ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cel mai vechi document scris în limba română este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, descoperită de Friedrich Stenner în anul 1894, în Arhivele Naționale ale județului Brașov (una dintre cele mai vechi instituții ale orașului, menționată documentar încă din 1476), unde se găsește și astăzi.

Datarea acestei scrisori s-a făcut după evenimentele și personajele care apar, data fiind 29-30 iunie 1521. Această scrisoare l-a avut ca destinatar pe Johannes Benkner, ea intitulându-se „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, Hanăș Begner", iar conținutul documentului - foarte important pentru limba noastră - se referea la ieșirea armatei turcești din Sofia: „să știi domnia tă că a venit un om de la Nicopole și mi-a spus că a văzut cu ochii lui că au trecut corăbii pe Dunăre în sus". (Această armată se pregătea pentru campania de cucerire a Ungariei. În scrisoare apare Soliman al II-lea Magnificul, numit în document „Împăratul", mai apare Mehmet beg, sângeapul Nicopolei și „Basarab", adică Neagoe Basarab). 
 
Textul scrisorii:

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăș Bengner ot Brașov mnogo zdravie ot Nécșu ot Dlăgopole. (= Preaînțeleptului și cinstitului, și de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăș Bengner din Brașov multă sănătate din partea lui Neacșu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=și iarăși) dau știre domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să știi domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce știi și domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să știi cumu se-au prins nește meșter(i) den Țarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaș(i) și de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Țeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înțeles și eu. Eu spui domniietale iară domniiata ești înțelept și aceste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe umin mulți, și domniile vostre să vă păziți cum știți mai bine.
I bog te veselit. Amin.”(=Și Dumnezeu să te bucure. Amin)

(Apud Hurmuzachi – Iorga. Documente, XI, 843).

După cum se observă, limba folosită în scrisoare este foarte asemănătoare cu cea folosită astăzi (caracterele folosite sunt cele chirilice), dar emoționante pentru zilele noastre sunt și porțiunile de introducere și final, fiindcă în ambele neguțătorul Neacșu Lupu amintește de Dumnezeu: „Înțeleptului și de bun neam și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăș Begner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung" și în încheiere „Și Dumnezeu să te bucure, amin!"