ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Poate că mulți s-ar fi așteptat să dureze ceva mai mult până când comunismul să-și facă revenirea în forță. Dar nu a fost cazul. La nici măcar 30 de ani de la îngroparea sa oficială, stafia bântuie din nou lumea toată, chiar dacă a abandonat numele consacrat.

Pentru o cultură a pr-ului, cum este cea în care ne scăldăm de un secol, nu a fost dificil să găsească etichete mai curate, mai albe și mai atrăgătoare pentru bocancul care apasă pe capetele oamenilor. Nu avem (încă) lagăre și (mai) există libertăți importante de apărat. Însă cât privește intelighenția, lumea bună, media și vedetele artistice, cele care dau tonul, cazul este în bună măsură tranșant. Suntem condamnații unui viitor de aur.

Ce va urma putem deduce oarecum lesne din exemplul Rusiei pre și post revoluționare, pentru că nicăieri, nu cred să fi existat un asemenea avânt și talent artistic pus în slujba unei cauze negre. Astăzi, prin comparație, aproape că nu mai avem deloc talente, ci doar nevrotici și psihopați ridicoli, dar lipsurile le sunt compensate din abundență de febra comunismului. Însă atunci ca și acum focul s-a aprins în universități, prin coruperea completă a educației, iar limbile sale nu i-au cruțat pe cei care l-au pornit.

Zamyatin, de pildă, nu spune mare lucru astăzi, chiar dacă a inspirat 1984 și Minunata Lume Nouă, dar în anii ’20, conform lui Soljenițîn, autorul lui "Noi”, era liderul scriitorilor ruși. Traseul său biografic a fost oarecum cel clasic pentru un revoluționar sovietic: de pe băncile facultății direct pe străzile revoluției, acolo unde a avut privilegiul să se împrietenească și cu Chapaev. Cum focul din capul său nu dădea semne că se va domoli nici măcar după triumful bolșevic, comuniștii mai practici l-au băgat la pușcărie, fără mari scrupule artistice sau morale. Pe vremea țarismului, Zamyatin fusese trimis să își tempereze elanul revoltei acasă la părinți și abia după ce s-a întors din nou în St. Petersburg, poliția rusă a găsit de cuviință să-l bage la închisoare. Sovieticii însă au fost direcți și l-au întemnițat. Însă datorită unor relații privilegiate, scriitorul a fost pus în libertate, iar ulterior a fost adus în condiția de a i se refuza orice posibilitate de a-și câștiga existența din scris. Așa că a decis să ia calea exilului, ajutat de prietenia cu Gorki și de favorurile inexplicabile al lui Stalin.

Din acest punct de vedere, el a fost unul dintre puținii norocoși ai Revoluției. Vladimir Maiakovski nu s-a bucurat de o asemenea fericire. Deși a pus și el umărul la distrugerea Vechiului Regim, cu fapta dar mai ales cu vorba, "În capul meu, revoluția și poezia s-au contopit”, deși era un poet de o valoare incontestabilă, de la un anumit moment încolo autorităților nu le-a mai servit iconoclasmul poetului. Nu mai era nimic important care să merite a fi distrus. Drept urmare, au decis să-l sinucidă cu două gloanțe, după care l-au împușcat și pe cel care ancheta cazul pentru a face definitiv pierdută responsabilitatea.

Continuarea este AICI.