Pe 11 aprilie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni și înainte văzătorul în duh. Din mărturiile celor care i-au fost aproape, înfățișarea sa era mai totdeauna cu ochii adânciți în orbite, din cauza postului sever și a lacrimilor cu care își însoțea rugăciunile.

După mărturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic săvârșea în timp de 24 de ore două mii de închinăciuni și trei sute de metanii mari, precum și pravila cea rânduită fiecărui călugăr la chilie. Aceiași duhovnici ai Mănăstirii Cernica adevereau că Sfântul Calinic, încă din anii tinereții, a primit darul neîncetatei rugăciuni a lui Iisus, prin care s-a făcut casă a Duhului Sfânt și vas al alegerii.

Spuneau ucenicii Sfântului Calinic că faptele îi erau întocmai după graiul gurii și nu putea nimeni să-i găsească niciun cusur. Că după cum învăța, așa și lucra. Că zice și Mântuitorul: Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu;​ (Matei 5, 37), amintește Doxologia.

S-a născut la București, la 7 octombrie 1787, in mahalaua Sfântului Visarion, din părinți temători de Dumnezeu și a primit la botez numele Constantin. La 20 de ani, și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Cernica, fiind primit cu dragoste părintească de starețul Gheorghe care, după un an, l-a tuns călugăr, dându-i numele Calinic. După o lună, a fost hirotonit ierodiacon.

43 de ani a viețuit la Sfânta Mănăstire Cernica, în post, rugăciune și smerenie, până a urcat în treapta diaconiei. "(...) după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales de sobor stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusință timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte încununate de laudă”, se spune în volumul "Viețile sfinților de peste tot anul”.

În același timp, starețul Calinic era un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea; era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire, timp de câteva luni, un număr mare de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanență de zidirea sau de refacerea unor lăcașuri de închinare.

Aflat în vizită prin eparhie, și fiind plăcut impresionat de împrejurimile Schitului Frăsinei, de pitorescul locului, construiește acolo o biserică, în 1863, și înființează o mânăstire cu viață de obște, ca la Cernica. Este vestit ”blestemul” cu care va pecetlui hotarele mănăstirii Frăsinei, ca nicio femeie să nu pășească dincolo.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care îl aprecia în mod deosebit. Unul din ucenicii sfântului, părintele Anastasie a povestit o întâmplare relevantă în acest sens:

În timpul domniei lui Cuza Voda - spunea ucenicul Sfantului Calinic - s-a intamplat o tulburare in Seminarul Episcopiei de Ramnic si Preasfintia sa, cu darul si cu blandetea sa, a potolit acea tulburare. Afland de aceasta, mitropolitul Nifon si ministrul de Culte, Scarlat Cretulescu, au trimis de la Bucuresti un functionar in ancheta.

 În 1867, slăbit de bătrânțe și bolnav, se retrage la Cernica. S-a mutat la cereștile locașuri, în ceata Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu, la 11 aprilie, 1868. Moaștele sale se odihnesc în Biserica Sf. Gheorghe, din incinta mănăstirii.

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie, 1955, sub Patriarhul Justinian al României, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne miluiască și să ne miluiască Hristos Dumnezeu totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!