Vasile Boroneanț s-a născut la 28 decembrie 1930, la Conop, județul Arad. De mic a iubit învățătura și după liceu a decis să meargă la facultate, deși părinții săi au încercat să îl însoare și să îl oprească acasă. 

Intrând la Facultatea de Istorie, a trebuit să muncescă din greu pentru a se întreține, a descărcat saci cu cartofi în piața Obor și a vândut alimente în piață. În același timp lucra și ca zilier pe șantierele arheologice, unde și-a decoperit adevărata pasiune.

În anul II de facultate – 1953 – a început sovietizarea unităților de învățământ. Tot în 1953 a avut loc, la București, „Festivalul Tineretului și Studenților Socialiști”, ocazie cu care tinerii studenți români au încercat să transmită mesajul lor anticomunist către ONU. Boroneanț trebuia să identifice o persoană de încredere care să poată face acest lucru. Persoana identificată, un francez căruia i-a fost înmânat memoriul, era agent al NKVD-ului. 

Au început imediat arestările. Vasile Boroneanț a reușit să se ascundă câteva luni, însă în iunie 1954 a fost arestat. Au urmat anchete conduse în parte chiar de Nicolschi. În august a avut loc procesul și a fost condamnat de Tribunalul Militar București la 16 ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale”. A urmat trecerea prin mai multe închisori: Jilava, Văcărești, Lugoj, Aiud, Salcia. Cel mai mult a stat la Aiud - 7 ani, din care 4 în Zarcă. A fost eliberat în iunie 1964, odată cu decretul de grațiere a deținuților politici.

În libertate este împiedicat, inițial, să termine facultatea și se angajează ca documentarist la Institutul de Arheologie. Abia în 1968 este admis din nou în Facultatea de Istorie. După terminarea studiilor, este încadrat ca arheolog în Muzeul Municipiului București, instituție în care a rămas până la pensionare, în 1994.

Profesorul Vasile Boroneanț a făcut numeroase descoperiri: civilizația clisuriană, civilizația de la Schela Cladovei – unde a lucrat peste 35 de ani, scrierea nedescifrată pe oase de la Chitila. Cuina Turcului, Peștera Climente și Peștera Veterani sunt alte șantiere unde a lucrat, principala sa descoperire fiind însă civilizația Kostolac. 

După Revoluție se implică activ în activitățile asociațiilor foștilor deținuți politici, întâi în Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, apoi în Federația Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști.
Vasile Boroneanț a plecat la Domnul joi, 3 iulie 2014 și a fost înmormântat la Cimitirul Bucureștii Noi. În veci pomenirea lui!

Curriculum vitae Vasile Boroneanț:

- Funcționar documentarist la Institutul de Arheologie 1964-1975 
- Arheolog principal la Muzeul Municipiului București 1975-1994 
- Doctor în istorie și laureat al premiului „Emil Racoviță” al Academiei Române în 1981 
- Membru fondator al Asociației Foștilor Deținuți Politici și președinte al Federației Române a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști 
- Director al Muzeului Municipiului București 1990 - 1994 
- Consilier municipal și consilier la Ministerul Culturii 1990-1992 
- Președinte al Direcției Patrimoniului Național 1990-1993 
- Judecător din partea României la Tribunalul Civic Internațional pentru Condamnarea Crimelor Comunismului de la Vilnius 1999-2000
- Președinte al Departamentului de Istorie și Arheologie al Academiei de Științe a României 
- Membru al Comisiei Europene UNESCO pentru Mezolitic și membru fondator al Comisiei Europene pentru istoria religiilor pre-istorice.
 






2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.