Sfântul Teodor Stratilat, unul din cei mai populari sfinți MILITARI ai ortodoxiei

Sfântul mare mucenic Teodor Stratilat este unul din numeroșii sfinți militari prăznuiți de Biserica Ortodoxă. Acesta beneficiază de o mare popularitate în ortodoxie, ca atare având două zile de sărbătoare: 8 februarie, iar pe 8 iunie se pomenește aducerea moaștelor sale la Evhaita. "Stratilat" înseamnă comandant, voievod.
Conform orthodoxwiki, acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Se trăgea după neam din Evhaita și locuia în Iracleea, care se află lângă Marea Neagră. El întrecea pe mulți cu podoaba sufletului, cu frumusețea trupului și cu puterea cuvintelor; și toți căutau să-i câștige prietenia.
Chiar și Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creștin și că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câțiva bărbați din Nicomidia, care erau de același rang cu Teodor, și le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceștia s-au întors și i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal și i-a ieșit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Și Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, și întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, și șezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca și cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, și numai după aceasta să le aducă și jertfe de obște, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur și de argint, și la miezul nopții i-a sfărâmat, și făcându-i pe toți mici bucăți, i-a împărțit celor săraci și celor lipsiți.
Și când s-a făcut ziuă, Maxențiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiței celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins și adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri și apoi a fost aruncat în temniță cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat șapte zile. După aceea iarăși a fost scos și supus la și mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulțimii din care mulți luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci și cinci de oameni și după dânșii alți trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatul Chestiu, care fiind trimiși să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Și dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului.
Dar mulțime multă de creștini s-a ridicat să-i oprească și abia potolindu-i sfântul, și făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârșindu-și astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaște au fost mutate din Iracleea la Evhaita, și puse în locașul părinților săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de față la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit și răspunsurile pe care le-a dat și a mai descris și vremea și chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum și ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

RADU GYR MAGNIFICUL (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). CREZUL LUI CÂNTAT DE TRONOS ȘI POEZIA MANIFEST - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)