Zilele acestea va avea loc premiera filmului „Între Chin și Amin”, evenimentul cinematografic al anului, în opinia noastră. 

Pelicula prezintă povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, șeful penitenciarului. Prin credință, Tase Caraman supraviețuiește torturilor și, după ce scapă cu viață, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu". Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinută de așteptarea bărbatului iubit. Deși tema închisorilor comuniste nu este nouă în cinematografia românească, filmul este primul care abordează cruntul „Experiment Pitești”. Trailerul oficial al filmului este disponibil aici.

Pentru a afla mai multe despre acest film, am vorbit cu regizorul Toma Enache, cel care a fost și unul dintre scenariști. Iată dialogul care a urmat, în exclusivitate pentru cititorii ActiveNews:
 
Povesteați într-un alt interviu că imaginile în care un fost torționar, devenit acum călugăr, i-a cerut iertare lui Tache Rodas, au fost determinante pentru realizarea acestui film. În afară de acest moment, ce altceva v-a determinat să realizați acest film? Mă refer la o personalitate istorică sau vreun erou al memorialisticii închisorilor.

Toma Enache: Secvența aceea a fost scânteia care a aprins imaginația ca să facem un film despre asta. După aceea am citit și m-au impresionat foarte multe cărți pe care le-am citit despre subiect, scrise de supraviețuitorii „Experimentului Pitești”. Una dintre ele este cartea scrisă de Mihai Buracu, „Tăblițele de la Ipșetip”, Pitești scris invers…Sunt mai multe cărți și aș nedreptăți pe autori dacă pe unele le-aș menționa și pe altele nu, dar menționez totuși câteva:  „Crucea reeducării”, „În subterană cu Dumnezeu”, „Masacrarea studențimii române” și multe alte, alte cărți. Am intrat adânc în subiect și apoi ne-am apucat să scriem scenariul, la care am colaborat foarte bine cu Elena Enache – ea este scenaristul principal și am făcut o poveste captivantă, inspirată din foarte multe lucruri reale ce s-au petrecut atunci.

L-am cunoscut la New York pe domnul Gavrizi, atunci când am fost cu premiera filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, și el a scris două cărți și el a făcut pușcărie și la el m-a impresionat că a vorbit cu fratele lui printr-o gaură din perete, scenă pe care o vom regăsi și în film.

Extraordinar…Dar totuși, nu vă temeți că vor exista reacții care vor spune că filmul poate este prea dur, că unele scene sunt șocante…

Noi am încercat să păstrăm un echilibru, să arătăm lucruri foarte dure de-acolo, dar în același timp personajul are și amintiri frumoase din viața de dinainte de a fi arestat. Am creat un echilibru ca să poată fi suportabil, pentru că dacă am fi arătat numai…și oricum nu am arătat toate grozăviile care s-au petrecut la Pitești, ci doar o parte din ele.

V-am întrebat pentru că există oameni care preferă adevărul mai edulcorat, din diferite motive…

Nu, cred că am reușit să păstrăm un echilibru, nici să zică ceilalți că „asta a fost la Pitești? Înseamnă că nu ați citit nimic”, dar nici să fie de nesuportat și să pleci din sală.

Ce reacții sperați să obțineți, mai ales din partea celor tineri?

Sper să vină să vadă filmul și apoi să devină curioși să citească mult mai multe despre ce a însemnat „Fenomenul Pitești”, această perioadă groaznică din istoria României.

Apropo, credeți că e întâmplător că primul care a scris despre fenomenul Pitești, Dumitru Bacu, iar dvs sunteți primul care face un film despre asta, amândoi fiind aromâni?

Poate că nimic nu e întâmplător și da, mulți aromâni au făcut pușcărie în perioada comunistă, mulți dintre ei fiind anti-comuniști sau aderând la mișcările naționaliste din acea perioadă.

Că veni vorba, știți că la filmul „Portretul unui luptător la tinerețe”, despre Ion Gavrilă Ogoranu, care așa cum spuneați și despre aromâni, a avut anumite simpatii naționaliste. Nu v-ați temut de astfel de reacții negative?

Filmul nostru nu mizează pe simpatiile cuiva sau ale altcuiva. Filmul nostru prezintă o realitate care s-a petrecut în penitenciarul Pitești și are mai puțină legătură cu doctrinele politice ale vremii. Nu mizează pe partea politică, ci partea omenească, anume că se poate întâmpla oricui. În pușcării au fost mulți care nu au fost adepții niciunei mișcări și au pătimit la fel de mult.

Citind atâtea despre acea perioadă și trecând prin experiența realizării acestui film…

Vă spun atât: cu cât citești mai mult, cu atât te îngrozești mai mult.

Confirm și eu, la un moment dat a devenit de nesuportat citirea despre acest subiect. Pare ireal, „grozăvie” e puțin spus…

Da, pare SF, de neconceput și imposibil să se întâmple și totuși s-a petrecut întocmai: deținuții să fie torturați de alți deținuți în urma unui plan de reeducare, de tortură psihică. Multă lume se întreabă „cum au început să bată, că io dacă-aș fi fost n-aș fi bătut”, dar toți cei care au trecut pe-acolo spun că probabilitatea să reziști era foarte, foarte mică, și chiar și cei care n-au cedat spun că au fost protejați de Divinitate.

Apropo de Dumnezeu, sigur ați auzit de sintagma „Sfinții închisorilor”. Credeți că ar fi bine să fie canonizați unii dintre cei care au pătimit acolo?

Păi se pare că alții au fost: preoții catolici care au pătimit acolo au fost beatificați, deci nu înțeleg de ce nu ar fi posibil și pentru cei ortodocși. Dar cred că e o chestiune de timp, va mai dura o perioadă…Dar sfințenia lor există și va fi, indiferent dacă va fi recunoscută de liderii Bisericii sau nu.

Vorbind despre sfințenie, ne puteți spune ce figuri luminoase v-au atras atenția în întunericul acelei perioade…

E impresionantă povestea unui Valeriu Gafencu,  dar și a tânărului student de la Conservatorul din Timișoara, despre care toți ziceau că este printre cei mai blânzi oameni, dar în închisoare a ajuns unul dintre cei mai răi torționari. Cineva i-a spus mamei că fiul ei face grozăvii acolo și ea tot întreba și spera ca cineva să-i spună că nu-i adevărat și Ierunca spune atât de bine în cartea lui, acolo am citit, „dar să-i spună cineva că nu-i adevărat!”.  Oricine nimerea acolo putea să devină altceva decât era.

De Gioga Parizianu am citit și am aflat ulterior că a mâncat bătaie cât toată pușcăria și tot nu a zis nimic.  Sunt foarte mulți, sunt multe întâmplări, dar nu putem să le arătăm pe toate. Am încercat să spunem o poveste care să exprime, în esență, durerea și cum să spun, modalitatea prin care s-a întâmplat și cum a început și cum s-a insinuat și încheiat acest fenomen. Ca să avem o imagine clară asupra unei părți din adevărul acelei perioade.
 
Sper ca filmul să deschidă cât mai multe minți și inimi…

Depinde de cei care vor veni să dea acest adevăr mai departe, să-și invite prietenii, să fie în cunoștință de cauză. Noi am venit și am scos la iveală un adevăr ascuns. El trebuie dat mai departe, văzut , simțit, transmis și continuat cu aflarea adevărului într-o măsură și mai mare.

A fost greu să-i convingeți pe actori să participe la un astfel de proiect în condițiile în care tema este destul de delicată...?

Nu a fost greu, cu toții au venit cu inima deschisă, cu prietenie, cu entuziasm. Unii au venit la casting și știau la ce-au venit, alții au fost aleși pentru că îi cunoșteam. E o combinație de actori tineri și extraordinar de talentați cu actori cunoscuți, de marcă: Cotimanis, Dichiseanu, Cezara Dafinescu, iar dintre cei tineri Vali V. Popescu, Chira Hagi,Ciprian Necula, Ioachim Ciobanu, Bogdan Sălceanu, etc.

O întrebare inevitabilă: ce actor, dintre cei care nu mai sunt, v-ar fi plăcut să poată interpreta un rol în filmul dvs?

Toma Caragiu, dacă ar fi trăit, aș fi găsit un rol sau aș fi scris un scenariu special pentru el. E actorul meu favorit din toate timpurile.

Un mesaj pentru profesori?

Aș vrea să-i îndemn pe profesorii de istorie șă-și ducă elevii să vină să vadă filmul, să dezbată filmul la școală, pentru că acum au această posibilitate.

Îi îndemn și pe cititorii dvs să vină la cinema, să vadă filmul, pentru că altfel vor comenta de pe margine ceva ce nu au văzut. Mult a fost, puțin a rămas: filmul este din 4 octombrie în cinematografe, la Constanța la City Park Mall și la sala Jean Constantin, Centrul Multifuncțional pentru Tineri, în București la Mega Mall și la AFI Cotroceni.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews