ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Obiectiv, cinstit, sine ira et studio, consemnez aici o realitate pe care trebuie să o vedem. Dar pe care de obicei o trecem cu vederea: în Republica România românii sunt o minoritate etnică, religioasă și culturală.

O minoritate, de altfel, prigonită de grupurile majoritare, inclusiv datorită faptului că aceste se consideră a fi români, deși sunt numai românofoni. 

Pentru că, într-adevăr, populația Republicii România se împarte în trei părți: români, românofoni și xeno-foni (vorbitori de alte limbi, care nu cunosc limba română nici măcar la nivelul conversației uzuale). 

Atât românii cât și xenofonii sunt minoritari, majoritatea populației fiind alcătuită din românofoni.
Care este deosebirea dintre români și românofoni?

Iată câteva criterii:
1. Ca român simți că ai o datorie sfântă față de străbunii care au muncit și au luptat ca să ridice o civilizație românească, să o apere și să o lase urmașilor.
Ca românofon consideri că ceea ce au făcut străbunii ori nu contează, ori este cel puțin prost, dacă nu mai rău.
2. Ca român simți că munca și lupta eroilor și sfinților din trecutul românesc te atinge la suflet, îți este pildă și inspirație, îți este școală și îndemn. 
Ca românofon crezi că te tragi dintr-un neam de hoți și trădători, de lași, leneși, bețivi etc. 

Amândouă punctele de vedere sunt corecte, căci suntem urmașii celor a căror moștenire o ducem mai departe. 

Deosebirea dintre români și românofoni nu este nouă, și fiecare dintre cele două duce mai departe o moștenire. Românii, pe a eroilor și sfinților români, românofonii pe a leneșilor, trădătorilor, lașilor, hoților etc.

3. Ca român simți nevoia de a cunoaște istoria românilor, cu bune și rele, pentru a te feri de cele rele sau a le îndrepta, pentru a prețui cele bune și ale duce mai departe. 
Ca românofon istoria românilor te plictisește, cu excepția cazului când cineva încearcă să o mânjească. Asta ți se pare interesant sau chiar încântător, și totdeauna adevărat, chiar dacă e în totală contradicție cu logica, adevărul, faptele sau documentele istorice.
4. Ca român simți împreună cu Mihai Eminescu iubire față de limba română, "floarea sufletului românesc". Și pe măsură ce știi și prețuiești alte limbi și culturi, dragostea față de limba română îți crește.
Ca românofon limba română îți face cu atât mai multă greață cu cât este mai curată. De aceea simți nevoia să o umpli de cuvinte și expresii străine sau, în lipsă, de înjurături.
5. Ca român simți nevoia simțului datoriei, demnității, dârzeniei, dragostei și, desigur, Credinței în Dumnezeu pe care le-au avut eroii și sfinții Neamului Românesc, de la bătrânii ciobani și țărani până la sfinții împărați și ierarhi. 
Ca românofon crezi că astea sunt gogoși, că important este ce bagi în gură și ce... "iubești", că importante sunt poftele tale, că lăcomia și ambiția ta sunt perfect îndreptățite, că cei care nu gândesc asemenea ție sunt ori nebuni, ori proști, ori dușmani, la fel fiind și oricine îți stă în cale în vreun fel.
6. Ca român vezi în înaintași o noblețe care te obligă, te motivează, te ajută să urci, să devi mai bun, mai nobil, mai asemenea lor. În trup și în spirit. În felul în care vorbești și te porți, în felul în care gândești și simți, în felul în care CREZI, în felul în care lucrezi, în tot ceea ce ești.
Ca românofoni socotești modele doar pe cei care își fac poftele, cât mai iresponsabil și cât mai ne-românesc. Pe aceștia te străduiești să-i ai ca idoli, să-i urmezi, să-i imiți. Disprețuind, evident, pe cei care își fac modele din eroi și sfinți.
7. Ca român știi, asemenea străbunilor, că viața este o muncă și o luptă cu foarte mici "zile de odihnă", că trebuie să lași în urmă ceva, să zidești ceva, să faci bine, să nu fi trăit degeaba. Pentru tine rostul vieții - muncă, hobby, carieră - este indistructibil legat de a construi ceva bun, de a face lumea mai bună. 
Ca românofon știi că merită să lupți pentru a avea o carieră sau pentru alte asemenea lucruri doar pentru că îți vor aduce banii și plăcerile pe care le visezi. Nu contează ce lași în urmă, important este să îți faci poftele.

Doar în aceste câteva puncte avem deja deosebiri uriașe, care ne pot ajuta să înțelegem și ce suntem noi, ca persoană, și ce suntem noi ca stat, și cauzele multora dintre realizările, dar mai ales dintre nerealizările de astăzi. 

Pentru că, să fim cinstiți, chiar și după aceste câteva criterii este limpede că românii sunt o minoritate în Republica România. Iar românofobii - cei mai plângăcioși pentru "situația asta" - o majoritate. Majoritatea care provoacă, de fapt, prăbușirea, prin colaboraționismul cel mai direct cu forțele anti-românești.
Aș mai preciza că românofonii nu sunt românofobi în mod ființial. Sau, cel puțin, nu sunt așa în majoritate. În foarte mulți dintre ei plutește latent sămânța moștenirii străbunilor, dar este înăbușită de lipsa cunoașterii istoriei, de presiunile sociale, de griji etc.

Merită spuse și două vești bune. 
Prima, simplă, este că românii vor merge mai departe până dincolo de sfârșitul lumii. Mulți, puțini, câți vom fi, vom duce mai departe cultura străbunilor și toată moștenirea lor. În veșnicie.
A doua, mai surprinzătoare, este și un avertisment pentru cei care ne-ar vrea morți: românofonii pot deveni români. Români adevărați. Așa cum au făcut-o în istorie de multe ori. Și atunci aceia care au crezut că ne-au încălecat s-au făcut praf. Căci, într-adevăr, "Românul nu piere!"
Alții da, așa cum arată limpede istoria.

Aș încheia cu un salut vechi românesc, profund, frumos și aproape uitat: "Bună să-ți fie inima!"