Petre s-a născut la 11 iulie 1907 la Sebeș/Alba, în familia brigadierului sivic Dorel și a soției sale, Maria. A urmat Academia Teologică la Sibiu. Căsătorit cu Maria Florescu și binecuvântat prin nașterea a două fetițe, părintele va ajunge la un an de la hirotonie în parohia Alun din Hunedoara. Aici a ridicat o bisericănouă prin strădania și munca pădurenilor. 

În 1942 a plecat la război ca preot militar pe Frontul de Est, a însoțit și însuflețit trupele în prima linie. În timpul luptelor din Crimeea este rănit și trimis în țară. Se reface în Spitalul de la Sinaia și de îndată ce rana se vindecă se întoarce pe front, astfel ajunge să lupte și pe Frontul de Vest. La finele războiului,decorat cu mai multe medalii de onoare, revine acasă și își continuă misiunea duhovnicească. În 1958 părintele avea să încapă urcușul spre martiraj. 

Arestat de regimul comunist la 3 noiembrie 1958 în baza mandatului emis de Procuratura Militară Deva și acuzat de apartenență la Mișcarea Legionară, a fost condamnat de Tribunalul Militar Brașov la 9 ani închisoare corecțională pentru „uneltire împotriva orândurii sociale”. Va executa detenția la Deva, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava, Galați. La 25 aprilie 1964 este transferat la Aiud, slăbit de regimul de exterminare la care fusese supus, Părintele Petru Roșu se va muta la Domnul fără a primi asistență medicală.

Penitenciarul Aiud notează drept cauză a decesului „boală hipertonică visceralizată”. Era 9 iunie 1964... sufletul părintelui se ridica din celulă către Tatăl Ceresc, lăsând în urmă un trup ce avea săfie aruncat în gropile comune de pe Râpa Robilor. Decesul a fost anunțat familiei în 14 iulie 1964, iar fișa matricolă penală conține și o altă mențiune cel putin bizară „J.40625/7 iunie 1964 comunicat aprobarea decesului”… 

În veci pomenirea lui!