În primele ore ale zilei de 28 iunie 1940 (2.55), V.M. Molotov a făcut cunoscut lui Gheorghe Davidescu că guvernul sovietic este nemulțumit de răspunsul guvernului român, considerându-l ,,imprecis” deoarece ,,nu se spune direct că el primește propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia și partea de nord a Bucovinei”. 

Cu acel prilej, comisarul sovietic al Afacerilor Străine a înmânat ministrului român la Moscova un nou ultimatum, cu următorul conținut: 

„1. În decurs de patru zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești. 

2. Trupele sovietice, în același timp, să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de nord a Bucovinei. 

3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău, Cetatea Albă. 

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului. 

5. Să se numească o Comisie compusă din reprezentanți ai guvernului român și ai guvernului sovietic, câte doi de fiecare parte, pentru lichidarea gestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei și instituțiunilor din Basarabia și partea de nord a Bucovinei. Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile sus-menționate nu mai târziu de 28 iunie, orele 12 (ora Moscovei”). 

Răspunsul guvernului român, transmis de Gheorghe Davidescu cu o oră înainte de termenul fixat, preciza că „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. 

Cerea de prelungire a termenului de evacuare a fost respinsă, V.M. Molotov răspunzând că la ora 14.00 trupele sovietice „vor începe înaintarea lor pentru a ocupa cele trei orașe menționate în Notă: Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă”. În situația în care ,,din motive tehnice” s-ar fi impus unele prelungiri de termen, de ,,câteva ore”, acest lucru urma să fie decis de delegații sovietici (generalii Kozlov și Boldin), ca loc de întâlnire a delegaților români și sovietici propunându-se orașul Odessa. 

Prin Wilhelm Fabricius, guvernul român a rugat guvernul german să intervină pe lângă guvernul sovietic pentru prelungirea termenului de evacuare cu ,,încă două sau patru zile” și ca ,,orașul Cernăuți să fie lăsat României”. Pentru soluționarea problemelor divergente, guvernul român trimite la Odessa pe generalul Aurel Aldea și pe Hagi Stoica (ultimul înlocuit cu generalul Constantin), comisia română obținând, cu greutate, prelungirea termenului de evacuare cu 24 de ore. 

Conform ordinului Marelui Stat Major român orașele Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă trebuiau predate până în seara zilei de 28 iunie (ora 20.00), iar evacuarea terminată în 4 zile (până la 2 iulie, orele 12.00/ora românească), în 4 etape,. Ordinul mai cerea să se stabilească itinerarii pentru ,,accesul” trupelor ruse în Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă și preciza că unitățile trebuiau să se deplaseze numai pe jos, calea ferată fiind rezervată pentru „evacuarea materialelor mai principale, bolnavi, familiile ofițerilor și funcționarilor”. Pentru intelectuali și familiile lor s-a intenționat punerea la dispoziție a 3-4 trenuri, zilnic. Pe fiecare direcție de retragere s-a cerut constituirea a câte unei comisii militare cu interpreți pentru „a lichida, în unire cu comandanții sovietici, eventualele incidente”.Generalul Florea Țenescu a recomandat „să se evite orice incidente” și să se pregătească și să se organizeze rezistența pe Prut.

Ce s-a întâmplat în Basarabia și nordul Bucovinei în zilele următoare a fost tragic, umilitor și rușinos, autoritățile civile și militare (centrale și locale) dovedindu-se incapabile să organizeze cel puțin o retragere ordonată spre Prut (căci de apărare pe Nistru, indiferent de rezultat, nici nu a fost vorba). 

• Manfred von Killinger: ,,Colosul rus vă va strivi. În consecință veți pierde nu numai Basarabia și Bucovina, ci, sigur, ceva mai mult”.
• Raul Bossy: ,,Începutul tragediei neamului românesc”.

La scurt timp după ce V.M. Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu Nota ultimativă prin care se solicita cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, Germania și Italia au continuat să exercite presiuni asupra României în vederea acceptării.
De la Berlin, Joachim von Ribbentrop cere lui Wilhelm Fabricius să comunice ministrul de Externe român: ,,Pentru a evita războiul între România și Uniunea Sovietică, noi nu putem decât să sfătuim guvernul român să cedeze în fața cererii guvernului sovietic”. Ministrul german la București va face cunoscut acest mesaj și regelui Carol al II-lea.
• ,,Dezamăgit”, suveranul român a solicitat o ,,influență moderatoare asupra Ungariei și Bulgariei”.
La București, Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei, dă același sfat suveranului: să se cedeze.
În după-amiaza zilei, pentru cedare insistă și Manfred von Killinger (trimisul special al lui Hitler, sosit la București la 25 iunie), care atrage atenția regelui (la precizarea acestuia că armata română ar fi în măsură să reziste armatei sovietice dacă Ungaria și Bulgaria nu vor ataca România) că în caz de război ,,colosul rus” va strivi România, care va pierde ,,nu numai Basarabia și Bucovina, ci, în mod sigur, ceva mai mult” și că ,,petrolul va fi distrus” (ceea ce nu convenea nici Reich-ului).
• ,,Mi-a atras atenția – avea să consemneze regele în Jurnal – că toată strategia germană a fost să nu se angajeze pe două fronturi și că dușmanul lor principal este, astăzi, Anglia. Pe de altă parte, URSS a făcut așa servicii Reich-ului, încât acesta nu se poate întoarce de dragul nostru împotriva Sovietelor. Totuși se angajează să telegrafieze cele spuse de mine la Berlin. De fapt, deși ne-am apropiat de Germania, ea ne-a vândut fără scrupule intereselor sale”.
La Berlin, ministrul Ungariei, înmânează lui Ernst Wöermann, șeful Departamentului politic din Ministerul de Externe, un Memorandum prin care se făcea cunoscut că dacă România va face ,,concesii teritoriale în favoarea Sovietelor, guvernul ungar va considera că ,,o acțiune de acest gen va constitui, în mod evident, o discriminare împotriva Ungariei, a cărui efect asupra opiniei publice va duce chiar la consecințe imprevizibile”, că Ungaria ,,dorește, sau mai degrabă intenționează, să realizeze îndeplinirea revendicărilor ei justificate cu privire la România, în mod exclusiv cu ajutorul unor posibile înțelegeri cu Puterile Axei sau cu consimțământul celor două Mari Puteri”.
Tot la Berlin, Parvan Draganov, ministrul Bulgariei, face cunoscut, tot lui lui Ernst Wöermann, că a primit instrucțiuni din partea guvernului său ,,să întreprindă investigații în legătură cu dezvoltarea crizei basarabene” și să afle punctul de vedere german cu privire la ,,satisfacerea ulterioară a revendicărilor Bulgariei”.
• Dezamăgit de răspunsul primit (în conformitate cu directivele Ministerului de Externe, Ernst Wöermann răspunsese că în acel moment Berlinul dorea ca Bulgaria „să nu profite de actuala criză pentru a-și satisface propriile revendicări”), diplomatul bulgar precizează că regele și guvernul de la Sofia ,,s-ar afla într-o situație extrem de dificilă dacă nu ar profita de situația actuală” și insistă să i se dea ,,unele asigurări pentru viitor” în sensul că Germania avea să recunoască ,,justețea revendicărilor bulgare asupra Dobrogei și să promită satisfacerea lor atunci când va sosi momentul”.
• Răspunsul oficial al diplomației germane a fost dat după ocuparea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei de către sovietici când Joachim von Ribbentrop a comunicat Legației germane de la Sofia că guvernul de la Berlin manifesta ,,o înțelegere deplină față de dorințele revizioniste ale Bulgariei față de România”, dar că acest lucru trebuia realizat, inclusiv cu influență germană, după ,,restaurarea păcii în Europa”.  

 

Bibliografie: 

Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1992; 

Ion Giurcă, Drama României Mari, Editura Pro Transilvania, București, 2000; 

Alesandru Duțu, Maria Ignat, 1940. Drama României. Rapt și umilință, Editura Universal Dalsi, București, 2000.