ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În după-amiaza zilei de miercuri, 30 august 2017, în prezența IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.

După slujba Tedeum-ului din biserica voievodală, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a Casei Domnești. Gazda evenimentului, părintele stareț Arhimandritul Melchisedec Velnic, a adresat cuvântul de bun-venit și a prezentat volumul, „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania în Mănăstirea Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt, precum și cei care, mai ales ca ierarhi, au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale, păstrând însă toată viața amintirea și dragostea de mănăstirea mamă.

Apoi Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 550 de ani de la întemeierea mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii voievodale). Monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături” apărut cu același prilej, și care prezintă în detaliu bogatul patrimoniu – unul dintre cele mai valoroase din sud-estul Europei – de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Domnul Profesor Univ. Dr. Ștefan Gorovei a prezentat apoi ultimele două numere ale revistei de istorie Analele Putnei, anume numerele 1 și 2 pe anul 2016, care reunește comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei. 

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor, istoric al artei, Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”. Profesorul Nastase a trecut la cele veșnice în ziua de 19 aprilie 2013, la Atena. 

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat datorită morții autorului. Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna – slujba de reînhumare în pământul Putnei fiind programată pentru ziua de sâmbătă, orele 11:00.

Tot în domeniul  aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna, „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei. Această monografie a apărut în condiții grafice deosebite, simultan în patru limbi, română, engleză, franceză și germană cu ajutorul unor colaboratori apropiați ai Mănăstirii Dragomirna și ai Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna. 

Începând cu orele 17:00 a început prima sesiune de comunicări științifice ale Colocviului, deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuții la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea). 

Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Domnul Păun a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost inclus canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binvecuvintează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nicio ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în Cuvântul către cititori ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic) a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms.sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595-1606).

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea, Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei, Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandu cel Buna – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Acesta din urmă a fost ajutat de nepotul său, Roman, ca o răzbunare a detronării și orbirii tatălui său, Ilie, de către Ștefan al II-lea în anul 1442. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia. Tocmai ca fiu al lui Ilie, care înca mai trăia, Roman a ajuns să fie associat la domnie de noul domnitor, Petru. 

După pauză, au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Țepeș în contextul anului 1488, și doamna Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membră a Academiei de Științe a Austriei, membră corespondentă a Academiei Britanice – Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities (Chesarie Dapontes (1713–1784): Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții tipărite cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Profesoara Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a Colocviilor Putnei a debutat la ora 9:30 cu comunicarea Protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, Tipuri de motivații pentru acțiunile lui Ștefan cel Mare dincolo de granițele Moldovei, care și-a propus să propună posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă Protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei, a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale dată de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății. Acestea – bunăstarea țării și apărarea creștinătății – erau două aspecte ale aceluiași lucru – împlinirea gândului lui Dumnezeu cu Ștefan Vodă.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat, La începuturile relațiilor moldo-moscovite. Domnul Ciobanu a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. În particular, în legătură cu începutul relațiilor dintre Moldova și Moscova, în istoriografia română și cea rusă s-au vehiculat mai mulți ani printre care: 1386 când Vasile, fiul lui Dumitru Danskoi s-a aflat la curtea lui Petru I al Moldovei; 1471 atunci când Ivan al III-lea a atacat Novgorod-ul, iar Ștefan a refuzat să depună omagiul de vasalitate regelui Poloniei; 1979 când au început tratativele pentru căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul dușman al dușmanilor și prieten prietenilor. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, fără însă să semneze un tratat de alianță.

Domnul Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie Nicolae Iorga din București, a prezentat comunicarea cu titlul, Moldova și Polonia în epoca lui Ștefan cel Mare: surse și interpretări în ultimele trei decenii, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului, transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, mai precis despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, datorită unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”. 

Doamna Elena Firea, în comunicarea Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore ?, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore. Această biserică este ctitorită de Luca Arbure, portarul Sucevei, care la anul 1497, în calitate de portar al Sucevei, rezistase eroic la asediul cetății de către regele Poloniei, Ioan Albert, într-o campanie care s-a terminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. Doamna Firea, a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și a semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei ce le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavril și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compozițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a Asediului Constantinopolului. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau  Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare. 
În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse, a reluat analiza despre autenticiatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații ale înscrisului de pe această pisanie cu alte pisanii care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, pisania Turnului Tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare. 
 
Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea Lespezile funerare din vremea lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi. Tipologie și conținut, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

După-amiază, sesiunea a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog, Voica Maria Pușcașu, Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce și cât știm, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare. Domnia sa a vorbit de posibilele influențe din spațiul occidental, de tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, de elementele de structură, de planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, de fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. Dr. Adinel Dincă de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca în comunicarea, Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitor la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920-1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin comparația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poate încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din evul mediu german. 

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea Tetraevanghelul bisericii curților din Hârlău (1504), a adus imagini inedite cu tetraevangheliarul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Amabasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis textul unei comunicări, O însemnare și un manuscris din vremea lui Petru Rareș, citită de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337) conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Analizând filigranele manuscrisului, autorul a arătat că el datează din secolul al XIV-lea. Manuscrisul s-a aflat cu siguranță la Mănăstirea Putna între anii 1536-1722, pentru care există însemnări în acest sens. 

Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A. S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru biserica Sf. Nicolae, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperți de argint cu motive florale. 

Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea Un portret neașteptat în biserica Mănăstirii Coșula, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia Sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Domnul Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, Izvoare noi despre campania otomană din 1538, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În marea lor majoritate, aceste documente sunt rapoarte ale nunțiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfășurarea evenimentelor, ceea ce le sporește valoarea documentară. 

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida. 

Participanții se deplasează în ziua de vineri, 1 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna pentru două sesiuni de comunicări științifice dedicate istoriei acestei mănăstiri și ctitorilor ei.