Mormântul de piatră al lui Mircea cel Bătrân de la Mănăstirea Cozia a fost redeschis după aproape nouăzeci de ani. „Este cel original și se află într-o stare bună de conservare”, a precizat, pentru Agerpres, arheologul Ion Tuțulescu, citat de Basilica. Domnitorul Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 și a fost înmormântat în ziua de 4 februarie a aceluiași an la ctitoria sa de pe Valea Oltului, așa cum și-a dorit. Racla de marmură cu osemintele Domnitorului se află alături de cea a maicii Teofana, Doamna Tudora, mama lui Mihai Viteazul, plecată la Domnul după aproape 200 de ani, în 1606, și așezată aici de nepoata sa, Domnița Florica. Raclele actuale au fost realizate după o restaurare din 1938 ghidată de Nicolae Iorga.

Cercetarea este realizată de specialiști ai Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, împreună cu experți de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și de la Centrul de Cercetări Antropologice și Biomedicale „Olga Necrasov” din cadrul Filialei Iași a Academiei Române.

Proiectul are două obiective principale: descărcarea de sarcină arheologică a monumentelor din ansamblul Mănăstirii Cozia, în vederea restaurării acestora, și verificarea sarcofagului domnitorului, unic în România prin forma sa și prin prezența unei nișe cefalice, caracteristică mormintelor occidentale din secolele 5-15. FOTO Ion Țuțulescu:

Arheologul Ion Tuțulescu a explicat că în arhivele Institutului Național al Patrimoniului există documente din anii 1930 referitoare la o posibilă mutare a sarcofagului la Muzeul Național de Istorie. Cercetarea actuală confirmă însă autenticitatea și continuitatea amplasamentului. 

Sarcofagul, alături de mormântul călugăriței Teofana, mama lui Mihai Viteazul, a fost cercetat prima dată în perioada interbelică, în cadrul lucrărilor de restaurare începute în 1927. În 1938, osemintele celor doi au fost depuse în racle de marmură de Rușchița (foto), iar sarcofagul a primit o nouă placă funerară, după ce cea veche fusese distrusă în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial.

De-a lungul secolelor, locul de veci al voievodului a fost profanat în mai multe rânduri, primele mărturii certe datând din 1821, în timpul retragerii trupelor eteriste.

Noi devastări au avut loc în perioada 1916–1918, când armatele germane au folosit incinta mănăstirii ca adăpost. „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică”, nota în 1919 protosinghelul Anastasie Popescu, într-un raport trimis Ministerului Culturii.

Mircea cel Bătrân, ctitor al Mănăstirii Cozia și una dintre cele mai importante personalități ale istoriei românești, a fost înmormântat aici la 4 februarie 1418, potrivit propriei dorințe.

"Există în arhiva Institutului Național al Patrimoniului câteva cereri de prin 1930 de mutare a sarcofagului de la Mânăstirea Cozia la Muzeul Național de Istorie și atunci am urmărit ca prin această cercetare să verificăm dacă a fost mutat. Dar nu, nu a fost mutat. Este cel original și se află într-o stare bună de conservare. Este un sarcofag din piatră, unic în România, fiind prevăzut cu o nișă cefalică, specifică mormintelor din zona Europei Apusene din perioada secolelor V-XV. d. Chr. Mormântul a fost cercetat pentru prima oară în perioada interbelică, în cadrul unui proiect de restaurare inițiat începând cu anul 1927. Alături de sarcofagul voievodului se află și mormântul mamei domnitorului Mihai Viteazul, călugărița Teofana. În anul 1938, osemintele domnitorului și ale Teofanei au fost depuse în cutii de marmură de Rusciuk (este vorba cel mai probabil de o confuzie de transcriere din relatări istoriografice trecute - considerăm că este vorba de Rușchița, România și nu Rusciuk/Ruse, Bulgaria, unde nu există nici o carieră de marmură - n.red.) și așezate în acest sarcofag, care tot în acea perioadă a fost ridicat și amplasat pe un strat de umplutură și i s-au adăugat o placă betonată și o piatră de mormânt frumos sculptată", a precizat arheologul Ion Tuțulescu, citat de Știripesurse.

"Primele informații veridice legate de profanarea mormântului sunt din anul 1821, când trupele eteriste, care se retrăgeau către Transilvania după înfrângerea de la Drăgășani, jefuiesc mănăstirea și implicit locul de veci al domnitorului. O altă profanare este menționată în perioada ocupației germane în perioada anilor 1916-1918. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu, scria Ministerului Culturii că 'Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat și au profanat acest sfânt lăcaș, biserica și paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le și lăsându-le într-o completă ruină'.", a mai spus arheologul vâlcean, care este convins că aceste cercetări arheologice vor aduce noi informații legate de întregul ansamblu monahal. Cititiți aici o scurtă lucrare despre Mormântul lui Mircea cel Bîtrând de la Cozia - PDF

Situată pe Valea Oltului, Mânăstirea Cozia este considerată cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), deși sunt și surse care îl indică pe tatăl său, Radu I (1330-1383), drept ctitor al mânăstirii (cunoscută pe vremea sa sub numele de Nucet). Slujba de sfințire a lăcașului a avut loc la 18 mai 1388, fiind oficiată de Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia și a întemeiat mănăstirile de la Vodița și Tismana, iar primul egumen însărcinat să conducă obștea monahală a Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său.

Ansamblul Mănăstirii Cozia, monument istoric de importanță națională, este compus din biserica cu hramul "Sfânta Treime", datată la 1388 și cu intervenții de adăugare a pridvorului pe latura de vest între 1705-1707, paraclisul cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", amplasat în colțul de sud-est al incintei mănăstirești și datat la 1583; paraclisul cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților", amplasat în colțul de nord-est al incintei mănăstirești și datat la 1710, cu intervenții de reconstrucție parțială între 1958-1959; trapeza de la 1853 și corpurile de clădire care compun incinta, respectiv laturile de nord, sud și est, cu datare în secolele al XIV-lea, al XVI-lea și al XVIII-lea. 

Părintele Gheorghe Calciu a reprodus Testamentul Maicii Teofana, Mama lui Mihai Viteazul   

La Sfânta Mânăstire Cozia, în pronaos, lângă mormântul lui Mircea cel Bătrân, este și mormântul Maicii Teofana. Am găsit pe internet testamentul ei și mă bucur să-l pot face cunoscut celor care sunt, într’un fel, fiii mei duhovnicești. După tragica moarte a lui Mihai Viteazul și după exilul doamnei Stanca și al copiilor ei, Tudora, mama sa, se călugărește la Cozia, care era un loc de liniște și de pază pentru cei necăjiți sau prigoniți:

„Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Țeara Românească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă… și înșelătoare… și am petrecut lumeaște destul, în tot chipul în viața mea, până ajunsu și la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuința sfintei troițe și la răpausul răposatului Mircea voevoda. Și trăiiu de ajunsu și luaiiu și sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Acuș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail voevod de sărăcia doamna sa și a coconilor domniei lui prin țărăle străine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. După aceea, cu vrearea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor din țărăle străine doară svenția lui din naltul ceriului au auzit și s’au milostivit de i-au scos din țărăle străine în țeara de moștenire. Si mai vârtos au cugetat la svânta mânăstire în Cozia pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deacă să adunară unii cu alții, mare plângere și suspin fu întru ei de jalea fiiu său Mihail voevod și pentru patima lor ce-au pătimit prin țărăle străine doamna Stanca și fiiusău Ion Nicola voevoda și fiiesa doamna Florica. Fu după aceea întrebarea întru jale, cine cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: cum am pățit noi, maică, să nu pată nime din ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut? Maica zice: cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre, iară de către svanta mânăstire, am har dragului Domn din cer și mulțumesc părinților din svânta mânăstire c’am avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoi a mea. Ziseră domnia lor: mulțumim și noi molitvelor lor pentru molitva ta căci ai avut căutare de ei. Zise Maica Teofana: pentru aceea, featele meale am făgăduit sventei mânăstiri doao sate în Romanați: Frăsineiu și Studenița pentru sufletul răposatului Mihai voevod și pentru sănătatea fiiusau Nicolei voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru să fiu pomeniți la toate sventele pomeni, ci și dumnezeeasca liturghie, în vecie. Domnia lor ziseră: Noi bucuroase, cum ți le-au dat răposatul Mihail voevod, volnică ești, fie date și de noi și de Nicola voevod și de tot neamul nostru, în vecie, pentru pomeană, ca sa aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare până la moarte de molitvele lor.”

Maica Teofana a fost înmormântată în anul 7114 de la Adam, adică 1605-1606 de la Hristos. Piatra i-a fost pusă de nepoții ei, doamna Florica și Nicolae Pătrașcu.

O, dulcea limbă românească!

Preot Gh. Calciu, 20 august 2002