După ce se decide, în august 1916, intrarea țării noastre în război împotriva Puterilor Centrale, trupele române intră în Transilvania pentru eliberarea acesteia.

 

Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa și fortifica înălțimile munților, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică și tehnică a dușmanului. Divizia sa a luptat vitejește și, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase și să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie.

Situația devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scrie atunci în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Încrezător în strategia sa de luptă la adăpostul munților, Generalul Dragalina dă, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor române, făcând apel la curajul și demnitatea fiecărui soldat român: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”

primul razboi mondial manifest Frati_romaniÎnsă Generalul nu dă doar un ordin, ci decide imediat să plece personal în recunoaștere, în primele linii. În Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era încadrată și eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a întâlnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar înaintat, unde tânăra îngrijea răniții. A numit-o „o adevărată eroină” și, fiind îmbrăcată foarte subțire pentru vremea rece de toamnă, i-a dăruit mantaua sa de general. Apoi, însoțit de un maior și de un colonel, trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici (cel mai înaintat punct al liniilor române), unde merge pentru a se spovedi și împărtăși. La întoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, însă Generalul i-a cerut șoferului să treacă în viteză prin zona periculoasă. Astfel, este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Ulterior este transportat într-un spital din București, unde i-a fost amputat brațul. Fiind internat, Generalul l-a întrebat pe medic: „Dar ia spune doctore, cum aș putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi brațul sau tăindu-l?” „Prin amputarea brațului vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă și un singur braț.”

După ce Generalul a fost rănit în inspecția pe front, totuși, planul său de operații a fost continuat și dus la îndeplinire de către colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a făcut ca, după alte trei zile de lupte înverșunate, trupele germane să fie respinse dincolo de fosta frontieră.

Pe patul de suferință, Dragalina primește din partea Regelui Ferdinand cea mai înaltă decorație de război a țării, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia și bravura sa. Însă pe 24 octombrie, generalului îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va șterge niciodată din istoria și memoria noastră.

Pe front luptau inclusiv cei doi băieți ai săi: Virgiliu pe Dunăre și Corneliu în Dobrogea. Virgil Dragalina a ajuns comandor de marină, fiind veteran al celor două războaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general în cel de-al Doilea Război Mondial, comandant de Corp de Armată, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldați aflați în subordinea sa) pe frontul de răsărit până la Stalingrad.

Marele istoric Nicolae Iorga (care îi dedică Generalului pagini în valoroasele sale cărți de istorie) a spus, în discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”

 

Vă reamintim de concursul nostru: Fapte ale demnității românești, prin intermediul căruia puteți câștiga premii scriind despre fapte sau persoane simbol pentru demnitatea națională. Regulamentul concursului este AICI.