungurii și românii refugiați în Ungaria (peste 25.000 caută în prezent refugiu acolo) au demonstrat ieri în fața ambasadei române din Budapesta. Aseară, câteva partide politice independente s-au adunat în Piața Eroilor să protesteze împotriva înăbușirii manifestației și pentru a-și exprima suportul față de poporul român.
Cancelarul Kohl al Germaniei de Vest, care a terminat ieri o vizită oficială de trei zile în Ungaria, și-a exprimat sprijinul său pentru opoziția română. Ȋn cadrul unei declarații comune cu prim-ministrul maghiar Miklos Nemeth, el și-a exprimat îngrijorarea nu numai pentru minoritatea germană din România, care numără peste 200.000, dar și pentru violarea repetată a drepturilor omului în România.
Domnul Nemeth a spus că «poporul român e interesat să găsească, cât mai repede cu putință, un model care să i se potrivească. Singura cale este prin reformă, democrație și dezvoltare».” (Judy Dempsey, „Financial Times” – 19 decembrie 1989)  

„Ceva se întâmplă. Autoritățile ungare vorbesc despre alerte în armata română, vehicule blindate pe străzile Timișoarei și agitații în cel puțin alte două orașe, Brașov și Arad, unde ultimele demonstrații de protest au avut loc în 1987. (...)
Desfășurarea evenimentelor nu este clară. Nu au fost ziariști de față. Armata a ocupat aeroportul internațional al României. Avioane pline de ziariști și de turiști străini au fost trimise înapoi. La granița cu Ungaria și Iugoslavia, traficul a fost limitat.” („Baltimore Sun” – 19 decembrie 1989)

„(...) Ȋn această clipă întrebarea este dacă armata și forțele paramilitare sunt pregătite să accepte în continuare să fie folosite în acest mod (n.r. – pentru reprimarea demonstrațiilor). Ieri, domnul Wiliam Waldgrave, ministru de stat în departamentul britanic de externe, a făcut un apel la forțele securității, să «reprezinte adevărata dorință a poporului român și să înlăture regimul actual». Este foarte neobișnuit ca un membru al unui guvern să spună asemenea lucru despre un alt guvern cu care are relații diplomatice, dar în circumstanțele actuale este cu siguranță justificabil. 
Ȋntre timp, ministru de externe sovietic a condamnat omorurile, iar Statele Unite au sugerat «un răspuns coordonat» al țărilor vestice și din zona de influență sovietică, poate în cadrul acordului de la Helsinki. Desigur, ca partener comercial principal al României, Uniunea Sovietică este de presupus să aibă cea mai mare influență în România, dacă cineva mai are influență. Acțiunile domnului Ceaușescu sunt în conflict fragrant cu convențiile de la Helsinki și Viena. Acum este momentul ca Moscova să demonstreze că ia acele convenții în serios. Cu ceva noroc, evenimentele or să se desfășoare suficient de rapid ca să nu fie necesare sancțiuni economice formale. De altfel, Piața Comună a folosit în acest an un fel de sancțiuni, anulând negocierile unui acord de schimburi comerciale și cooperare. Desigur, Gorbaciov ar putea fi rugat să facă un pas asemănător.” („Financial Times” – 20 decembrie 1989)

21 decembrie 1989, „Baltimore Sun” – „Ȋn timp ce vorbea despre România, d-l Gorbaciov a renunțat la oportunitatea de a condamna intervenția SUA în Panama”

„MOSCOVA - Ȋn pofida presiunilor în parlament de a condamna atacurile împotriva demonstranților din România, liderul sovietic M. Gorbaciov a refuzat ieri seară să caracterizeze acțiunile României, spunând că rapoartele sunt deocamdată contradictorii.
«Deocamdată, informațiile pe care le-am primit de la București și de la ambasadorul român nu ne dau posibilitatea de a ne forma o noțiune asupra a ceea ce se întâmplă în țara aceasta», a spus Gorbaciov Congresului de Deputați ai Poporului.

Răspunsul prudent al liderului sovietic e în contrast cu răspunsul său viguros la masacrul demonstraților din Beijing, în iunie, și accentuează reținerea Uniunii Sovietice de a critica tratamentul României asupra propriilor cetățeni.
Situația României prezintă o dilemă pentru Uniunea Sovietică, în proces de reformare: dacă să aplice «valorile universale umane», care sunt baza politicii externe a domnului Gorbaciov, și să condamne acțiunea, sau să tacă, luând în considerație principiul de neintervenție în afacerile interne ale unui stat suveran din estul Europei, de asemenea un principiu cheie al doctrinei sovietice curente. 

Reținerea domnului Gorbaciov poate fi de asemenea legată de sensibilitatea chestiunii române în Moldova (Rep. Moldova), o republică la granița sovietică, unde majoritatea populației este, din punct de vedere etnic și lingvistic, română.
Frontul Popular Moldovenesc a făcut o paralelă între represiunea română și forța folosită împotriva demonstranților moldoveni luna trecută.
Ȋn pofida prudenței sale publice, erau indicii puternice că d-l Gorbaciov exersa presiuni diplomatice asupra guvernului N. Ceaușescu, ca să prevină vărsarea de sânge în continuare. 
Ambasadorul sovietic la București a fost instruit să ceară o relatare oficială a evenimentelor recente, iar ambasadorul român la Moscova a fost chemat la Ministerul de Externe Sovietic și chestionat despre aceste evenimente.
Bucureștiul (Guvernul Român) însă, a condus în mod tradițional o politică externă destul de independentă, condamnând în 1968 invazia din Cehoslovacia și refuzând să boicoteze Jocurile Olimpice de vară din 1984, de la Los Angeles.

Ieri, înainte de deschiderea sesiunii Congresului Deputaților Poporului, dl. Gorbaciov a aflat că un număr de deputați, în special cei din Republica Socialistă Moldova, au insistat să existe o reacție a Congresului la evenimentele din România.
«Dar, ca să se poată reacționa, trebuie informații de încredere, pentru a se lua o poziție pe această bază și a se analiza situația», a spus el.
Ambasadorul sovietic la București nu a putut să confirme rapoartele «dramatice» ale agențiilor de presă străine asupra miilor de morți, a spus el.  

Cu toate acestea, în timp ce d-l Gorbaciov spunea că nu are informații, Agenția de presă sovietică TASS era una din grupul de agenții de presă mondiale care ofereau rapoarte de la fața locului, din București.
Organizații de presă din Vest s-au trezit în postura neobișnuită de a se bizui pe TASS pentru informații veridice.
Este clar, conducerea sovietică a autorizat presa să relateze evenimentele din București, mult mai rapid și veridic, în contrast cu modul tradițional în care erau tratate știrile nefavorabile dintr-o țară aliată. Televiziunea sovietică a transmis o relatare amplă.

Ȋn timp ce vorbea despre România, d-l Gorbaciov a renunțat la oportunitatea de a condamna în mod direct intervenția SUA în Panama. Ȋn schimb, dânsul a citat «creșterea condamnării» acțiunilor SUA în jurul lumii și s-a referit la Ministerul de Externe Francez care ar fi zis că «folosirea foței e totdeauna deplorabilă» și nu poate fi justificată.” (Scott Shane – Biroul de la Moscova al ziarului „Baltimore Sun” – 22 decembrie 1989)

Invazia SUA în Panama (decembrie 1989 – ianuarie 1990) s-a soldat cu 516 de morți, potrivit cifrelor oficiale ale Pentagonului. O notă internă a armatei SUA estimează însă la 1000 numărul panamezilor care au fost uciși în timpul acestei operațiuni armate.

22/23 decembrie 1989, „Baltimore Sun”: „Gorbaciov și parlamentarii sovietici și-au declarat solidaritatea cu revoluția populară din România”

Ȋn seara zilei de 21 decembrie 1989, conform „Baltimore Sun”, liderul sovietic Mihail Gorbaciov refuza să comenteze ceea ce se întâmpla în România, spunând că informațiile sunt contradictorii. A doua zi, după fuga lui Ceaușescu, au existat mai multe tentative ale revoluționarilor români de a prelua puterea. Ȋnvingătoare a ieșit gruparea lui Ion Iliescu: Frontul Salvării Naționale. Acesta a devenit organul suprem de conducere a țării, după ce Iliescu a făcut anunțul la Televiziunea Română.


Era 22 decembrie 1989, ora 23:00.
   
„MOSCOVA – Conducătorul sovietic, Mihail Gorbaciov, precum și parlamentarii sovietici și-au declarat solidaritatea cu revoluția populară din România noaptea trecută, după ce au urmărit evenimentele dramatice din București în tot cursul zilei.

«Ȋn acest moment istoric pentru soarta României, al doilea congres al deputaților poporului își declară sprijinul hotărât cauzei poporului român», a afirmat Congresul, votând în unanimitate scurta declarație.
Când domnul Gorgaciov, care le citea deputaților mesajele presei din București, a anunțat că radio București raportează arestarea lui Nicolae Ceaușescu, deputații au izbucnit în aplauze prelungi.

Ȋn timpul unei scurte pauze a ședinței, deputații urmăreau în foaier, pe un imens ecran video, rapoartele agenției TASS despre căderea lui Ceaușescu. Veștile din România i-au bucurat. «E sărbătoare», a spus deputatul Z. Sagdeiev, un om de știință.
Presa sovietică continuă să redea știri complete și, aparent, foarte obiective. TASS a transmis reportaje primite de la cei patru corespondeți aflați la București, în tot cursul zilei, iar televiziunea sovietică a prezentat reportaje extraordinare cu mulțumile de pe străzi și din piețele principale ale Capitalei.
Ȋn ciuda acestei euforii generale, știrile din Moldova Sovietică sugerează că eliberarea României de sub dominația lui Ceaușescu ar putea să creeze noi probleme pentru statul sovietic.

Ȋn urma unei slujbe în memoria demonstranților români uciși în revoluție, ținută la Chișinău, 10.000 de oameni au protestat, scandând: «Jos cu gardurile», o referință clară la granița româno-sovietică.
Sergiu Burca, purtătorul de cuvânt al Frontului Popular din Moldova, a menționat că sloganul reflectă cererile naționaliștilor, de secesiune din Uniunea Sovietică și de unire cu România.
Românii și moldovenii reprezintă, din punct de vedere etnic și lingvistic, un singur popor; Moldova a fost anexată de către Stalin în 1940, odată cu anexarea țărilor baltice și a vestului Ucrainei.
Existența regimului ceaușist în România a limitat dorința de unificare până acum. Dar ziaristul moldovean Alexandr Brodski ne spune că după căderea lui Ceaușescu, unificarea va deveni o problemă majoră. «Nu mă aștept la o explozie, dar cred că această temă va apărea foarte des în viitor.»
Un grup de deputați din Moldova, apărând la emisiunea «Vremea», au discutat despre adunarea din Chișinău și au cerut ca lumea să-și păstreze calmul. 

Ȋn același timp, s-au mărit tensiunile dintre guvernul central și republicile Baltice. 80 de deputați din Estonia, Letonia și Lituania au boicotat dezbaterile congresului asupra unui plan de stabilire a unui comitet constituțional de supraveghere. Ei cred că acest comitet ar încălca suveranitatea republicilor.
Au fost discutate soluții de compromis, dar reprezentanții baltici nu au acceptat aceste soluții. Pentru a evita un conflict deschis, domnul  Gorbaciov a propus amânarea votului asupra acestui punct. (...)” (Scott Shane – Biroul de la Moscova al ziarului „Baltimore Sun” – 23 decembrie 1989)

Ion Iliescu a fost coleg, la Institutul din Moscova, cu Mihail Gorbaciov. „E adevărat, în anii 1950-1954 o parte din studii le-am făcut la Moscova, la Hidroenergetica. Am făcut primul an la Politehnica din București, apoi am continuat la Institutul Energetic din Moscova. Ȋn acea perioadă făcea studiile și Gorbaciov. Dar nu ne-am cunoscut. Și ce-ar fi fost dacă ne-am fi cunoscut? Ce motiv aveam să contest?", a declarat Iliescu la un colocviu desfasurat la Institutul Revoluției Romane, potrivit adevarul.ro.
  
VA URMA: Ce mare putere a lumii a declarat atunci că ar sprijini o intervenție militară în România.